În cazul acestor abateri, profesorii vor fi sancționați cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Atunci când va fi vorba de desfacerea contractului de muncă pentru violenţă fizică, abuz emoțional sau alte acțiuni ce pun în pericol sănătatea elevilor, profesorul sancționat nu va putea exercita nicio activitate didactică în sistemul de învățământ pentru o perioadă de zece ani.
În plus, profesorii sancționați pentru violență fizică sau abuz emoțional asupra copiilor vor pierde și calitatea de titular în învățământ.
Pe lângă cele amintite mai sus, alte abateri disciplinare vor fi considerate:
- manifestarea convingerilor politice şi prozelitismul religios, în situația în care potrivit legii nu reprezintă infracțiuni;
- activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă;
- încălcarea dispoziţiilor legii, a normelor statutului profesiei, deciziilor obligatorii ale organelor profesiei la nivel naţional sau ale unității de învățământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activități de predare-învățare-evaluare cu antepreșcolarii/ preșcolarii/ elevii;
- alte fapte de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul unității/ instituției, interesul învățământului.
- avertisment;
- diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă cuprinsă între una și șase luni;
- suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control;
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Dacă profesorul cercetat este încadrat în compartimentul de asistență psihopedagogică, raportul de specialitate va fi realizat de specialiști din cadrul compartimentului de asistență psihopedagogică dintr-o altă unitate de învățământ.
Toate articolele legate de schimbările propuse recent la legislația educației pot fi citite aici.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Guvern și Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.
Comentarii articol (4)