HG 709/2024, prin care s-a stabilit actuala plafonare, prevede că prețurile RCA se mențin la același nivel "până la data de 30 septembrie 2024". De fapt, se prelungește perioada de aplicare a prevederilor HG 1.326/2023, prin care s-a stabilit că prețurile plafonate ale polițelor RCA sunt valabile și în 2024.
În decembrie 2023, când s-a stabilit continuarea măsurii, Guvernul a stabilit prelungirea plafonării prețului RCA cu șase luni, dar legislația în vigoare nu permite asta, iar hotărârea apărută atunci prelungește acest termen doar cu trei luni. Potrivit reprezentanților Guvernului, "Legea concurenței permite prelungirea termenului într-o situație excepțională cu șase luni de zile, dar după aceea se poate pe prelungi această excepție numai pe module de câte trei luni de zile".
Totuși, după cum au transmis aceștia, "plafonarea RCA-ului se va menține cât va fi nevoie pentru reglementarea pieței, dar în etape de câte trei luni".
Mai exact, prețurile polițelor RCA au fost stabilite la nivelul tarifelor de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023. Totuși, acestea pot fi majorate, dar cu cel mult 6,8% (prognoza ratei inflației).
Măsura plafonării prețurilor la RCA, prelungită de mai multe ori
După ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat, în septembrie, prelungirea până la 31 decembrie 2023 a aplicării hotărârii care stabileşte tarifele maximale pe care societăţile de asigurări le pot practica în ceea ce privește polițele RCA, HG 923/2023, actul normativ prin care se stabilește prelungirea acestui termen, a fost oficializat la început de octombrie.
Această modificare vizează HG 298/2023, care se aplică din 11 aprilie și privește introducerea unei soluții temporare la creșterea prețurilor la polițele RCA din ultima perioadă, inclusiv ca urmare a inflației, dar și la majorarea așteptată a acestora, în urma anunțării retragerii autorizației de funcționare a societății de asigurări Euroins România, lider de piață în ceea ce privește asigurările RCA.
Inițial, tarifele plafonate ar fi trebuit să se aplice timp de șase luni de la intrarea în vigoare a măsurii, termenul de expirare fiind data de 11 octombrie 2023, dar, după ce-a fost prelungit, următorul termen a fost stabilit pentru sfârșitul anului 2023.
În același timp, pentru ca prețurile plătite de șoferi să fie cât mai mici, comisioanele de distribuție a polițelor RCA vor fi limitate, ca și până acum, la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție, tot până în vara viitoare.
Pentru nerespectarea regulilor cuprinse în hotărâre, respectiv depășirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite și practicarea unui comision de distribuție mai mare decât cel amintit mai sus, asigurătorii pot primi amenzi de până la 50.000 de lei.
Comentarii articol (22)