Logica Dvs. are alte principii decat cele juridice.
Revizuirea logicii Dvs. insa nu poate fi gratuita, intrucat va depasi, logic, timpul si efortul pe care-l dedic sfaturilor gratuite, logic.
Am incercat sa va lamuresc, insa logica Dvs. nu-mi permite. Poate va ajuta alti colegi.
Logica nu are principii elaborate.Logica este doar logică. Nu există logică pe specialităţi. Extinderea în domenii, dezvoltă, detaliază, statuează, elaborează, şi ajută domeniile să devină ştiinţe. Principiul de bază existent în logica primară, logica nativă,în înţelepciunea popoarelor înainte de apariţia ştiinţelor a fost DA su NU. La Români: - ori e laie ori bălaie, La Shachespeare, a fi sau a nu fi ? şamd. Principiul pe baza căruia funcţionează calculatoarele moderne din ziua de azi este acelaşi cu cel pe baza căruia a început era ciberneticii. FALS sau ADEVÃRAT. Am lansat subiectul Logica în judecată, gândindu-mă la orice fel de judecată Au intrat în discuţie utilizatori care au abordat subiectul din punct de vedere al judecării în instanţe. Am fost atras, nu am căutat consultaţii gratuite. In procesul pe care l-am pierdut, din care am preluiat exemplele postate pe forum, am avut un avocat, pe care bineînţeles că l-am plătit. Înţeleg că nu puteam, logic, să condiţionez acordarea onorariului în funcţie de rezultatul judecăţii. Oricum, nu pot reproşa nimic avocatului, şi-a făcut datoria, iar la sfârşit, a ridicat din umeri a neputinţă. Logica instanţelor nu că ar fi altfel de logocă, mai precis nu a fost logică. Am spus şi pot demonstra.Acum, pe forum, presupun că nu îmi va cere cineva să fie plătit, în sensul în care încearcă să mă ,,ajute". Totuşi, fără să ştie, fără să vrea, mă ajută gratis, să aflu în cazul în care vreau să-mi aleg un apărător, cui să mă adresez pentru ca şansele de câştiga un proces să fie mai mari.Voi continua pe forum atâta timp cât mai citeşte cineva mesajele mele.
P.S. Dl Popesu nu a încercat să mă ajute. Nu mi-a răspuns la nici o întrebare. Oare pentru-că era gratis ? Putea şi aşa, pentru-că îi eram simpatic.
Adevarat sau fals, 1 si 0?! logica juridica e alta, de aceea se citesc carti si se dau examene, de aceea sunt oameni care judeca si nu calculatoare, si probabil exista si avocati care au rabdare cu justitiabili ca Dvs.. Pe principiul "ori e alba ori e neagra", au incetat si Dacii (la care faceti referire) sa se mai judece incepand cu aprox anul 480 i.e.n..
In mod gresit sustineti ca nu v-am raspuns, Dvs. nu ati dedicat timpul necesar reflectarii (sau logica necesara) celor spuse. Poate ajungeati la o concluzie care v-ar fi ajutat.
Mult succes cu mesajele si sper sa gasiti tot sprijinul de care aveti nevoie.
Eu îl înţeleg şi pe dl. Popescu.
Nu poate fi răbdător cu un tip dificil şi sâcâitor ca mine. Mă rog, asta e.
Îmi cer scuze că am aceste defecte şi încă mai am şi altele. De exemplu, nu am stare, cum se mai zice, dacă nu am înţeles ceva. Iată, nu înţeleg cum un act administrativ, care respectă rigorile LEGII, poate avea efecte retroactive, atâta timp cât LEGEA poate dispune numai pentru viitor.Eu înţeleg prin lege, nu numai titlul ci şi conţinutul ei în tot. Pentru asta şi pentru altele mă repet, până când poate - poate oi pricepe şi eu. Eu, încă reflectez..am timp har domnului căci sunt pensionar, dar degeaba.
Am răsfoit ieri, 26 martie, peste 60 de pagini, toate înmulţit cu câte or fi ele în pagină, tastând în căutare ,,efect retroactiv",
nu am găsit nici măcar odată referirea la actul administrativ cum că ar putea avea efect retroactiv. Cine vrea să se convingă, să încerce. Dimpotrivă, toată lumea zice invers. Datorită logicii, am judecat şi eu la fel. Dar pentru că am gândit altfel, s-a apreciat că logica mea (de şi eu nu sunt proprietar de logică, nu sunt autor, am fost modelat aşa de viaţă), deci logica mea ar fi în contradictoriu cu logica juridică. Mai precis că ar avea alte principii de cât cele juridice. ªi uite aşa, mai ies la iveală şi unele cauze pentru care se mai pierd procese. (apropos, sunt şi procese care ies meci nul?) Te duci om de bună cuviinţă în proces, asistat de un profesionist, fără să şti că aceleaşi principii juridice pot fi ,,pro" şi ,,contra". Mizezi pe faptul că vei câştiga dacă iese că actul administrativ poate fi retroactiv ,,fără rezerve" şi când colo, ,,judele" (aici, pe forum am învăţat expresia), zice: nu e laie...că-i bălaie !? Ce ţi-e şi cu sortimentele acestea de logică?