După anunțul făcut de ministrul finanțelor cu privire la modificarea Ordonanței e-TVA, Ministerul Finanțelor a pus joia trecută în dezbatere un proiect de ordonanță care pune la nivel de reglementare toate promisiunile făcute de ministru în postarea sa din dimineața aceleiași zile. Adoptată în ședința Guvernului de vineri și publicată în aceeași zi, noua ordonanță prevede că e-TVA se va aplica celor care aplică sistemul de TVA la încasare abia din august anul viitor. Din OUG 70/2024 au fost scoase orice referiri la notele justificative, fiind înlocuite de note de conformare la care contribuabilii vor trebui să răspundă, sub sancțiune și cu riscul de încadrarea cu risc fiscal, în termen de 20 de zile de la primirea lor - dar asta, doar din ianuarie 2025. Inclusiv data trimiterii deconturilor precompletate a fost modificată.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Contribuabili români la CJUE
Când intervin faptul generator și exigibilitatea TVA pentru prestările de servicii efectuate de practicienii în insolvențăRecent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a analizat modul de interpretare al conceptelor de fapt generator și exigibilitate TVA în contextul unor servicii prestate de administratorii și lichidatorii judiciari societăților aflate în procedura insolvenței. Mai mult, tot în cadrul acestei cauze a adus și câteva clarificări referitoare la sfera de aplicare a dreptului de a deduce TVA, explicând ce înseamnă ca bunurile și serviciile sa fie utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, și dacă îndeplinirea acestei condiții poate fi legată de creșterea cifrei de afaceri sau a volumului operațiunilor taxabile.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 24 - 30 iunie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Data de 1 iulie 2024 marchează o etapă importantă în digitalizarea relației cu Fiscul și, totodată, în relația B2B, așa cum s-a stabilit prin Legea 296/2023. De la acest moment, e-Factura devine unicul canal de transmitere a facturilor între operatorii economici, astfel că documentele se trimit și se primesc numai prin Spațiul Privat Virtual. În plus, Guvernul a decis recent să extindă e-Factura la relația B2C. În acest context, iată câteva dintre cele mai importante aspecte pe care ar trebui să le rețină contribuabilii.
Codul muncii prevede posibilitatea suspendării contractelor individuale de muncă din inițiativa angajatorului, însă atât situațiile, cât și condițiile acestei proceduri sunt expres și limitativ stabilite. Când angajatorul este vizat de alte tipuri de sancțiuni decât cele din legislația muncii, sancțiuni care presupun inclusiv suspendarea unei/unor activități ale firmei, cel puțin o parte dintre angajați ar putea rămâne temporar fără obiectul muncii. Iată cum procedăm:
Extinderea e-Factura la relația cu consumatorii, în mod gradual, adică printr-o perioadă de jumătate de an de caracter opțional, a fost criticată în ultimele zile inclusiv din perspectiva datelor pe care Fiscul sau cei de la Finanțe ar ajunge să le aibă în privința fiecărui consumator - în materie de obiceiuri de consum, mai exact. Deși vorbim de o prelucrare de date în condițiile unei reglementări legale, în scopul și cu limitele aferente stabilite la nivel legislativ, discuția privind analizarea și utilizarea datelor din e-Factura în contra intereselor private ale persoanelor fizice este una ce pare ușor exagerată în contextul Fiscului român.
Chiar și în situația în care automatele de colectare a deșeurilor sunt disponibile non-stop, restricțiile impuse de legislația referitoare la liniștea publică limitează predarea acestora în anumite intervale orare.
Persoanele cu venituri mici vor primi, în următoarea perioadă, un ajutor de cel mult 750 de lei, bani pe care să-i folosească pentru cumpărarea și montarea de repartitoare de căldură în propriile apartamente. Termenul de la care aceste persoane pot folosi banii de la stat pentru cumpărarea și montarea de repartitoare era stabilit inițial pentru 15 aprilie, dar Guvernul a decis acum câteva luni amânarea acestuia până pe 31 august. În plus, printr-o ordonanță recentă, Executivul a amânat și acest al doilea termen până pe 31 decembrie 2024.
Cluburile de fotbal profesionist și impresarii jucătorilor de fotbal trebuie să aplice, la fel ca băncile, agenții imobiliari sau contabilii, regulile pentru prevenirea spălării banilor, conform unui regulament european recent oficializat. Însă măsura urmează să se aplice abia din 2029, la doi ani după ce actul normativ începe să se aplice pentru restul entităților.
