Stii ce? Mai lasa-ma cu atitudinea asta "sa nu suparam angajatorul".... ca ce? Nu-i poate da afara fara un motiv intemeiat, iar daca desfiinteaza postul, nu mai poate angaja pe altcineva pe acel post.
Asa s-au invatat unii, ca pot nesocoti munca oamenilor, ca le pot impune orice conditii, ca ei sunt angajatori.... si n-or mai fi locuri de munca si in alta parte. Daca ar fi vorba de un contract comercial, nici prin gand nu le-ar trece ca pot schimba termenii contractului fara acordul celeilalte parti, dar unora li se pare ca si contractul de munca e mai putin contract......
Daca chiar e nevoie ca oamenii sa lucreze si sambata, sa faca bine sa-i plateasca. Daca i-ar fi chemat la o negociere si le-ar fi spus ca le ofera o marire de salariu, dar in schimb se doreste unprogram de 4 ore sambata, probabil ca cei ma multi ar fi acceptat.
Cu toate ca , potrivit legii, inspectorii de munca sunt obligati să păstreze confidenţialitatea oricărei reclamaţii care semnalează nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege şi să nu dezvăluie conducătorului persoanei juridice şi persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul că inspecţia a fost efectuată ca urmare a unei reclamaţii , aceasta obligatie este incalcata de multe ori si angajatorul afla cine a facut sesizrae la ITM.
Lory, degeaba te superi ...dar Romy are dreptate ...... in practica asa se intampla daca angajatorul afla cine a afcut sesizarea la ITM. Nu e vorba sa nu se supare angjatorul , pentru ca orice salariat are dreptul sa faca sesizare la ITM, problema este ca multi nu o fac sau o fac dupa ce pleaca din unitatea respectiva.
Stiu ca asa se intampla in practica... si cred ca de fapt chiar asta ma supara, pt. ca, pana la urma, obedienta angajatilor incurajeaza astfel de practici din partea angajatorilor.
Nu ma gandeam neaparat ca trebuie sesizat ITM-ul, pt. ca angajatorul in cauza incearca sa dea o aparenta de legalitate actelor sale si-i invita pe angajati sa semneze acte aditionale la CIM; incurajam, de fapt, atitudinea angajatilor de a nu semna aceste acte aditionale (pt. ca asa a inceput discutia, utilizatorul intreba ce poate sa le faca angajatorul daca salariatii refuza, in grup, sa semneze aceste acte aditionale). Sunt multi angajatori care profita si de lipsa de informare a salariatilor, nici prin gand nu le trece ca acestia ar putea cere sfatul unor juristi, ca in cazul de fata, si ca vor gasi mijloace legale sa li se opuna si sa-si apere drepturile.
Nu au ce sa le faca pentru ca nu sunt de acord cu acele acte aditionale, dar pe parcurs le pot invoca multe nereguli sau, asa cum ai spus, sa le desfiinteze postul .....:)
Depinde daca firma respectiva isi poate permite sa desfiinteze posturile tuturor celor care nu semneaza actul aditional, avand in vedere ca 9 luni (parca asta e termenul.. gresesc?) dupa aceea nu mai pot angaja pe altcineva pe posturile respective.
Cu siguranta insa le vor face tot felul de sicane, dar se poate raspunde si acestora.....
Sau e posibil (am avut cazuri) ca angajatorul sa se resemneze ca nu "i-a iesit pasienta".....