Veniturile totale la bugetul general consolidat au crescut în prima lună din acest an cu 7,8 miliarde lei până la 47,4 miliarde lei, cu cu aproape 20% mai mult comparativ cu ianuarie 2023.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Sistemul de garanție-returnare (SGR) a devenit operațional la 30 noiembrie 2023, potrivit HG 1.074/2021, însă autoritățile au venit abia acum cu o propunere de tratament contabil pentru garanțiile reținute de comercianți pentru ambalaje. Ministerul Finanțelor (MF) spune că a propus acest tratament contabil deoarece Ministerul Mediului n-a făcut asta până acum. SGR presupune reținerea unei garanții de 50 de bani de la clienți pentru fiecare ambalaj vizat de sistem, care apoi este rambursată la predarea ambalajelor.
Pentru că deținătorii de locuințe, în special cei din mediul urban, preferă să-și asigure locuința pentru riscuri pe care le întâlnesc mai frecvent (de pildă, spargeri), mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect pus marți în dezbaterea senatorilor, ca asigurarea facultativă a locuinței să se poată încheia și în lipsa uneia obligatorii, care acoperă doar dezastre naturale.
Deoarece majorarea, de la 1 ianuarie, a drepturilor de pensie sau a altor tipuri de venituri afectează o parte dintre beneficiarii ajutorului pentru încălzire și suplimentului pentru energie prin încadrarea într-un alt interval de venituri ori chiar încetarea plății acestor ajutoare, Guvernul a stabilit clar, printr-o ordonanță apărută vineri, că aceste creșteri nu se iau în calcul la stabilirea ajutoarelor de încălzire pentru perioada rămasă până la finalul iernii.
Programul Noua Casă, prin care cei interesați pot lua credite garantate de stat pentru cumpărarea unei locuințe noi, va continua și în acest an. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat astăzi că s-a dat startul ediției din acest an a programului Noua Casă. Pentru 2024, Guvernul a stabilit ca valoarea plafonului garanţiilor care pot fi emise anul acesta să fie de un miliard de euro, cu jumătate de miliard mai mică decât cea a plafonului din 2023. Suplimentar, Ministerul Finanțelor a stabilit și nivelul comisioanelor utilizate în program, respectiv al celui de gestiune și al celui unic de analiză.
Fie că vorbim de orare flexibile de lucru, de îngăduirea celor câteva zile de telemuncă lunar, de suportarea totală sau parțială a unor costuri cu creșa, bonele sau alte treburi casnice ori a abonamentelor medicale ce includ servicii și pentru copiii lor, companiile au diverse opțiuni pentru a contribui la un echilibru între muncă și responsabilitățile familiale ale angajaților acestora.
Prin două ordonanțe de urgență apărute joi în Monitorul Oficial, Guvernul a stabilit două scheme de ajutor destinate compensării parțiale a pierderilor la cultura de tomate în sere și cultura de usturoi, dar și în sectorul apicol.
În mediul de afaceri actual, companiile se confruntă cu o serie de provocări complexe, iar una dintre ele este consumul de droguri la locul de muncă. Cu fiecare zi care trece, primim semnale tot mai frecvente și alarmante cu privire la situațiile în care angajații recurg la consumul de droguri în timpul programului de lucru. Articolul de astăzi se dorește a fi o sursă de informare și conștientizare asupra acestui fenomen actual și asupra impactului pe care îl are asupra organizațiilor și angajaților lor. Explorăm, printre altele, riscurile asociate consumului de droguri la locul de muncă, analizăm consecințele acestor comportamente și oferim soluții practice.
Începând cu 1 ianuarie 2024, potrivit Legii 269/2023, medicamentele expirate ar trebui colectate la spitale, fie că sunt de stat sau private. Această măsură are ca scop reducerea sau chiar eliminarea poluării apei și a solului cu substanțe provenite din industria farmaceutică. Cu toate acestea, legea nu se poate aplica încă și nu este clar cum se va aplica, deoarece normele metodologice de aplicare nu au fost nici măcar puse în dezbatere.
La Camera Deputaților s-a discutat săptămâna aceasta modificarea Legii nr. 249/2015 pentru eliminarea vinurilor din sfera de aplicare a sistemului de garanție-returnare (SGR) pentru ambalaje nereutilizabile. Astfel, un amendament care modifică sfera de aplicabilitate a SGR urmează să fie votat în curând, printr-un proiect de lege ce aștepta demult să iasă din Parlament.
