Guvernul a stabilit, printr-o ordonanță apărută luni, ca angajații din apărare, ordine publică și securitate națională să poată beneficia de o majorare salarială de până la 30% din solda ori salariul de funcție. Documentul nu stabilește însă și detaliile majorării salariale, acestea urmând să fie stabilite, la nivelul fiecărei instituții, de către conducătorul acesteia.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Eforturile de decarbonizare ale Uniunii Europene s-au intensificat semnificativ în ultima perioadă, iar instrumentele pachetului legislativ „Fit for 55”, respectiv reforma EU ETS și noul regulament privind Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM), au devenit principalele motoare care vor acționa în direcția creșterii taxării carbonului, impunând astfel costuri suplimentare companiilor în funcție de emisiile de carbon.
Ordinul Ministerului Educației (ME) ce conține metodologia ce se folosește, în acest an, pentru înscrierea copiilor în creșe și grădinițe a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Suplimentar, ordinul conține și calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari, în anul școlar 2024 - 2025, în creșe și grădinițe.
Scutirea de impozit în cazul IT-iștilor nu este condiționată de prestarea activității angajatului în România 12 luni din an. Practic, dacă angajatul pleacă o lună - două într-un alt stat, cu care România are o convenție de evitare a dublei impuneri, scutirea se păstrează odată cu regimul fiscal român. Într-un răspuns detaliat al Ministerului Finanțelor pentru avocatnet.ro se subliniază faptul că nu există nicio reglementare fiscală care să condiționeze acordarea scutirii de impozit de prezența angajatului în România.
Speță din controalele ANAF
Construcții: Folosirea unui anumit cod CAEN nu e de ajuns mereu pentru a beneficia de facilitățile fiscale, ci contează și activitatea derulată efectivCazul unui angajator care a aplicat greșit facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor și care a trebuit să plătească din urmă taxele salariale aferente a fost prezentat recent în raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu controalele terminate în decembrie 2023.
În februarie 2024 au apărut noi schimbări atât în privința listei țărilor riscante din punct de vedere al spălării banilor, cât și în privința listei țărilor necooperante din punct de vedere fiscal. Ambele liste pot duce la obligativitatea firmelor din România de a depune declarația anuală de beneficiar real, însă, în același timp, a doua listă poate influența și rezultatul fiscal al plătitorilor de impozit pe profit.
Persoanele asigurate din țara noastră au dreptul la mai multe dispozitive medicale, acestea acordându-se, potrivit unei noi ediții a Ghidului asiguratului, document conceput de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în baza unei prescripții medicale.
Comisia Europeană sugerează, într-un Mecanism de Alertă, că prioritatea principală a Guvernului României ar trebui să fie aceea de a urma ”un traseu credibil de consolidare fiscală” pentru a atenua riscurile la stabilitatea economiei.
Codul muncii prevede că o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci. Tocmai de aceea, înainte de angajare, candidatul se duce să facă un examen medical, la finalul căruia trebuie să rezulte dacă e sau nu apt pentru munca pe care ar trebui să o presteze. Costul acestui examen nu îi este niciodată imputabil angajatului, stabilește legea, dar în practică se mai întâmplă și abateri de la lege.
Legea privind diminuarea risipei alimentare impune operatorilor economici din sectorul agroalimentar să ia măsuri de prevenire a risipei, inclusiv adoptarea unor măsuri conform ierarhiei stabilite de lege. De asemenea, aceștia trebuie să prezinte autorităților rapoarte anuale cu planurile de diminuare a risipei, acțiunile întreprinse și rezultatele obținute. La nivel sancționatoriu, legea prevede câteva amenzi substanțiale, dar și o diferențiere importantă între întreprinderile mai mici și cele mari.
