Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 9 - 15 septembrie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Mai întâi, să vorbească cifrele seci: La începutul lunii septembrie au fost publicate datele de evoluție a PIB în prima jumătate a anului. Astfel, în trimestrul 2, față de același trimestru al anului 2023, PIB s-a majorat cu 0,8%. Iar dacă ne uităm la evoluția PIB în primul semestru, comparativ cu aceeași perioadă al anului 2023, pe date brute (pentru a elimina sezonalitatea), creșterea este de numai 0,7%.
Pentru că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a creat, de curând, un instrument practic prin care poate face modificări din oficiu ale vectorului fiscal al contribuabililor, am discutat cu un specialist de la Nowium despre aspectele esențiale de reținut pe această temă.
Codul muncii interzice orice formă de discriminare a angajaților, stipulând că tratamentele adverse aplicate ca reacție la plângeri sau sesizări privind încălcarea drepturilor legale constituie acte de victimizare. Introducerea acestui concept în legislație a avut loc în 2020, extinzându-se ulterior pentru a include și reacțiile angajatorilor la sesizările formulate de angajați. De asemenea, Legea avertizorilor de integritate protejează angajații de represalii, stabilind obligația angajatorilor de a demonstra că măsurile luate nu sunt legate de raportările efectuate de angajați. Discriminarea și tratamentele nefavorabile aplicate de angajatori sub umbrela discriminării sunt sancționate cu amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei.
Un ordin al ministrului Afacerilor Interne de modificare a normelor care reglementează drepturile de transport ale personalului din apărare, ordine publică și securitate națională a fost recent publicat în Monitorul Oficial. Documentul aduce o serie de ajustări menite să clarifice și să eficientizeze modul de acordare a acestora.
Jurisprudență utilă
Angajatorii pot ajunge să plătească despăgubiri pentru accidentele de muncă și la mulți ani după producerea lorUrmările unui accident de muncă pot fi extrem de grave pentru angajați, care se pot alege cu infirmități permanente, regăsindu-se în imposibillitatea de a mai munci sau de a mai presta aceeași muncă precum cea dinaintea accidentului, iar unele afecțiuni pot apărea la ani de zile distanță de accidentul produs. Angajații pot cere despăgubiri de la angajatori și după mulți ani de la apariția accidentului, prescripția calculându-se de la momentul când noile afecțiuni „s-au instalat” și au fost diagnosticate, iar nu de la momentul producerii accidentului.
Speță din controalele ANAF
O persoană fizică ce derula afaceri cu lemne, obligată la plata retroactivă a TVAO persoană fizică ce depășise plafonul de scutire de TVA, în afacerile sale cu lemne, a primit recent de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) o impunere suplimentară pentru această taxă. Speța a fost prezentată în raportul ANAF cu controalele terminate în iunie 2024.
Autoritățile au stabilit încă o amânare a aplicării contribuției pentru servicii medicale ce pot fi oferite fără spitalizare în clinicile private. Mai exact, această contribuție s-ar putea aplica din 2027, potrivit unei ordonanțe apărute recent. Anteriorul termen era 2025. Reglementarea unei contribuții personale a pacientului asigurat care se duce la un spital sau clinică privată ce are contract cu casa de sănătate a apărut în 2019, însă aplicarea în practică a acesteia nu a avut loc până acum.
Acordarea unei bonificații de 3% din impozitele anului 2024, pentru contribuabilii bun-platnici, se aplică, în cazul plătitorilor de impozit pe profit, inclusiv dacă vorbim de grupuri fiscale și de cei ce datorează impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA).
Poliția Română clarifică: polițiștii naționali pot folosi "BodyCams" (dispozitive de înregistrare audio-video), dar polițiștii locali nu au acest drept. Unele primării au achiziționat totuși astfel de dispozitive, deși ANSPDCP a aplicat deja amenzi pentru utilizarea lor. Totuși, un proiect legislativ ar putea schimba situația în viitor, permițând și polițiștilor locali să folosească astfel de dispozitive.
