Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Declarația anuală privind beneficiarii reali ai companiilor este în continuare o obligație legală, doar că aceasta vizează numai firmele care au în acționariat entități stabilite în țări cu risc de spălare a banilor. În condițiile în care societățile aprobă în această perioadă situațiile financiare pe anul 2024, declarația anuală de beneficiar real se depune, unde este cazul, în 15 zile de la aprobarea bilanțurilor.
Obținerea permisului de conducere pentru autoturisme implică îndeplinirea unor condiții legate de vârstă sau starea de sănătate a doritorilor, dar și parcurgerea unor proceduri.
Indiferent dacă este sau nu asigurată, orice persoană din țara noastră poate beneficia de anumite servicii stomatologice, potrivit unui ghid al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), ajuns recent la cea de-a treia ediție.
Pe măsură ce devin mai specializați în zona de prețuri de transfer, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) caută să aibă discuții, în cadrul controalelor, inclusiv cu persoane care se ocupă cu partea de afaceri a companiei. Din acest motiv, atrag atenția specialiștii, pot să apară probleme în practică, dacă inspectorii află informații care nu se potrivesc cu ce apare „oficial” în dosarul prețurilor de transfer.
În 2025 intrăm într-o nouă fază a implementării raportării privind durabilitatea, care a fost introdusă inițial în 2024 doar pentru entitățile de interes public. Din acest an, raportarea se extinde la firmele mari și medii, termenul-limită fiind în 2026, atrag atenția specialiștii. Raportarea privind durabilitatea este, mai precis, „succesoarea” declarației nefinanciare cu care erau obișnuite firmele mai mari.
Procedura aferentă vânzării unui autoturism către un cetățean străin este puțin diferită față de cea obișnuită, în care ambele părți ale contractului de vânzare - cumpărare sunt cetățeni români. Particularitățile acestui tip de tranzacție presupun respectarea câtorva pași simpli, detaliați în cele ce urmează.
Compensațiile oferite în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului sunt esențiale pentru asigurarea unui trai demn până la reintegrarea pe piața muncii. Deși Codul muncii prevede generic acest drept, nu impune obligații clare angajatorilor, lăsând loc negocierii directe sau colective. În situațiile de încetare prin acordul părților, inițiativa angajatorului poate oferi lucrătorului șansa de a negocia compensații financiare, însă acestea sunt rare în cazul în care lucrătorul solicită încetarea.
La polul opus de situațiile în care angajații nu beneficiază de dreptul la concediu de odihnă din cauza abuzului angajatorilor se află situațiile în care angajații refuză să-și exercite acest drept. Pentru angajator, un număr mare de zile de concediu neluate ale angajaților poate deveni o problemă - pe de o parte, pentru că va fi destul de greu de explicat în cazul unui control că s-au depus toate diligențele ca angajații să plece în concediu, dar că de fapt ei sunt cei care nu doresc asta, iar, pe de altă parte, vorbim de implicații contabile. Cum ar putea ajuta dialogul cu reprezentanții angajaților în acest context?
Chiar dacă prevederile OUG nr. 128/2024 au stabilit că începerea obținerii veniturilor din chirii se declară direct în anul următor, prin declarația unică, încheierea sau modificarea unui contract de închiriere se înregistrează, în continuare, în termen de 30 de zile, la organul fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Anterior, termenul de 30 de zile se aplica și pentru depunerea declarației unice la începerea obținerii veniturilor din chirii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat în cazul unei plângeri depuse de o femeie în vârstă cu handicap grav, care a contestat refuzul autorităților române de a-i acorda un asistent personal, pe considerentul că evaluarea handicapului său a fost incompletă. Curtea a constatat o încălcare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private, argumentând că autoritățile naționale nu au luat în considerare în mod adecvat situația sa specifică și dreptul său la autonomie. Ca urmare, Curtea a acordat reclamantei despăgubiri materiale și morale, precum și pentru cheltuielile de judecată. Curtea a hotărât că nu mai este nevoie să analizeze capătul de cerere privind discriminarea.
