Decizia a fost luată de CCR deoarece, în esență, măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească pentru cei cu probleme mintale nu cuprinde suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Acum, prin măsurile conținute de lege, se stabilește, în principal, reconfigurarea și redenumirea actualei instituții a punerii sub interdicție judecătorească, dar și crearea unui nou mecanism de ocrotire, respectiv consilierea judiciară.
Concret, de luni, termenii interdicție judecătorească și persoana pusă sub interdicție judecătorească vor fi înlocuiți cu consiliere judiciară sau tutelă specială, respectiv persoană care beneficiază de consiliere judiciară ori de tutelă specială.
“În ceea ce privește conținutul măsurilor de ocrotire, (…) s-a avut în vedere configurarea unei noi astfel de măsuri, denumită consiliere judiciară (…), a cărei condiție (substanțială) de instituire o reprezintă existența unei incapacități parțiale a majorului de a se îngriji de interesele sale, aspect care conduce, în principiu, la asistarea acestuia în participarea la viața civilă, în ceea ce privește încheierea actelor patrimoniale”, scrie în nota de fundamentare care a însoțit legea în stadiul de proiect.
Ca o noutate, persoanele aflate sub consiliere judiciară se vor putea căsători, cu condiția instituirii unui control preventiv. De asemenea, aceste persoane vor putea accesa credite bancare.
Apoi, legea ia în discuție relația între ocrotitorul legal și cel ocrotit. Astfel, când vine vorba despre alegerea ocrotitorului legal, actul normativ prevede că va fi numit cu prioritate soțul, părintele, o rudă sau un afin, un prieten sau o persoană care locuiește cu cel ocrotit și care are legături strânse și stabile cu acesta.
Pentru a-și îndeplini sarcina, tutorele va trebui:
- să ia în considerare, cu prioritate, voința, preferințele și nevoile persoanei ocrotite, să-i acorde sprijinul necesar în formarea și exprimarea voinței sale și s-o încurajeze să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească singură obligațiile;
- să coopereze cu persoana ocrotită şi să îi respecte viața privată şi demnitatea;
- să asigure şi să permită, atunci când este posibil, informarea şi lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre toate actele şi faptele care ar putea să o afecteze, despre utilitatea și gradul lor de urgență, precum și despre consecințele unui refuz din partea persoanei ocrotite de a le încheia;
- să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor persoanei ocrotite;
- să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu îndatoriri în îngrijirea persoanei ocrotite;
- să mențină, în măsura posibilului, o relație personală cu persoana ocrotită;
- în cazurile prevăzute de lege, să întreprindă demersurile necesare pentru întocmirea rapoartelor de evaluare medicală și psihologică a persoanei ocrotite și sesizarea instanței de tutelă.
Numirea unui asistent pentru o persoană cu dizabilități intelectuale va cădea în sarcina notarilor publici, iar procedura se va regăsi în Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.
Comentarii articol (1)