avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 573 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Avocaţi şi Admitere ... Onorarii avocatiale
Discuție deschisă în Avocaţi şi Admitere în avocatură

Onorarii avocatiale

Buna ziua! Care sunt limitele minime-maxime ale onorariilor solicitate de avocat pentru o consultanta pe dreptul familiei? Nu este ceva legat de un dosar propriu-zis, ci doar o consultatie privitoare la oportunitatea deschiderii unui dosar pe dreptul familiei si la sansele existente? Va multumesc mult si va doresc o zi buna.
Cel mai recent răspuns: dorufr , utilizator 07:34, 28 Septembrie 2005
Mama -mia si ce face de banii astia?Sa fim seriosi nici un avocat din Romania nu ia 7milioane ptr o amarata de consultatie.Sau bine zis prost e cine da.
Depinde foarte mult de avocat. Dar poti sa intrebi si pe site. Poate ai mai multe raspunsuri.
Sînt avocaţi care preferă să-şi atragă clienţii prin acordarea de consultaţii "gratuite" la început, pe care şi le recuperează ulterior, mai mult sau mai puţin explicit prin onorariul negociat în contractul de asistenţă juridică.

Sigur că nu toate consultaţiile se finalizează într-un contract şi atunci trebuie avute în vedere la încadrearea în onorariul de consultaţă, care să acopere şi această muncă.

Consider că fiecare avocat trebuie sa fie liber să decidă pentru cabinetul lui dacă vrea să afişeze sau nu un tarif / cuantum special de consultaţie.

În orice caz, cuantumul onorariului de consultaţie nu poate fi stabilit la o valoare fixă, absolută. Este normal ca el să varieze în funcţie de statutul avocatului care acordă consultaţia (nivel de pregătire, prestigiu şi/sau "cota pe piaţă"), precum şi de complexitatea informaţiilor furnizate clientului.

Practicarea corespunzătoare a profesiei de avocat ţine de priceperea, profesionalismul şi nivelul cunoştinţelor celor ce o exercită şi nu de existenţa unor limite, minime sau maxime ale onorariilor solicitate. Reputaţia de "avocat bun" se cîştigă prin calitatea serviciilor prestate, nu prin cuantumul onorariilor practicate.


Pentru o mai bună analiză a solicitării dvs., vă trimit extras din Statulul profesiei de avocat:

Art. 132. - (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
(2) Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
(3) Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:
a) timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activităţii solicitate de client;
b) natura, noutatea şi dificultatea cazului;
c) importanţa intereselor în cauză;
d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare;
e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului;
f) conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului;
g) avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat;
h) situaţia financiară a clientului;
i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.
Art. 133. - (1) Onorariile se stabilesc liber între avocat şi client, în limitele legii şi ale statutului profesiei. Este interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocaţi.
(2) Onorariile se determină şi se prevăd în contractul de asistenţă juridică la data încheierii acestuia între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau reprezentării clientului.
(3) În cazul în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenţei şi/sau reprezentării imediate şi nu se poate încheia un contract de asistenţă juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoştinţa clientului onorariile pe care le propune pentru asistenţă şi/sau reprezentare. În absenţa unei instrucţiuni exprese a clientului privind încetarea asistenţei şi/ sau reprezentării, ori a unei comunicări prin care clientul îşi exprimă expres dezacordul în privinţa onorariilor, se consideră onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat ca fiind acceptate.
(4) În toate situaţiile, onorariile vor fi prevăzute în contractul de asistenţă juridică ce urmează să fie încheiat în formă scrisă.
(5) Onorariile pot fi stabilite şi în monedă străină, sub condiţia ca plata acestora să respecte prevederile privind regimul legal al plăţilor.
Art. 134 - (1) Onorariile pot fi stabilite astfel:
a) onorarii orare;
b) onorarii fixe (forfetare);
c) onorarii de succes.
d) onorarii formate din combinarea criteriilor de la lit. a), b) şi c).
(2) Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unităţi monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care o prestează clientului.
(3) Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează sau, după caz, le prestează clientului.
(4) Onorariul orar şi fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale.
(5) Avocatul poate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară.
(6) Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat, în cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a cauzei. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.

Concluzionând că, la nivel de principiu, legea oferă numeroase variante şi motivaţii de stabilire a onorariului, alegerea de fixare a cuantumului acestuia vă aparţine.
daca soliciti un onorariu mic unor clienti exista riscul sa nu te ia in serios. Onorariile se percep de la caz la caz. Consultatiile sunt gratis nu numai in scopul atragerii clientului ci si ca politica de relatii cu clintii dat fiind faptul ca foarte multi avocati apeleaza la tactica aceasta si exista riscul de a pierde clientul. Multi clienti, in special cei seriosi, cer si opinia unui alt avocat.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Caracter prolific cabinete de avocatura Iulian81 Iulian81 Buna ziua! Am fost astazi printr-un oras de maxim 50000 de locuitori, nu prea mare sau important al Romaniei... si am ramas impresionat de ce am observat... ... (vezi toată discuția)
Contestatie pv circulatie ptr. vorbit la telefon CORINA GIROVEANU CORINA GIROVEANU Buna ziua, am si eu o situatie daca ma poate ajuta cineva , sau daca i s-a intamplat cuiva ceva asemanatoe cum sa rezolv situatia: La data de 19.08.2009 am ... (vezi toată discuția)
Plata lilicrin lilicrin Cu cat este normal sa platesti un avocat si cand ar trebui sa se efectueze plata? (vezi toată discuția)