alina240 a scris:
Si acesta declaratie impreuna cu o copie CF a fost depusa la ORC impreuna cu celelalte acte necesare la infiintarea societatii.
Pai ceva nu e in regula... dovada sediului practic nu exista, exista acordul proprietarului si dovada titlului proprietarului, nu si titlul societatii.
Uite ce zice si ONRC:
Dovezile privind sediul social / secundar se pot face, după caz, cu:
- contract de vânzare-cumpărare, intabulat*;
- contract de schimb, intabulat*;
- contract de închiriere: - înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice, pentru cel încheiat între persoane fizice şi persoane juridice;
- neînregistrat la Administraţia Finanţelor Publice, pentru cel încheiat între persoane juridice.
- contract de subînchiriere;
- contract de concesiune, intabulat*;
- contract de leasing imobiliar;
- contract de comodat, în original, în formă autentică sau sub semnătură privată, însoţit de actul doveditor al proprietarului, intabulat*;
- contract de donaţie, în formă autentică, intabulat*;
- contract de uz;
- contract de uzufruct;
- extras de carte funciară, în termen de valabilitate la depunere - pentru oricare din actele prevăzute ca dovadă de sediu (inclusiv în cazul aportului la capitalul social la constituirea societăţii, pe numele asociatului care aportează);
- certificat de rol fiscal/rol agricol, în termen de valabilitate;
- certificat de moştenitor;
- act notarial de ieşire din indiviziune sau de delimitare a proprietăţii, intabulat*;
- hotărâre judecătorească definitivă privind proprietatea (intabulată*) sau folosinţa/uzufructul;
- hotărâre judecătorească definitivă de ieşire din indiviziune, intabulată*
- proces verbal de recepţie a construcţiei, intabulat*;
- act de adjudecare a imobilului vândut în cadrul executării silite;
- contract de asistenţă juridică privind stabilirea sediului social la sediul profesional al avocatului conform art. 3 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 51/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
[ link extern ]
Totusi actiunea in regularizare se prescrie in termen de un an de la inmatricularea societatii... e mai mult de un an?
Art. 46
(1) Cand actul constitutiv nu cuprinde mentiunile prevazute de lege ori cuprinde clauze prin care se incalca o dispozitie imperativa a legii sau cand nu s-a indeplinit o cerinta legala pentru constituirea societatii, judecatorul delegat, din oficiu sau la cererea oricaror persoane care formuleaza o cerere de interventie, va respinge, prin incheiere, motivat, cererea de inmatriculare, in afara de cazul in care asociatii inlatura asemenea neregularitati. Judecatorul delegat va lua act in incheiere de regularizarile efectuate.
(2) In cazul in care au fost formulate cereri de interventie, judecatorul va cita intervenientii si se va pronunta asupra cererilor acestora in conditiile art. 49 si urmatoarele din Codul de procedura civila, nefiind aplicabile dispozitiile art. 335 din Codul de procedura civila.
Art. 48
(1) In cazul unor neregularitati constatate dupa inmatriculare, societatea este obligata sa ia masuri pentru inlaturarea lor, in cel mult 8 zile de la data constatarii acelor neregularitati.
(2) Daca societatea nu se conformeaza, orice persoana interesata poate cere tribunalului sa oblige organele societatii, sub sanctiunea platii de daune cominatorii, sa le regularizeze.
(3) Dreptul la actiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data inmatricularii societatii.
~ final discuție ~