Va confruntati cu o situatie delicata,in care obtinerea formalitatilor pentru debransare necesita acordul asociatiei de proprietari prin hotararea adunarii generale,conform L nr 325/2006
SECŢIUNEA a 5-a
Protecţia utilizatorului de energie termica
ART. 30
(1) Debransarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apa calda menajera ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiţii cumulative:
a) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;
b) anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor şi a autorităţii administraţiei publice locale cu 30 de zile înainte de debransare.
(2) Deconectarea unui consumator de energie termica dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontala, cat şi pe verticala;
b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intentiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;
c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.
(3) Debransarea unui utilizator de energie termica, altul decât cel de tip condominiu, se realizează cu anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30
de zile înainte.
(4) Deconectarile/debransarile prevăzute la alin. (1)-(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.
(5) Deconectarile/debransarile prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are şi calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea
condiţiilor cumulative impuse.
(6) Cheltuielile de deconectare/debransare se suporta de către solicitant.