Ultimele șase luni au adus în planul reglementărilor aplicabile raporturilor de muncă noi obligații. Ce au în comun Legea Whistleblower și metodologia privind prevenire hărțuirii e nu doar ziua de 17 a lunii în care a intrat în vigoare o obligație sau alta, ci și faptul că acele obligații vin la pachet cu necesitatea de a avea un responsabil desemnat. Dacă una dintre obligații nu vizează însă micii angajatori, cealaltă se aplică absolut tuturor angajatorilor din România.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Nelămuriri fiscale actuale
Am înființat o firmă sau o PFA, dar n-am înregistrat-o fiscal. Ce risc?Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) care nu se achită de obligația înregistrării fiscale riscă amendarea, conform Codului de procedură fiscală. Venim cu această clarificare plecând de la o speță prezentată recent de un cititor pe forumul avocatnet.ro, în care se întreba despre riscurile neînregistrării fiscale.
Exceptând situația în care beneficiarul chiar vrea să își asume formalitățile unui angajator cu acte în regulă, ceea ce înseamnă în mod automat și responsabilitatea pentru fiscalizarea salariului celui care face diverse treburi în gospodărie în mod curent, iar nu ocazional, în nicio altă situație beneficiarul nu are obligații fiscale pentru veniturile obținute de prestator.
Digitalizarea României
Cum se pot solicita și obține servicii consulare onlineO serie de servicii consulare, printre care și eliberarea adeverinței de cazier judiciar, se pot solicita online, ceea ce elimină nevoia deplasării persoanelor aflate în afara granițelor la consulatele sau ambasadele țării noastre. Cererile în format electronic pot fi depuse prin intermediul unui site al autorităților române de către cei ce sunt înregistrați în aplicația RoeID.
Realități de pe piața muncii
Organizarea defectuoasă a muncii sau despre cum în unele unități, în weekend, timpul se dilatăÎn cazul unor activități specifice, cum ar fi cele care asigură asistența medicală în regim de permanență, repartizarea programului de muncă trebuie să țină cont și de gradul de încărcare în anumite perioade și să asigure o funcționare eficientă a activității. Pornind de la un caz sesizat recent pe forumul avocatnet.ro, ne amintim ce înseamnă timpul de muncă și care sunt aspectele esențiale pe care niciun angajator nu le poate ignora.
Echilibrul dintre muncă și viața personală (life-work balance) devine un factor tot mai important în alegerea unui loc de muncă, în special în rândul generației tinere, în timp ce liderii vor un angajat dispus să depună efort pentru a se dezvolta – conform studiului ”De ce muncim?”, realizat de Centrul de Strategie, Leadership și Dezvoltare Inteligentă (CSLDI), din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), Universitatea Babeș-Bolyai.
Speță din controalele fiscale
O firmă care aplica impozitul micro, deși nu avea salariați, a fost obligată de ANAF să achite impozit pe profitCazul unei companii care aplica impozitul micro, deși nu îndeplinea condiția obligatorie de a avea măcar un salariat, a fost prezentat recent în raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) despre controalele fiscale terminate în martie 2024.
Actualul mod de calcul al pensiilor va suferi schimbări din toamnă, punctul de pensie urmând să fie înlocuit cu punctul de referință, potrivit noii legi din domeniu. Totodată, documentul stabilește că toate pensiile stabilite pe baza legislației anterioare se vor recalcula din septembrie, dar și că, în urma recalculării, pensiile nu vor putea fi mai mici decât anterior. Printr-un ordin apărut vineri, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.
Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre problemele cu care se pot confrunta companiile din cauza neconformării la reglementări, legislație sau principii etice și care atrag consecințe foarte serioase, de la cele pecuniare, la litigii și investigații penale. Spre exemplu, jumătate din fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor interne, iar 43% din cazuri sunt descoperite pe baza unor ponturi primite de la angajați (52%), clienți (21%) și furnizori (11%), conform unui studiu recent al Asociației Internaționale a Investigatorilor de Fraudă.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
