Buna ziua,
Vreau sa va povestesc mai intai o intamplare si apoi sa va cer parerea.
Aseara, pe la ora 22:30, vecinul meu de deasupra a "binevoit" sa dea muzica la maxim. A avut omul ceva musafiri si apoi s-a gandit sa-i conduca la lift, sa lase usa de la apartamentul lui deschisa (cu muzica la maxim) si sa se plimbe pe palier.
Eu am 3 copii, 2 se duc dimineata la gradinita, iar cel de-al treilea are 14 zile de cand s-a nascut.
Am iesit pe palier cu gandul sa-l rog sa dea muzica mai incet. L-am gasit acolo (nici macar nu am ajuns la el la usa) si, bineinteles, am incercat sa discut cu el. Adica l-am rugat sa dea muzica mai incet spunandu-i ca am copii mici si nu e normal sa deranjeze linistea publica la ora aceea, mai ales ca jos, la intrarea in bloc, sta afisata comunicarea facuta de guvern (parca) vara trecuta, cu noul program de liniste, adica intre 21:00 si 9:00 nu ai voie sa deranjezi.
Vecinul meu mirosea de la o posta a bautura si n-am putut sa ma inteleg cu el. In fine, nu ne-am jignit, nu s-a intamplat nimic si m-am dus in casa cu gandul ca daca mai continua sa chem politia. A oprit muzica. N-au trecut 10-15 minute ca ma trezesc cu cineva care incerca sa intre la mine in casa. Adica a apasat pe clanta sa intre direct si apoi a inceput sa sune continuu la usa.
Deschid. Cand colo, vecinul, da buzna peste mine in casa. Asta ca sa-mi spuna sa nu ma mai duc la el la usa, ca am fost inainte si i-am fortat usa. I-am zis ca nu s-a intamplat asa ceva, ca am discutat cu el pe scara palierului si nici macar nu am ajuns la usa lui. El incepe sa-mi povesteasca ce pateste el cu cei de sus (de parca m-ar fi interesat), ce galagie ii fac si altele. I-am spus ca nu ma intereseaza. Apoi a inceput iar sa ma acuze ca m-am dus la el la usa si am incercat sa intru la el in casa. L-am scos afara, adica l-am impins afara din casa (toate acestea se intamplau la mine in casa, pe hol, in timp ce copii se trezisera si incepusera sa se intrebe ce se intampla) si am continuat sa-i spun ca nu s-a intamplat nimic din ceea ce zice el. A mai venit si sotia sa-i zica acelasi lucru si i-am trantit vecinului usa in nas. Cand colo, el sa intre iarasi la mine in casa, fortand usa. Deschid usa si vecinul iar peste mine in casa.
In acel moment m-am enervat si de aici incolo a izbucnit un scandal monstru: eu i-am dat o palma, el a incercat sa faca acelasi lucru si m-am prins de bluza si a rupt-o. Pana la urma ne-am potolit, fara prea multi pumni si picioare. Au iesit si ceilalti vecini la usi si incercau sa-l linisteasca, dar el nu si nu. O tinea pe a lui. La un moment dat a inceput sa zica/sa-si dea seama ca nu am fost eu. A venit vecinul meu de pe palier, l-a suit in lift, i-a zis sa apese butonul de la etajul lui si l-a trimis acasa.
Intre timp, sotia sunase la politie. Au venit 2 politisti, am discutat cu ei si i-am povestit toata intamplarea, mi-au luat datele de buletin si s-au dus la el. Le-am zis ca nu fac plangere, ca nu am chef sa ma cert toata viata cu vecinul. Nu stiu ce au facut acolo, probabil i-au zis sa se linisteasca.
Dar de unde. Cert e ca muzica nu a mai pus, dar a inceput sa injure ca la usa cortului si sa vorbeasca tare.
Pana la urma n-am mai stat, m-am dus si eu la culcare.
Azi vorbesc cu sotia la telefon si imi spune ca vecinul injura si vorbeste iarasi ca la usa cortului. Deocamdata il las in pace, pentru ca e in timpul orelor "de galagie" si n-am ce sa ii fac. Dar daca continua si mai face si diseara acelasi lucru, sun iar la politie.
