Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin pentru actualizarea și completarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR). Modificările includ o descriere mai clară a unor ocupații profesionale din domeniul educației timpurii, care au fost deja redenumite în acest an prin HG nr. 1.283/2024. De asemenea, au fost introduse două noi ocupații.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă ce vizează stabilirea unui cadru pentru îmbunătățirea administrării gestionării deșeurilor provenite din activitățile de construire și desființare. Prin aceasta se urmărește, printre altele, o mai bună reciclare a deșeurilor și stimularea reutilizării componentelor de construcție.
Venituri independente
Declarația unică și CASS opțională: Ce trebuie să facă o PFA dacă vrea să opteze în 2025 pentru plata contribuției la sănătateÎncepând cu veniturile aferente anului 2025, persoanele fizice care obțin venituri independente trebuie să respecte reguli noi atunci când vine vorba de optarea pentru plata contribuției la sănătate (CASS). Asta în situațiile în care CASS nu este obligatorie pentru aceste persoane. În linii mari, ideea este că se depune declarația unică (formularul 212) oricând în timpul anului 2025, în timp ce plata efectivă se face până la 25 mai 2026.
În conformitate cu art. 294 alin. (1) din Codul fiscal, exporturile și operațiunile similare sunt scutite de TVA, inclusiv livrările de bunuri transportate în afara Uniunii Europene, prestările de servicii legate de exportul și importul de bunuri, transportul internațional de persoane, precum și livrările și serviciile destinate misiunilor diplomatice și organismelor internaționale. Iată ce trebuie știut pe acest subiect.
Pregătirea unui proiect de investiții finanțat din fonduri nerambursabile se bazează, întotdeauna, pe estimări ale costurilor necesare privind achiziția de utilaje și echipamente sau, în cazul unor proiecte complexe, pe estimări ale costului aferent lucrărilor de construcții. În ambele situații, atât solicitanții, cât și consultanții sau proiectanții care întocmesc documentația tehnico-economică se confruntă cu o problemă privind stabilirea bugetului investiției, având în vedere faptul că valoarea aprobată spre finanțare nu poate fi, în cele mai multe situații, majorată ulterior semnării contractului de finanțare.
Șoferii care se confruntă cu imobilizarea vehiculului din cauza nerespectării reglementărilor privind transportul rutier au acum proceduri clare pentru a demonstra îndeplinirea condițiilor legale necesare reluării transportului sau deplasării, stabilite printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial. De asemenea, a apărut o nouă procedură pentru reținerea plăcuțelor de înmatriculare.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a explicat care sunt pașii necesari pentru anularea unei cereri de portare a unui număr de telefon. Portarea numerelor permite utilizatorilor să își schimbe rețeaua de telefonie păstrând același număr, însă există situații în care aceștia aleg să renunțe la proces. Anularea poate fi realizată doar dacă sunt respectate anumite condiții stricte, iar procesul trebuie inițiat cu cel puțin 24 de ore înainte de portarea efectivă.
La nivelul Uniunii Europene (UE) se lucrează la o actualizare a normelor de drept penal privind abuzul sexual asupra copiilor și exploatarea sexuală a copiilor. Reglementările propuse extind definițiile infracțiunilor pentru a include forme de abuz facilitate de tehnologiile online, stabilesc pedepse mai severe și prevăd măsuri suplimentare pentru protecția victimelor și eficientizarea urmăririi penale.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 9 - 15 decembrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
