Un agent economic a fost amendat cu 50.000 de lei după ce a fost prins că incendia toate deșeurile rezultate din activitatea restaurantului propriu într-un „incinerator mobil” improvizat, a anunțat Garda de Mediu recent. Astfel de fapte atrag sancțiuni atât pentru persoanele juridice, cât și pentru cele fizice, care pot primi amenzi între 30.000 și 45.000 de lei pentru abandonarea, îngroparea sau incendierea neautorizată a deșeurilor.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Prețuri de transfer
ANAF vrea să dea mai multă importanță acordurilor de prețuri în avans: Ne asigură predictibilitate, astfel că inspecțiile nu mai sunt necesareUnul dintre vicepreședinții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declarat recent că acordurile de prețuri în avans (APA) urmează să capete o importanță mult mai mare în relația cu contribuabilii. Acesta a precizat că autoritățile au observat că existența APA asigură predictibilitate în privința obligațiilor fiscale ale firmelor și că, automat, elimină necesitatea inspecțiilor fiscale privind prețurile de transfer. Prin urmare, această schimbare de optică ar putea fi benefică pentru cei care fac demersuri pentru obținerea APA.
Parteneriat media
Un an bun pentru Romaqua Group, creștere de 7% și obținerea statutului de SuperbrandPentru Romaqua Group, anul 2024 a fost un an bun, în care s-au atins obiectivele în ciuda tuturor dificultăților cu care mediul de afaceri s-a confruntat. Cifra de afaceri a crescut ușor (cu 7%), în principal ca urmare a rezultatelor bune din piață. Atât piața apelor minerale, cât și cea a băuturilor răcoritoare și a berii, în care Romaqua Group este prezentă, au înregistrat ușoare creșteri.
Politica de prevenire a hărțuirii la locul de muncă implică responsabilități extinse pentru angajatori, care nu se limitează la spațiul fizic de lucru sau la programul standard de opt ore de muncă. Obligațiile se aplică și în contexte conexe precum pauzele angajaților, formare profesională, teambuilding-uri, sau chiar în mediul online. Angajatorii trebuie să prevină, să cerceteze și să sancționeze faptele de hărțuire indiferent unde se produc, responsabilitatea sa fiind continuă și perpetuă, nu doar o formalitate de bifat.
Intrarea României în spațiul Schengen nu a modificat obligațiile pe care amatorii de pescuit le au în zonele de frontieră, astfel încât pescarii trebuie să solicite în continuare avizarea dreptului de a practica acest sport în arealele limitrofe frontierelor.
Astăzi vom trata un subiect ipotetic, dar nu imaginar: acela al situației în care angajatorul solicită unui salariat să acționeze, în cadrul relațiilor de muncă, într-un mod care presupune încălcarea legii. Specialistul consultat astăzi de avocatnet.ro este avocatul Andreea Manolache, managing partner în cadrul Manolache, Lincaru și Asociații SCA.
Codul rutier obligă proprietarii vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România să dețină pentru acestea o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, adică o poliță RCA valabilă. În cazul în care circulă cu o mașină pentru care nu au o poliță RCA valabilă, șoferii riscă amenzi de mii de lei și reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului.
Un contribuabil a reușit să câștige definitiv în instanță un proces în care a contestat amenda primită de la Fisc pe motiv că a făcut plăți fragmentate de dividende, în baza a zeci de hotărâri ale adunării generale (AGA), pentru a evita limita zilnică legală pentru plăți în numerar. În esență, Tribunalul Giurgiu a stabilit că situațiile de acest gen nu se încadrează la ideea de plăți fragmentate, astfel că nu pot fi amendate. Chiar și în aceste condiții, contribuabilul respectiv nu recomandă practica în discuție.
Începând cu data de 28 martie 2025, vor intra în vigoare noi tarife și condiții pentru transportul feroviar public de călători, conform ultimelor modificări legislative. Un ordin al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii aduce creșteri de tarife pentru abonamente și rezervări, restricții pentru transportul metropolitan (în special limitarea la trenurile Regio), clarificări privind călătoriile gratuite și o perioadă de tranziție pentru biletele deja achiziționate.
Autoritățile europene au finalizat procesul de adoptare a Directivei „TVA în Era Digitală” („VAT in the Digital Age” - ViDA), menită să modernizeze sistemul actual de TVA. Consiliul Uniunii Europene (UE) a aprobat recent pachetul de măsuri - ultimul pas înainte de publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