Acum, singurul lucru de care imi pare rau este ca ne-am lovit unul pe celalalt. Poate nu trebuia sa reactionez asa, dar pur si simplu nu m-am mai abtinut cand mi-a fortat usa de 2 ori si a intrat apoi peste mine in casa. Ganditi-va si dvs: ora 22-23 seara, copii dorm, vecinul beat da muzica la maxim, imi forteaza usa de 2 ori si intra peste mine in casa, tot el fiind acela care ma acuza ca eu am incercat sa intru peste el.
De cand m-am mutat in bloc am discutat pana acum de 2 ori cu presedinta asociatiei de locatari si cu administratorul si le-am spus ca vecinul da muzica tare seara la orele 22-23 (plus televizorul...ascult stirile de la el, nu e nevoie sa mai consum eu curentul).
As vrea sa va cer parerea cu privire la ce s-a intamplat si cum ar trebui sa procedez in continuare cu vecinul.
Buna seara,
In speranta ca cineva ma poate ajuta cu un sfat, postez si eu aici drama prin care trec.. Suna dur, dar dupa un an si jumatate in care sunt privata de somn, atat eu, dar si familia mea, incluzand aici si un copil, din cauza unei "domnisoare" prost crescute, credeti-ma ca este intr-adevar o drama.
Totul a inceput, asa cum va spuneam, in urma cu un si jumatate, moment in care, probabil, vecina de sub mine si-a achizitionat boxele prin care, de atunci incoace, tine mortis sa auzim si noi muzica ei. Daca unii dintre utilizatori se plang ca sunt deranjati intre anumite ore, ei bine, cu tot respectul pentru domniile lor, spun ca se poate mult mai rau. Nu conteaza ora din zi sau din noapte, mie imi bubuie basii in urechi ori de cate ori sunt in casa, pentru ca minora in varsta de 16 ani nu are alta ocupatie (cursurile nu le frecventeaza), decat sa asculte muzica fara a tine cont de faptul ca se aude la 2 etaje distanta! Drama consta in faptul ca asculta muzica TOATA noaptea... Nu la nivel maxim, dar suficient de tare cat sa nu pot adormi sau sa ma trezeasca, asta in fericitul caz in care am reusit sa adorm, profitand de un moment de liniste. As vrea sa spun ca nu sunt atat de labila psihic incat sa ma deranjeze o petrecere pe palier facuta o data pe an sau.. apa trasa la toaleta dupa o anumita ora sau.. dusul nocturn facut de un vecin, etc. Precizez acest lucru, intrucat in tot acest timp de cand am aceasta problema am aflat despre tot felul de doleante exprimate de unii locatari, care mie cel putin mi-au parut hilare.
Ce am facut? In primele luni coboram noapte de noapte, uneori cu copilul de doar cateva luni in brate, pentru a-i spune vecinei ca muzica ei se aude la mine si ca as dori sa dorm la ora 2 dimineata! Desi contrariata de faptul ca se aude (asta neimpiedicand-o ca si noaptea urmatoare sa faca la fel), reactiona favorabil si si-o dadea mai incet. Ma credeti sau nu, dupa o jumatate de an m-am saturat de sportul acesta, adica de a cobori in pijamale si a o ruga sa-si dea muzica mai incet, motiv pentru care am apelat la Politie. In decursul unui an, au venit nenumarate echipaje de poltie, a primit mai multe amenzi (una chiar pentru calomnie, intrucat a avut tupeul sa ma jigneasca in fata celor veniti sa aplaneze conflictul), amenzi pe care nu le-a platit, am facut reclamatii scrise (una dintre ele fiind facuta in numele Asociatiei de locatari, nefiind eu singura deranjata de aceasta familie si depusa la sectia de politie de catre vecinul meu de deasupra, afectat si el de aceeasi problema) si.. NIMIC! Politistii care vin, inteleg situatia, ma compatimesc (va dati seama ce imagine deplorabila pot oferi la ora 2, 3 sau 4 dimineata cu copilul in brate!), DAR nu pot face nimic. Ii dau amenda (si aceea la jumatate pentru ca este minora), pe care am inteles ca nu o obliga nimeni sa o plateasca si atat.
Locuieste doar cu tatal (handicapat fizic, dar si mintal), tata care se teme de propria-i fiica! Asa a declarat la Politie si pot confirma, intrucat sunt martora fara voie a nenumaratelor scandaluri in care ea isi agreseaza fizic si verbal tatal.
