Filtrează articole după
Explicăm Legislația

Rezultatele filtrării tale

60059 articole se potrivesc filtrării tale

Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.

ACCES PREMIUM UPDATE: Măsuri care să scurteze și să clarifice traseul birocratic al planurilor urbanistice și al autorizațiilor de construire, oficializate. Avize acordate tacit și alte noutăți legislative
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
2 Mai 2025 | Timp de citire: 6 min.

Modificând două legi-pilon în domeniul urbanismului și autorizării lucrărilor de construire, o ordonanță pusă în dezbatere acum o săptămână și publicată recent în Monitorul Oficial vizează direct cele mai costisitoare blocaje administrative din urbanism și construcții, potrivit inițiatorului ordonanței. Concret, beneficiarii autorizațiilor au acum în față un calendar clar și plafonat la maximum câteva luni pentru obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare. Un aspect important e că avizele și acordurile necesare se vor considera aprobate tacit dacă autoritățile responsabile nu se exprimă în termenul legal, mai puțin în cazul avizelor de oportunitate emise în baza Legii urbanismului.

ACCES PREMIUM
CCM sector bancar
UPDATE: De luna aceasta, angajații din sectorul bancar beneficiază de un salariu minim de 4.500 de lei
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
2 Mai 2025 | Timp de citire: 5 min.

Anul trecut era adoptat și avizat de Consiliul Național Tripartit un Contract Colectiv de Muncă (CCM) pentru sectorul bancar, devenind astfel aplicabil tuturor angajaților din sector, adică pentru peste 48.000 de oameni, conform datelor prezentate anul trecut. Printre altele, noul contract garantează un salariu minim superior celui stabilit prin HG și care a ajuns, de la 1 mai, la valoarea de 4.500 lei. CCM-ul sectorului bancar include beneficii precum prime de pensionare, ajutoare financiare pentru evenimente speciale și plăți compensatorii în cazul concedierilor.

ACCES PREMIUM
Efectele unei decizii recente a CCR
UPDATE: Procedură fiscală: În 2 mai încetează efectele juridice pentru două condiții în care persoana juridică poate răspunde solidar cu debitorul insolvabil sau insolvent
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef, , avocatnet.ro
2 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Două dintre condițiile din Codul de procedură fiscală în care o persoană juridică poate răspunde solidar cu un debitor insolvabil sau insolvent au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României (CCR). Decizia a devenit obligatorie recent, după publicarea sa în Monitorul Oficial, astfel că prevederile în discuție au fost suspendate timp de 45 de zile. Însă, deoarece dispozițiile n-au fost modificate între timp, efectele juridice ale acestora încetează acum.

ACCES PREMIUM Agenda lunii mai 2025: Cum arată calendarul pentru firme și PFA-uri
avocatnet.ro,
2 Mai 2025 | Timp de citire: 3 min.

În afară de termenul important pentru declarația unică și raportarea taxei pe stâlp, luna mai 2025 vine și cu alte chestiuni de interes pentru mediul de afaceri. De exemplu, majorarea salariului minim diferențiat pentru sectorul bancar, noi reguli în relația cu consumatorii sau unele schimbări de procedură fiscală.

ACCES GRATUIT CJUE: Mențiunile despre beneficiile unei plante nu pot fi folosite în promovarea unui supliment alimentar în lipsa unei autorizări la nivelul UE
Cristina Iacob, Redactor, , avocatnet.ro
2 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit recent că mențiunile de sănătate legate de ingrediente botanice, cum sunt plantele sau extractele din plante, nu pot fi utilizate în promovarea suplimentelor alimentare dacă nu au fost autorizate oficial la nivelul Uniunii Europene (UE). Chiar dacă procesul de evaluare științifică este suspendat de ani de zile, acest lucru nu permite operatorilor economici să folosească liber astfel de afirmații.

ACCES PREMIUM CJUE: O scutire generală și abstractă de un impozit NU este considerată un ajutor de stat pentru firme
avocatnet.ro,
2 Mai 2025 | Timp de citire: 3 min.

Atunci când legislația națională prevede o scutire generală și abstractă de la plata unui impozit, pentru companii, nu vorbim automat de existența unui ajutor de stat, a stabilit, printr-o hotărâre recentă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Decizia a venit recent într-o speță din Polonia, însă interpretarea este obligatorie pentru toate instanțele naționale din UE care se confruntă cu cazuri similare.

ACCES GRATUIT
Proiect de lege
Modificarea Codului administrativ: Se introduce posibilitatea valorificării bunurilor aparținând statului prin constituirea unui drept de superficie
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator, , avocatnet.ro
2 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Superficia sau, așa cum e definită în Codul civil, dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia va fi conținută și de Codul administrativ, dacă o propunere legislativă înregistrată recent în Parlament va ajunge să se aplice. Mai exact, conform propunerii, bunurile ce aparțin statului sau primăriilor vor putea fi valorificate prin constituirea unui drept de superficie.

ACCES PREMIUM
Jurisprudență utilă
Concediere pentru necorespundere profesională: un litigiu pornit de la nerespectarea unui drept recunoscut de lege și o decizie dată cu ignorarea altora
Dan Năstase, Consilier juridic specializat în relații de muncă,
2 Mai 2025 | Timp de citire: 7 min.

O hotărâre judecătorească recent analizată scoate în evidență o serie de erori procedurale și o aparentă lipsă de rigoare din partea angajatorului care pot duce la anularea completă a unei decizii de concediere. Cazul, referitor la terminarea contractului pentru necorespundere profesională, s-a finalizat în primă instanță cu reintegrarea angajatei, plata drepturilor salariale restante și acordarea de daune morale. Dincolo de soluția punctuală, speța scoate în evidență șapte aspecte esențiale privind conduita angajatorului, respectarea procedurilor legale și drepturile angajaților.

ACCES GRATUIT Reminder: Minivacanță de Ziua Muncii: Bugetarii beneficiază azi de o zi liberă suplimentară, ce va trebui însă recuperată
avocatnet.ro,
2 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Printr-o hotărâre apărută spre mijlocul lunii ianuarie în Monitorul Oficial, Guvernul a stabilit că ziua de 2 mai 2025 este declarată zi liberă pentru angajații bugetari, dar, ca de obicei, cu condiția recuperării acesteia. Recuperarea acestei zile trebuie făcută prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 31 mai 2025.

ACCES GRATUIT Căsătoriile transfrontaliere în UE, între legislația europeană și legislațiile naționale: Ce drepturi și obligații ai
Cristian Stanescu, Redactor, , avocatnet.ro
1 Mai 2025 | Timp de citire: 3 min.

Recunoașterea căsătoriilor în Uniunea Europeană este un domeniu influențat atât de legislația UE, cât și de diversitatea legislațiilor naționale ale statelor membre. În timp ce dreptul la liberă circulație pentru cuplurile căsătorite este garantat la nivel european, recunoașterea drepturilor naționale depinde în mare măsură de legile specifice ale fiecărei țări, mai ales în ceea ce privește căsătoriile între persoane de același sex. În cele ce urmează, vei afla dacă te poți căsători cu persoana iubită în altă țară decât cea din care provii.