Asociațiile de bloc, respectiv cele de proprietari sau chiriași, dar și primăriile, pentru blocurile cu locuințe sociale pe care le dețin, vor putea beneficia de un sprijin financiar din partea statului pentru achiziționarea și instalarea de panouri fotovoltaice și instalații de stocare a energiei electrice, cu scopul utilizării directe a energiei din surse regenerabile. Proiectul de ordonanță ce conține programul de finanțare Urban-Up a fost repus recent în dezbatere de către Ministerul Energiei (ME), într-o formă modificată față de cea inițială.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat cu privire practica (adesea prea răspândită) de anulare, din oficiu, a codurilor de TVA de către organele fiscale. Această cauză are în vedere litigiul dintre societatea bulgară Cityland și administrația fiscală din Bulgaria ca urmare a anulării, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA pe motivul unor încălcări repetate ale obligațiilor fiscale din partea Cityland.
Programul Rabla Auto 2025 va fi lansat în curând, iar persoanele juridice și PFA-urile pot participa, alături de alte entități, în vederea achiziționării unui autovehicul nou subvenționat cu până la 37.000 de lei. Beneficiarii vor avea la dispoziție o perioadă de cel mult 60 de zile pentru a radia din evidența circulației un autovehicul uzat, iar noul autovehicul achiziționat nu poate fi înstrăinat o perioadă minimă de 18 luni.
Expunem astăzi aspectele fiscale legate de procedura de declarare și taxare a veniturilor obținute de persoanele fizice din activități agricole, silvicultură și piscicultură. Iată ce e de știut despre regulile pentru veniturile din 2024 și depunerea declarației unice la termenul din 26 mai 2025.
Conceptul de „loc al muncii" reprezintă o componentă fundamentală a contractului individual de muncă, cu implicații juridice și practice semnificative. Odată cu implementarea Reges-Online, care va înlocui complet Revisal după 30 septembrie 2025, angajatorii sunt obligați să declare cu exactitate detaliile privind locul muncii, incluzând atât adresa completă (sediu social, sucursală, filială sau punct de lucru), cât și secția, serviciul sau departamentul. Deși sistemul permite precizarea locului de muncă fix sau mobil, câmpul „Alte detalii” din platformă, destinat individualizării complete a acestei clauze esențiale, ar putea fi frecvent ignorat din cauza lipsei de claritate a instrucțiunilor.
Indemnizațiile de delegare și de mobilitate au regimuri distincte, fiind esențială încadrarea corectă a situațiilor de deplasare a salariatului. Delegarea presupune un loc de muncă fix, cu deplasare temporară dictată de angajator, care trebuie să acopere cheltuieli precum transportul și cazarea, alături de o indemnizație specifică. Clauza de mobilitate, integrată în contractul de muncă, implică deplasarea constantă a salariatului, oferindu-i acestuia prestații suplimentare, acordate permanent.
Cred că tuturor ni s-a întâmplat, măcar o dată, să ne simțim brusc rău la locul de muncă și să fim nevoiți să plecăm acasă. Deși poate părea o situație simplă, lipsa unei proceduri corecte poate transforma o absență justificabilă într-o situație care să ne creeze probleme la întoarcerea la serviciu. Am discutat cu Dan Năstase, specialist în relații de muncă, care ne-a explicat ce pași trebuie urmați și ce documente sunt necesare pentru a evita eventuale probleme la locul de muncă.
În spațiul public au circulat diverse informații despre noua carte electronică de identitate (CEI), generând o serie de temeri, speculații, mituri și teorii conspiraționiste. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) încearcă să răspundă acestora printr-un clip lansat pe rețelele de socializare și platformele de streaming, scurtul mesaj al ministerului concentrându-se pe clarificarea și combaterea percepțiilor eronate legate de noul document de identitate.
În contextul pregătirii pentru operaționalizarea deplină a sistemului e-TVA, la 1 iulie 2025, contribuabilii ar trebui să-și pregătească o procedură internă pe care s-o respecte lunar, spun fiscaliștii. Practic, decontul precompletat și fișierele aferente acestuia trebuie descărcate și verificate cât mai repede după ce devin disponibile în Spațiul Privat Virtual (SPV) al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a avea timp destul pentru justificarea diferențelor între decontul de TVA (D300) și decontul precompletat de TVA (P300).
Parteneriat media
Ce înseamnă, de fapt, să fii un brand de încredere în sănătate? Lecția SanofiÎntr-un moment în care domeniul sănătății traversează transformări accelerate, câteva companii reușesc să se impună nu prin volum, ci prin direcție. Sanofi România este una dintre ele. Recunoașterea recentă în cadrul programului Superbrands România 2024–2025 poate fi un titlu care atrage atenția, dar în realitate este doar un semn de etapă într-un proces strategic mai amplu: construirea constantă a unui brand care nu înseamnă doar produse sau cifre, ci inovație susținută, decizii etice și o prezență activă în societate.
