În Parlament a fost depusă recent o propunere legislativă prin care se dorește completarea Legii securității naționale cu prevederi clar privind protecția datelor personale, colectarea acestora exclusiv în scopuri de securitate națională, ștergerea datelor irelevante și controlul parlamentar asupra procesării datelor. Potrivit inițiatorilor propunerii, neactualizarea legislației române privind securitatea națională în conformitate cu GDPR poate duce la impedimente în activitatea de informații, sancțiuni din partea Uniunii Europene, dar și noi condamnări la CEDO, afectând imaginea României.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Camera Consultanților Fiscali (CCF) a semnalat recent că există mai multe probleme cu noile reguli ce stabilesc că, din 2024, impozitul pe chirii trebuie reținut la sursă și achitat la stat de către firme și PFA-uri, dacă acestea au închiriat imobile de la persoane fizice. Acum, Ministerul Finanțelor (MF) a venit cu răspunsuri care nu sunt tocmai lămuritoare.
Cele două directive adoptate de Consiliul Uniunii Europene, care au drept scop întărirea rolului organismelor care asigură egalitatea de tratament și combaterea discriminării în întreaga UE sau înființarea unor astfel de entități, acolo unde este cazul, au fost oficializate. Ele vor intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
Acum că majorarea de la 1 iulie a salariului minim cu 400 de lei este la doi pași de a deveni oficială, proiectul de hotărâre în acest sens fiind pus marți în dezbatere la Ministerul Muncii, dar și în considerarea proiectelor ce vor transpune directiva privind salariul minim în UE, trebuie să ne uităm și dincolo de momentul 1 iulie, din mai multe puncte de vedere: ce șanse sunt să mai asistăm la o nouă creștere, cum se poziționează salariul de la 1 iulie în raport cu transpunerea directivei europene, ce se întâmplă în sectoarele speciale sau ce știm sigur că rămâne la fel tot restul anului.
Autoritățile au pus recent în aplicare, prin HG, o nouă reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), ce fusese stabilită prin OUG în martie. Printre altele, reapar funcțiile specializate la nivelul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), iar Direcția generală de administrare a marilor contribuabili (DGAMC) își pierde din autonomie.
Pentru partea de active a raportării SAF-T, care se face prin declarația 406, termenul de depunere este anual și se suprapune cu cel al situațiilor financiare, conform regulilor stabilite de Fisc. Astfel, în 2024, activele trebuie raportate atât de firmele mari, cât și de firmele mijlocii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis marți o decizie în cazul Pietrzak și Bychawska-Siniarska și alții împotriva Poloniei, concluzionând că legislația poloneză privind supravegherea secretă a încălcat dreptul la respectarea vieții private, consacrat de articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta decizie a fost luată în urma plângerii a cinci cetățeni polonezi, care au contestat cadrul legal ce permite monitorizarea comunicațiilor și păstrarea datelor de telecomunicații fără informarea persoanelor vizate.
Industria UE a înregistrat între 2013 și 2023 o reducere, de 0,5 puncte procentuale -, a ponderii lucrătorilor din industrie în totalul persoanelor ocupate. România este însă una dintre țările unde industria a crescut în totalul ocupării, alături de Croația, Austria, Portugalia, Lituania și Grecia. În Cehia, Polonia și Germania, forța de muncă din industrie, ca procent din total economie, s-a contractat ușor.
Propunerea de modificare legislativă care ar permite tinerilor să obțină permisul de conducere de categorie B și BE și să poată conduce autoturisme aferente acestor categorii încă de la vârsta de 17 ani, cu un an mai devreme decât prevederile actuale, a trecut tacit de Senat. Totuși, minorii vor trebui să fie însoțiți de un adult care are cel puțin 10 ani de experiență în aceeași categorie de permis.
Chiar dacă nu pot fi obligați să plătească amenzile primite de companii în anumite situații, angajații responsabili pentru daunele materiale provocate angajatorului prin neglijența sau greșelile lor în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pot fi obligați să le plătească ulterior, când angajatorul se întoarce, practic, împotriva lor. Înainte de a solicita unui angajat să acopere aceste pagube, compania trebuie să demonstreze că angajatul este vinovat și că există o legătură directă între prejudiciu și fapta sa, care, obligatoriu, trebuie să fi avut legătură cu munca sa.
