Mai multe schimbări importante referitoare la identificarea și declararea beneficiarilor reali ai firmelor urmează să fie implementate de la jumătatea anului 2027, conform unui regulament european ce se va aplica direct inclusiv în România. Din acest motiv, specialiștii de la Baciu Partners ne-au explicat care sunt principalele chestiuni de reținut și provocările la care ar trebui să se aștepte mediul de afaceri.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Impozitul minim pe profit la nivel global, de 15%, se aplică începând cu anul acesta și în România, ca urmare a transpunerii în legislația locală a Directivei europene 2.523/2022, privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, prin Legea 431/2023. Inițiativa are la bază pilonul doi (Pillar Two) din reforma fiscală internațională coordonată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Ministerul Sănătății (MS) a pus în dezbatere publică, prin intermediul unui proiect de ordin, un plan național de dezvoltare graduală a îngrijirilor la domiciliu, care vizează creșterea numărului de beneficiari ce reușesc să trăiască independent, prin îmbunătățirea accesului la servicii sociale și medicale asigurate la domiciliu. Planul acoperă perioada 2024 - 2030.
Începând cu veniturile aferente anului 2024, pentru veniturile independente mai mici de șase salarii minime brute pe țară s-a introdus plata obligatorie a contribuției la sănătate (CASS) ca pentru șase salarii minime brute. Totuși, în anumite condiții, persoanele fizice pot scăpa de această plată majorată pentru CASS, raportându-se numai la venitul realizat efectiv.
Înscrierile în programul Femeia manager încep în data de 30 iulie 2024, conform unui anunț recent al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Astfel, antreprenoarele care dețin companii pot solicita un ajutor de minimis, pentru dezvoltarea afacerilor, de până la 200.000 lei.
Ponderea întreprinderilor inovatoare în totalul societăților a scăzut cu 1,9 puncte procentuale în perioada 2020-2022, faţă de anii 2018-2020, conform unei analize INS. Astfel, din totalul de 26.986 întreprinderi cuprinse în ancheta de profil a INS, un număr de 2.380 întreprinderi au desfășurat activități inovatoare, din care 2.297 sunt inovatori de succes, implementând cel puțin o inovație de produs și/sau proces de afaceri.
Jurisprudență utilă
Programul de lucru flexibil nu înseamnă că acesta poate fi stabilit unilateral de către salariat, cu atât mai mult când e vorba de deplasări în afara birouluiFlexibilitatea muncii e posibilă dacă avem un acord între angajat și angajator, iar previzibilitatea programului este la fel de importantă. Oferirea, în termeni generici, a flexibilității în muncă la nivel contractual nu înseamnă și că un angajat poate lipsi când dorește de la locul de muncă, chiar și o zi întreagă, fără acceptul angajatorului, potrivit unei instanțe.
Din iulie, suma netaxabilă din salariul minim brut pe țară s-a majorat la 300 lei. Totodată, tichetele de masă au fost excluse din plafonul maxim de 4.000 lei (venitul brut lunar) ce permite acordarea beneficiului de netaxare. În acest context, Camera Consultanților Fiscali (CCF) atenționa că există o neclaritate în textul legal referitoare la tichetele de masă, iar Ministerul Finanțelor (MF) a rezolvat-o prin confirmarea interpretării fiscaliștilor.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit azi că dreptul UE se opune unei reglementări naționale care condiționează accesul resortisanților din țări terțe rezidenți pe termen lung la ajutoare sociale de o rezidență de cel puțin zece ani, din care ultimii doi în mod continuu. Această condiție, alături de sancțiunile penale pentru declarații false privind rezidența, constituie o discriminare indirectă și este nejustificată în contextul directivei respective.
Recent, autoritățile au decis înființarea unor registre speciale pentru anumiți utilizatori ai sistemului e-Factura, iar formularele pentru înscrierea în acestea au fost oficializate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Concret, este vorba de Registrul e-Factura obligatoriu, de Registrul e-Factura opțional și de Registrul e-Factura executări silite.
