Parlamentul European a propus, acum mai bine de trei ani, o directivă privind dreptul la deconectare, care ar permite angajaților să fie inaccesibili în afara orelor de lucru fără a fi penalizați, un drept recunoscut în prezent doar de câteva state membre ale Uniunii Europene (UE), precum Franța și Belgia. Această reglementare vizează asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea personală, echilibru care e reflectat însă demult de norme internaționale, europene și naționale, dar care este adesea ignorată de angajatori, ceea ce conduce la abuzuri și la sancționarea angajaților când nu e cazul. Deși legislația existentă limitează timpul de muncă și garantează concediile, constrângerile impuse de unele firme sau instituții/autorități complică respectarea unui principiu fundamental.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Deși obligația generalizată de a folosi sistemul e-Factura, în relația B2B, se aplică de la 1 iulie 2024, putem spune că cei vizați se află în continuare într-o perioadă de acomodare cu noua cerință impusă de autorități. În acest context, specialiștii de la EY România sfătuiesc contribuabilii să facă des verificări și reconcilieri.
Începând cu octombrie 2025, studenții români care urmează cursurile unei universități din străinătate vor beneficia de tarife reduse la transportul feroviar sau naval atunci când sunt în țară, potrivit Legii învăţământului superior. Reducerea va fi însă mai mică decât cea aplicată studenților din țară, respectiv de 50% din prețul biletelor de tren.
Actualizarea continuă a competențelor este esențială pentru a rămâne competitivi în peisajul profesional dinamic de astăzi, însă doar 65% dintre angajați văd aplicabilitatea directă în rolurile lor actuale – este principala concluzie a studiului realizat recent de EY privind necesitatea upskilling-ului și reskilling-ului în rândul forței de muncă.
Alături de adulții cu dizabilități, și părinții ori reprezentanţii legali ai copiilor cu handicap grav sau accentuat ar putea beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit sau a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit unui proiect legislativ adoptat luni la Senat.
Nelămuriri fiscale actuale
Ce tipuri de taxe speciale și alte taxe locale pot datora persoanele fizice și juridiceAutoritățile locale, prin intermediul consiliilor locale și județene, au posibilitatea de a stabili anumite taxe locale, așa cum este prevăzut prin Codul fiscal. Iată ce trebuie știut despre acestea.
Realități de pe piața muncii
Dacă angajatul nu e de acord cu modificarea orarului de muncă, se poate desființa postul și angaja alt lucrător pe noul orar?Modificarea unilaterală a orarului, făcută de azi pe mâine și la nivel informal, este un abuz din partea angajatorului. Ca atare, refuzul angajaților de a se supune noilor reguli n-ar trebui să fie o surpriză pentru angajator. Cât despre sancțiunea desființării postului doar pentru a fi reînființat la scurt timp, în contextul refuzului unui angajat de a veni la noul program, e limpede că nu vorbim decât despre o altă neregulă în raport cu legea - una care-l poate costa pe angajator destui de mulți bani la final.
Speță din controalele ANAF
Ridesharing: Impunere suplimentară pentru impozit micro, TVA și taxe salariale la o firmă care nu-și îndeplinise deloc obligațiile fiscaleInspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat recent cazul unei companii de ridesharing care nu-și îndeplinise deloc obligațiile fiscale. Prin urmare, s-a făcut o impunere suplimentară atât pentru impozit micro și TVA, cât și pentru taxe salariale.
În primul semestru din 2024 au fost înregistrate 3.684 de noi insolvențe, o creștere de 8,3% comparativ cu primul semestru din 2023, reiese dintr-un studiu de profil realizat de Coface.
Activitățile zilierilor sunt reglementate prin lege și implică responsabilități semnificative inclusiv în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), în primul rând pentru beneficiari, dar și pentru lucrători. Beneficiarii au obligația de a instrui zilierii înainte de începerea activității, de a le furniza echipamente de muncă adecvate și de a raporta eventualele accidente la Inspecția Muncii, în timp ce zilierii trebuie să respecte măsurile de protecție stabilite.
