Departamentele financiare au o activitate tot mai complexă pe fondul creșterii cerințelor de raportare din ultimul an, atât locale, cât internaționale, precum și al digitalizării Fiscului, iar neconformarea poate atrage, pe lângă amenzi semnificative, consecințe directe pentru companii. Prin urmare, este importantă o planificare riguroasă a încheierii anului financiar încă de acum, chiar dacă mai sunt câteva luni până la termenele de depunere din 2025.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Guvernul a aprobat o hotărâre ce reglementează cheltuielile aferente organizării olimpiadelor și stimulentele financiare pentru elevii participanți la competiții școlare. Reglementările stabilesc că profesorii îndrumători primesc premii echivalente cu cele ale elevilor premiați, iar școlile pot accesa fonduri pentru dotări menite să susțină excelența educațională. De asemenea, hotărârea mai prevede și acoperirea cheltuielilor de cazare, masă și transport pentru participanți, în funcție de etapa competiției.
Primele de sărbători reprezintă un stimulent important pentru angajați și cel puțin la nivel declarativ, reflectă aprecierea angajatorilor față de munca depusă și contribuie la motivarea acestora. Cu toate acestea, uneori acordarea acestor prime este condiționată de comportamentul disciplinar al angajaților, ceea ce ridică întrebări legate de echitate și transparență și trebuie să analizăm modalitățile prin care se poate condiționa acordarea primelor de sărbători de existența unor abateri disciplinare, evidențiind scopul acestor adaosuri salariale și impactul lor asupra alegerii locului de muncă.
La fel ca până acum, și noua lege a pensiilor stabilește că, la decesul unuia dintre soți, dacă se îndeplinește condiția unei durate minime a căsătoriei, soțul supraviețuitor poate primi pensie de urmaș. Mai exact, pentru ca soțul supraviețuitor să poată primi pensie de urmaș, trebuie ca durata căsătoriei să fi fost de cel puțin zece ani. Printr-o decizie oficializată în vara lui 2021, Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că, în asemenea cazuri, nu se iau în calcul și anii de concubinaj. Detaliem în continuare condițiile pentru obținerea pensiei de urmaș, potrivit noii legi din domeniu, care a intrat în vigoare în toamnă.
Raportul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pe 2023 evidențiază necesitatea ca angajatorii, indiferent de sectorul lor de activitate, să înțeleagă pe deplin cerințele GDPR: să identifice temeiuri legale valide pentru prelucrarea datelor angajaților (evitând consimțământul în relațiile de muncă, care pare să fie constantă în materie de probleme identificate), să respecte principiile reducerii la minimum a datelor și limitării stocării, să asigure informarea completă și transparentă a persoanelor vizate, să adopte măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a preveni accesul neautorizat, divulgarea nejustificată și utilizarea excesivă a datelor, dar și să instruiască periodic personalul cu privire la obligațiile ce le revin în materia protecției datelor.
Clarificare
Intrarea în Schengen cu frontierele terestre NU are impact asupra e-Transport. Transporturile rutiere internaționale se raportează în continuareDe la 1 ianuarie 2025, România intră în spațiul Schengen și cu frontierele terestre, însă acest lucru NU are niciun impact asupra sistemului e-Transport. Astfel, transporturile internaționale de bunuri trebuie raportate în continuare în e-Transport și după finalul anului 2024.
Senatul a adoptat recent o propunere legislativă care vizează corectarea unei inechități pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție socială. Propunerea prevede extinderea dreptului la indemnizația lunară de aproximativ 3.168 de lei pentru toți tinerii, fără a mai ține cont de data la care au ieșit din sistem. În prezent, legea acordă acest sprijin doar tinerilor care părăsesc protecția specială după o anumită dată, cu condiția să urmeze studii sau să aibă un loc de muncă.
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat la 23 octombrie 2024 și au publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva Europeană 2024/2831 privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în cadrul muncii pe platforme. Directiva trebuie transpusă de statele membre în legislaţia domestică în termen de 2 ani (i.e. până la 2 decembrie 2026). Rămâne de văzut dacă acești doi ani vor fi un răgaz de timp suficient pentru cei care dețin sau utilizează platformele digitale în vederea efectuării unor analize atente asupra modelului de business și a cadrului de lucru existent, dar și pentru pregătirea și conceperea celor mai bune măsuri de adaptare la viitoarele reglementări legale.
În luna noiembrie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a analizat dacă livrarea de terenuri pe care se află doar fundații de construcții, care au destinația de locuință, reprezintă o livrare de „teren construibil”, operațiune supusă TVA, sau o livrare a unei „părți de construcții noi”, operațiune ce poate fi scutită de TVA. În esență, s-a stabilit că o operațiune de livrare a unui teren pe care se află, la data acestei livrări, exclusiv fundații de construcții cu destinația de locuință constituie o livrare a unui „teren construibil”.
Senatul a votat luni o propunere ce vizează actualizarea plafonului de deducere fiscală pentru pensiile facultative și asigurările de sănătate de la 400 la 1.200 de euro anual, având în vedere că suma actuală nu mai este suficientă pentru a acoperi aceste servicii, potrivit inițiatorilor propunerii. Deși impactul bugetar pe termen scurt ar fi minor, parlamentarii consideră că pe termen mediu și lung, măsura ar putea îmbunătăți conformarea fiscală și ar genera venituri suplimentare din servicii private de calitate.
