Stimat forumist,
Faţă de ceea ce a spus dl freeelis, perfect adevărat, la care achiesez,
în plus vă rog să observaţi, o argumentaţie per a contrario, raportată la nulitatea recursului în caz de nemotivare:
Art. 302^1
Cererea de recurs va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, urmatoarele mentiuni:
...
c) motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
Or, precum observaţi, un astfel de text de lege nu este prevăzut de leguitor în ceea ce priveşte judecarea apelului.
Mai mult decât atât, privitor la judecarea apelului, leguitorul enunţă:
Art. 292
Partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat de cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri.
In cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.
Deci, potrivit principiului qui dicit uno, negat de altero , dacă art. 292 arată pronunţarea pe baza motivelor invocate la fond, înseamnă că neagă nulitatea pe lipsa acestora în apel.
Astfel, situaţia este clară: un recurs poate fi respins ca nul pentru nemotivare, pe când un apel nu.
Cu stimă.
Din practica:
Fiind parte intr-un proces pierdut pe fond, am mers la curtea de apel cu motivarea ca probele au fost gresit apreciate la prima instanta. La prima infatisare la C.A., s-a apreciat ca am dreptate, probele de la prima instanta au fost reevaluate si am castigat fara sa mai fie nevoie de a mai misca un deget.
Probabil ca nu raspunde intrebarii puse, dar, informativ, poate interesa.
Toate bune!
Nota: era vorba de un proces de divort...