ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Nicio secundă de muncă nu poate rămâne neplătită de angajator, iar salariatul poate utiliza orice mijloc de probă pentru a dovedi prestarea activității
Deși munca nedeclarată sau, după caz, ignorarea celor mai elementare reguli care stau la baza relațiilor de muncă sunt în continuare principalele cauze ale conflictelor individuale de muncă, din ce în ce mai des apar relatări pe forumul avocatnet.ro care confirmă, din păcate, ineficiența măsurilor dispuse de autorități până în acest moment.
ACCES PREMIUM
Impozit pe profit: Noul mecanism de recuperare a pierderilor se aplică chiar din primul trimestru din 2024, atenționează specialiștii
Anul 2024 vine cu o schimbare importantă în activitatea plătitorilor de impozit pe profit, deoarece aceștia trebuie să aplice un mecanism nou de recuperare a pierderilor fiscale. Conform specialiștilor, noul mecanism trebuie pus în aplicare chiar începând cu primul trimestru al anului.
ACCES GRATUIT
Propunere legislativă: Dacă vor să-și mărească nota obținută la bacalaureat, cei interesați vor putea da examenul de mai multe ori
În cazul în care nu sunt mulțumiți de nota obținută, cei ce au promovat examenul de bacalaureat pot cere să mai susțină încă o dată una sau mai multe probe ale examenului, în cadrul următoarelor sesiuni, potrivit unui proiect legislativ pus recent în dezbatere la Senat.
ACCES GRATUIT
Ce tipuri de ambalaje NU intră sub incidența SGR și ce putem face cu ele
Sistemul de garanție - returnare (SGR) a fost conceput pentru a încuraja colectarea ambalajelor, astfel încât acestea să nu sfârșească drept deșeuri poluante. SGR, însă, nu este o soluție adresată tuturor tipurilor de recipienți și ambalaje, marea majoritate a acestora fiind exceptate, cel puțin pentru moment, din acest nou concept de colectare.
ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
De ce ar fi dezavantajat salariatul care ar fi de acord cu compensarea în bani a concediului de odihnă anual și posibilele efecte asupra acordării tichetelor de masă
Compensarea în bani a concediului anual de odihnă nu este posibilă, cu excepția situației în care contractul încetează. Deci, situația în care salariatul i-ar solicita angajatorului sau cea în care ar accepta o ofertă a acestuia pentru plata zilelor de concediu restante nu se încadrează în limitele legale, fiind chiar o interdicție explicită în acest sens.
ACCES PREMIUM
Speță din controalele ANAF
O firmă a încercat să deducă pe firmă TVA-ul pentru achiziții în scopurile personale ale asociaților
Într-un caz prezentat recent în raportul cu controalele terminate în februarie 2024 de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), este vorba despre o societate care a încercat să deducă TVA-ul pentru achizițiile în scopuri personale ale asociaților.
ACCES PREMIUM
Interviu: Gabriel Biriș, despre impozitarea progresivă a salariilor: cine ar pierde, cine ar câștiga și cât de inspirată ar fi măsura în contextul actual
Executivul ia în considerare propuneri fiscale ambițioase, cu accent pe restructurarea impozitării veniturilor persoanelor fizice - veșnica soluție a guvernanților când vine vorba de umplerea găurilor bugetare. Ca atare, se contemplează trecerea la impozitarea progresivă a veniturilor salariale, înlocuindu-se cota unică de 10%, și eliminarea scutirilor pentru salariații din anumite domenii. Despre aceste chestiuni am vorbit cu Gabriel Biriș, unul dintre cei mai reputați fiscaliști autohtoni.
ACCES GRATUIT
Reforma în asistența socială, oficializată
UPDATE: Reguli mai stricte pentru furnizorii de servicii sociale: Evaluarea și monitorizarea lor nu se mai fac „din pix”, iar SRL-urile nu mai pot oferi astfel de servicii
Modificările legislative privind asistența socială din România, oficializate joi, introduc dreptul ONG-urilor de a monitoriza centrele sociale și restricționează reacreditarea centrelor existente. Acreditarea furnizorilor de servicii sociale devine mai riguroasă, cu două noi etape, care presupun evaluare pe teren. Licențierea serviciilor sociale devine mai complexă, cu posibilitatea licențelor temporare și extinderea acestora în funcție de îndeplinirea criteriilor. Monitorizarea la fața locului se va face fără preaviz, iar inspectorii pot sesiza pe loc organele de cercetare penală. Societățile cu scop comercial nu vor mai putea oferi astfel de servicii.
ACCES PREMIUM
Speță din controalele ANAF
Un IT-ist care activa ca PFA a primit o impunere suplimentară după ce s-a înregistrat cu întârziere în scopuri de TVA
Într-o situație în care s-a constatat înregistrarea cu mare întârziere în scopuri de TVA, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au făcut o impunere suplimentară de taxă pentru o perioadă de peste un an. Cazul a fost prezentat recent în raportul cu controalele fiscale terminate în februarie 2024.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Oficial: Mascarea unei relații de muncă printr-un contract de voluntariat și alte fapte legate de voluntari pot fi amendate cu până la 20.000 lei
Sancționarea unor practici nelegale în domeniul voluntariatului este prevăzută într-o lege recent oficializată. Printre faptele care vor fi sancționate cu amenzi între 10.000 și 20.000 lei se numără încheierea de contracte de voluntariat ce maschează activități remunerate în fapt, neînregistrarea contractului, precum și lipsa clauzelor obligatorii din contracte. Practic, se introduce un regim sancționatoriu pentru Legea voluntariatului, în condițiile în care acesta nu există acum.