Despre responsabilitate

Da, .. Eva, dar totul depinde de noi, sa stim sa traim frumos. Toate se fac la timpul lor si sunt multi factori care ne caracterizeaza si ne fac unici. Inteligenţa a fost considerată multă vreme ca cel mai important factor.
Genele pe care le mostenim, educatia, anturajul etc, sunt factori de influenta pozitiva asupra noastra si. factori cu caracter negativ, perturbatori. Deoarece fiecare din noi este unic , fiind rodul unor combinaţii inedite de factori , se impune o analiză diferenţiată , adaptată fiecăruia în parte . Nivelul cultural al părinţilor presupune un anumit limbaj utilizat în familie .
Reprezintă o problemă tipul familiei în care copilul trebuie crescut şi educat – familie conjugală, monoparentală, reconstituită, adoptivă – deoarece unele sunt caracterizate printr-un cumul al factorilor de risc .
Si citez din ce ai postat :
"Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine."

Nu putem schimba trecutul, dar viitorul - DA, ......

In viata fiecaruia vine o data vremea sa ai un copil si mai tarziu sa il dai la scoala pentru a invata cum sa se descurce si cum sa isi construiasca drumul in viata, cum sa invete din greseli, cum sa isi faca prieteni, etc. Pentru mine acest moment a sosit in data de 15 Septembrie 1991... implinisem varsta de 29 de ani si a fost un pas foarte important pentru mine si copilul meu care la acea data a intrat pentru prima oara pe portile scolii.

A fost un moment unic, stiind ca nu mai am un copil, ci un baiat care creste, se dezvolta si trebuie sa il pregatesc pentru toate obstacolele care vor aparea mai devreme sau mai tarziu si in viata lui.

Am inceput prin a reflecta asupra vietii mele, ce am invatat, ce am facut, ce nu am facut, ce regrete si ce satisfactii am, cu ce m-am ales, sunt fericita? Si daca sunt, de ce?....

Dupa lungi lupte cu mine insumi am luat decizia ca trebuie sa preiau eu fraiele educatiei copilului si nu un invatator sau cativa profesori care fac acelasi lucru de zeci de ani si nu au mai schimbat nimic in sistemul lor de predare, in ciuda faptului ca traim intr-o lume dinamica care se schimba la fiecare ora.

Nu vreau un copil "sufocat" de prea multe informatii "tehnice", ci un copil care sa gandeasca singur, sa gandeasca atat cu mintea, cat si cu inima! Nu trebuie sa am un copil care sa ma urmeze, care sa fie un angajat care uneori refuza categoric sa mai viseze, sa mai creeze si nu in ultimul rand refuza sa mai spere....
Am fost socata sa descopar ca majoritatea copiilor din toata lumea (inclusiv Romania) primesc o educatie foarta saraca sau chiar inexistenta in domenii precum "viata de zi cu zi", modelarea unei personalitati puternice, formarea unei gandiri pozitive, etc...

Exact, majoritatea scolilor ofera o educatie nu tocmai in masura sa ajute copilul sa se dezvolte pe toate planurile. "Copilul sarac" va fi adultul cu probleme in viata de zi cu zi, neincrezator in fortele proprii, care isi va vinde ieftin timpul, care va avea probleme financiare..., si lista continua! Acest gen de educatie am primit-o cu totii si lucrul cel mai rau este ca o primesc la randul lor si copiii nostrii.
Permanent, Dumnezeu imi arata noi alternative la educarea copilului meu - Alternative care s-au dovedit a fi superioare modelelor obisnuite de educare De asemenea am volosit o varietate mare de metode de educare.

In ziua de astazi, majoritatea copiilor romani primesc educatie in scoli si universitati de stat, putand astfel sa se pregateasca pentru o slujba. Educatia lor este asemanatoare cu o fabrica: toti din clasa primesc aceleasi informatii, la aceeasi varsta, din aceleasi manuale, si sunt testati de aceleasi examene, netinandu-se cont nici macar o singura data de talentul pe care il au spre o anumita arta, interesul pe care il arata fata de un domeniu, obiectivele pe care vor sa le atinga, propriile misiuni care sa se indeplineasca... Acesta este sistemul public de invatamant.

De ce unii sunt fericiti si altii nu? De ce unii prospera in timp ce altii muncesc mult timp pe bani putini?
Iti vine sa crezi sau nu, insa raspunsul la intrebarile de mai sus plus alte cateva sute de intrebari se afla in copilarie!
DA, in copilarie!
O educatie buna, contribuie in proportie de peste 82% la viitorul copilului ajutandu-l atat in viata de zi cu zi cat si in momentele "de cumpana" in care trebuie sa ia o decizie ce i-ar putea schimba radical viata.

Acum sunt un om implinit, baiatul meu are 24 de ani.
Cred ca una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat , in drumul spre construirea unui caracter puternic si a unei gandiri pozitive este aceea de a dori sa fac lucrurile diferit -- sa fiu pasionata si motivata si sa nu tin cont de ridicol si sa nu-mi fie frica de un posibil esec. Nici o persoana din lume nu a facut schimbari majore in viata lui fara curaj.

Dezbaterea în jurul ideii de "responsabilitate" este atât de veche, încât fără ea nici nu ne putem imagina evoluţia filosofiei universale. Socrate a preferat să moară din responsabilitate pentru destinul Cetăţii, fiind convins că dacă ar fi ales varianta evadării ar fi de-legitimat Legea, Dreptatea şi Ordinea - pe care le promovase cu patos până atunci. Căci pentru el, o cetate ajunge să se prăbuşească atunci când "sentinţele date nu mai au nici o putere, ci îşi pierd autoritatea şi efectul prin voinţa unor persoane private" (Criton sau Despre datorie).

De la eticile stoice până la "etica responsabilităţii" a lui Hans Jonas (1903-1993), această idee a fost gândită împreună cu cea de libertate; că vorbim de etica neotomistă sau de cea ortodoxă, de etica lui Kant sau despre cea a lui Bergson, de pozitivismul sociologic sau de neopozitivism, de personalism sau emotivism, peste tot vom găsi aceeaşi preocupare obsesivă: cum putem gândi libertatea ca libertate umană? Altfel spus, în ce fel ne putem exercita libertatea pentru a rămâne, totuşi, în interiorul condiţiei umane? În mai toate doctrinele etice, rolul de reper fundamental în definirea libertăţii i-a revenit responsabilităţii.

În cele mai accesibile dicţionare de filozofie şi/sau de etică, responsabilitatea şi libertatea sunt definite prin raportare una la alta, aproape circular. Astfel, într-un dicţionar enciclopedic de filozofie am citit: "În fapt, a fi liber înseamnă a fi în măsură să-ţi asumi ansamblul actelor tale; a fi responsabil înseamnă a putea răspunde de acestea, mai clar, de această libertate de care ele dau seama".

Într-un plan mai general, responsabilitatea presupune să fii conştient şi să ţii cont de consecinţele actelor tale - atât de consecinţele asupra altora, cât şi de consecinţele pe termen mediu şi lung (într-un orizont de timp care depăşeşte prezentul şi viitorul imediat). Astfel, responsabilitatea este o formă de manifestare a solidarităţii umane şi presupune, printre altele, capacitatea mentală de a depăşi acel prezent atemporal (hic et nunc) în care rămân cantonate animalele. Ea este forma supremă de manifestare a sociabilităţii.

Aşadar, responsabilitatea ca valoare etică funcţionează ca o marcă a umanului, ca o bornă ce delimitează umanul de inuman, cultura de natură, civilizaţia de barbarie.