În România, tot mai mulți angajați raportează experiențe de victimizare după ce au semnalat angajatorului nereguli în cadrul organizației. Victimizarea în dreptul muncii se referă la represalii și tratamente nedrepte aplicate angajaților care raportează încălcări ale drepturilor lor, incluzând concedierea, modificarea postului sau hărțuirea, și este interzisă prin diverse acte normative în România. Angajatorii sunt încurajați să implementeze politici interne pentru prevenirea victimizării, iar angajații afectați pot depune plângeri la autorități sau instanțe de judecată.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Și-n actualul sezon rece, respectiv între 1 noiembrie 2024 și 31 martie 2025, persoanele fizice cu venituri reduse pot beneficia lunar de bani de la stat pentru încălzirea locuinței. De principiu, cererea pentru ajutorul pentru încălzire trebuie depusă până în data de 15 octombrie, însă cei ce îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pe parcursul sezonului rece pot depune cererile și după această dată.
Inclusiv instituțiile și autoritățile publice au obligația de a folosi sistemul e-Factura atunci când emit facturi către contribuabili. Totuși, fiscaliștii atenționează că obligația se aplică doar în anumite situații, nu în absolut toate situațiile.
Realități de pe piața muncii
Angajatorul vrea să sancționeze un lucrător care a ajuns la spital din cauza disconfortului termic, considerând că a avut loc un accident de muncăUn angajat conducător auto merge la urgențe pe fondul unui pretins accident de muncă, acuzând, de fapt, stări de rău generate de lipsa aerului condiționat. Pentru că constatările ulterioare arată că nu a fost vorba de un accident de muncă, compania decide că angajatul ar merita sancționat. Speța arată, desigur, nimic mai mult decât o gravă necunoaștere a obligațiilor legale ale angajatorilor.
Lunga listă a excepțiilor de la obligația de utilizare a caselor de marcat a fost extinsă de curând cu serviciile de încărcare a vehiculelor electrice, potrivit unei ordonanțe recente. Conform unei hărți online, în țara noastră sunt peste 800 de stații de încărcare pentru mașinile electrice (și nu numai), iar acestea asigură deja trasabilitatea tranzacțiilor.
În cursul lunii noiembrie 2024, companiile și PFA-urile au patru mari chestiuni de urmărit. Două dintre ele au legătură cu domeniul fiscal-financiar, în timp ce altele două au legătură cu domeniul auto. Iată ce trebuie reținut:
Codul rutier a fost modificat recent, astfel încât polițiștii să poată sancționa conducătorii auto și în baza înregistrărilor camerelor de bord sau celor de supraveghere, nu doar atunci când constată direct încălcarea regulilor rutiere. Totuși, în baza înregistrărilor camerelor de bord, polițiștii pot sancționa doar comportamentul agresiv al șoferilor, nu și alte încălcări ale regulilor rutiere.
Fișa de control folosită de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în desfășurarea controalelor efectuate în parcurile de distracții include informații despre documentația pe care trebuie să o dețină acestea, inscripționarea echipamentelor, măsurile de siguranță și responsabilitățile producătorilor, distribuitorilor, administratorilor și locatorilor de echipamente de agrement. Documentul poate fi folosit de comercianți drept un ghid de bune practici în activitatea lor.
Începând cu anul școlar 2025-2026, liceenii din România vor avea oportunitatea de a studia disciplina opțională „Dezvoltarea jocurilor video”. Această măsură, publicată recent în Monitorul Oficial, va fi disponibilă pentru elevii din toate specializările și profilele liceale, oferind o oră de curs pe săptămână, desfășurată în laboratoare de informatică echipate corespunzător.
În funcție de profilul acestora, în companii trebuie să existe o serie de responsabili, inclusiv unul cu securitatea și sănătatea în muncă, unul care se ocupă de investigarea hărțuirii ori de cercetările disciplinare sau un expert în egalitate de șanse și tratament. Numirea persoanelor care îndeplinesc roluri critice în firmă se poate face fie prin decizie administrativă, fie prin contractul de muncă, în baza unor criterii.