In urma reclamatiilor noastre, Politia a adus la cunostinta cazul nostru si Consiliului Local al sectorului 3, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, care ar fi inscris-o pe duduie intr-un program de consiliere psihologica. Credeti ca au facut asa ceva? Ma indoiesc.
Are un comportament sfidator si nu numai la adresa noastra, ci si la adresa organelor de politie.. Am rugat-o ca intre anumite ore ale pranzului (cand doarme copilul) sa-si dea muzica mai incet, iar noaptea sa asculte cat de tare vrea, dar in casti si nu am obtinut nimic mai mult decat aceeasi atitudine. Ba din contra.. exact intre orele 13-17 ea asculta muzica la maxim, iar noaptea, desi reduce volumul, basii ne bubuie in urechi impiedicandu-ne sa adormim.
Am apelat la toate mijloacele legale si chiar nu stiu ce am mai putea face. Va puteti imagina, daca dupa o zi de munca, in loc sa va ganditi cu placere la momentul in care in sfarsit puneti capul pe perna, va ganditi cu groaza la acel moment, intrebandu-va.. "oare la ce ora ma mai trezeste in noaptea asta?", cum ar fi? Este ingrozitor, va spun eu!
In speranta ca ma puteti ajuta cu un sfat, va multumesc anticipat!
Daca ati incercat pe cale legala tot ce se putea, incercati si pe o cale mai putin legala.De ex.sa-i intrerupeti curentul, nu glumesc,aveam si eu pe vremuri un vecin care asculta muzica la maximum si ii scoteam patronul(parca asa se numeste) din panoul de sigurante care era pe hol la parter.Bine, asta se intampla pe vremea cand aveam 20 de ani.Cred ca ati ajuns la disperare.Situatiile disperate de cele mai multe ori se rezolva cu solutii disperate.E un raspuns subiectiv si s-ar putea sa fiu criticata pentru asta, dar stiu ce inseamna ca am trecut prin situatii de genul asta.
@cm07
Sunt impresionata de ceea ce ati descris ca indurati si despre modul de a actiona al autoritatilor. Urmati sfatul dat de davideg si chiar mai mult decat atat. Eu zic ca fata aia e o terorista. Procedati la tacticile si tehnicile "razboiului de gerilla". Nu pot sa scriu aici, intr-un loc public, ceea ce as face eu, dar sa stiti ca exista solutii neortodoxe foarte eficiente.
Iata de ce nu merg lucrurile in tara asta! Institutiile nu-si fac datoria si pe un forum cu specializare juridica se instiga la incalcarea legilor!
Bravo, natie romana!
Pentru neachitarea amenzilor se ajunge la judecator, urmariti filiera asta.
Consultati un jurist ca lumea nu un forum, treaba e mult prea serioasa.
Exista asemenea situatii in care suntem victime pentru ca ne-am obisnuit sa fim victime. In strainatate nu auzi nici musca dar acolo platesc niste amenzi de la sar chilotii de pe ei. Sau fac munca in folosul comunitatii.
Imi amintesc de ce-mi povestea o prietena care locuieste la Munchen, Germania. Un taran roman ajuns la oras a dat foc la frunzele din curtea lui si fumul a deranjat vecinul. Acela a sunat la politie si amenda era atat de mare...I s-a dat sansa sa nu plateasca acea amenda cu conditia scrisa sa nu mai faca. In caz contrar platea dublul amenzii.
Pentru cel care a scris sa fie trecut in statutul asociatiei posibilitatea de a amenda, il rog sa-mi spuna si mie exact paragraful din lege care permite asta. Eu m-am interesat si nu exista nimic in sensul unor penalitati pentru incalcarea regulilor din bloc.
Contraventii nu percep decat autoritatile statului. Legea nu prevede, in consecinta, asa ceva, iar un statut care incearca sa prevada taxarea cu titlu de contraventie pentru incalcarea regulamentului de ordine interioara este respins in instanta si asociatia este pusa sa scoata acel articol din statut, altfel nu ii este acordat statutul de persoana juridica.
Vecin agresiv
florbad2006
buna ziua.
locuiesc intr-un imobil cu 4 etaje, la etajul 3. vecinii de deasupra mea aproape in fiecare noapte se cearta, fac zgomot (pe la 12- 1 noaptea)...sa ... (vezi toată discuția)