avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 528 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Cultură generală Ion Luca Caragiale - viata si opera
Discuție deschisă în Cultură generală

Ion Luca Caragiale - viata si opera

Ion Luca Caragiale (n. 30 ianuarie 1852, Haimanale, jud Prahova, azi I. L.Caragiale, jud Dambovita, d. 9 iunie 1912, Berlin)

A fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman, de origine greaca. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.


I-a fost postum harazit scriitorului prin excelenta reputat ca lenes la scris, sa fie dat ca exemplu de ordine si de exactitate in acest sector al vietii sociale. Caragiale nu lasa nici o scrisoare fara raspuns. Nici nu lasa lucrul de azi pe maine. Oricine i-ar fi scris, ca sa-i solicite un serviciu sau doar ca sa-l intrebe de sanatate ori sa-i indrepte urari de zile faste, primea neintarziat raspunsul, care lua rareori forma simplificata a biletului. Cand era vorba de un vechi prieten, Caragiale ii consacra o veghe, la masa de lucru, iar rezultatul era o scrisoare de oarecare proportii, calda, miezoasa, cu neasteptate formulari si cu glume spontane, adevarat eveniment familial pentru destinatar si cercul sau de prieteni.

Scrisoare catre Ioan C. Pantu
Bucuresti, 21 Martie 1892

Frate Pantule,
Pentru buna ta scrisoare si pentru serviciul ce mi-ai facut, iti multumesc din inima. Nu-ti pot exprima placerea ce mi-au facut cuvintele tale incurajatoare: cand am aprobarea unui cerc asa de inteligent ca al vostru, se-ntelege ca trebuie sa fiu mandru, si nimic nu e mai necesar pentru un om de spirit, strivit de multimea neghiobilor si railor, decat mandria; in mandrie si in despret e scaparea celui maltratat sau nebagat in seama de aceia pentru a caror luminare lucreaza el storcandu-si mintea si sufletul.
Asa e de adanca aceasta simtire la mine incat iata pentru ce anume iti scriu, scurt si cuprinzator:
Ar fi posibil sa traiesc eu cu nevasta-mea in Brasov dand lectii - eu de limba franceza si cea romana si pentru incepatori in familii, iar nevasta-mea de limba engleze, franceza si de piano? - Am incercat s-o fac asta la Sibiu acum un an. Sibienii nu m-au incurajat indestul sa fac acest pas. Daca s-ar putea si ce masura ar avea aceasta posibilitate, te intreb pe tine, caruia sunt sigur ca nu ti-ar displacea sa fim impreuna. Ar fi o mare satisfacere pentru mine, ca o lucrare mai larga, o lucrare la care gandesc si pentru care am adunat material destul, s-o pot scrie afara din tara romaneasca, unde de-atata vreme puternicii deosebiti ce s-au perindat la putere vor sistematic, sub fel de fel de cuvinte, sa ma tina intr-o pozitie umilitoare si inferioara.
Un exil voluntar mi-ar da multa energie de lucru, mai ales ca m-as afla intr-un asa inteligent cerc ca al vostru. Eu fac apel dar la voi toti, la tine indeosebi, sa ma ajutati in pasul ce voi sa fac.
Astept raspunsul tau si te rog sa primesti asigurarea celor mai bune sentimente din partea vechiului tau.
I.L.Caragiale

(scrisoarea e in pastrarea Universitatii din Cluj, colectia Andrei Birseanu, publicata de Ion Breazu in periodicul Transilvania, Sibiu, anul 72, iunie 1941, la Cronici. I.L.Caragiale si Transilvania)

Ioan C. Pantu (1860-1927), scriitor si profesor la Scoala comerciala romana din Brasov (1882-1918), a publicat indeosebi lucrari in stiintele comerciale. Era fiul avocatului C. Pantu (1824-1885), deputat in dieta Ardealului si fratele naturalistului Zaharia C. Pantu, autorul dictionarului botanic cu titlul ”Plantele cunoscute de poporul roman” (1906)

**

Catre G. Grideanu (cunoscut comerciant bucurestean)
1.1.1894

Crenvirstul international saluta cu respect cirnatul romin.
Berea cosmopolita felicita cu stima pelinul national.
Berarul Caragiale saluta si felicita cu dragoste pe confratele sau d. G. Grideanu supranumit Cconasul romin.
La multi ani cu fericire si cu toate cele dorite,

I.L.Caragiale
Membru romin al Societatii internationale a chelnerilor din tinarul regat al Rominiei.


(facsimile la muzeul Teatrului National din Bucuresti. Publicata in ”Dimineata”, 8 Iulie 1912: O felicitare a lui Caragiale)
Cel mai recent răspuns: trope_doi , utilizator 01:26, 11 Decembrie 2012
1 Aprilie, de I.L. Caragiale
(Copy-paste de pe ro.wikisource.org) :">

Un tanar
(aer și maniere de mic impiegat, costum cam sărăcuț, dar curățel; jiletca, foarte deschisă, lasă să se vază pieptul cămășii de coloare ; mănuși, țilindru; floare-n piept; baston subțire)


Eu mărturisesc drept, cum am spus și la jurați, eu, domnule președinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl știam cine e Mișu, laș! și n-are curaj; mi-era frică să nu pățim cu el cum mai pățisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalți, care ne-a atacat, și Mișu de frică a fugit și s-a ascuns undeva... După ce s-a isprăvit bătaia - că (sever) i-am pus pe goană pe mizerabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sunt de la parchetul general; da... am lucrat... teribil (învârtește bastonul repede) - l-am căutat pe Mișu pân toată grădina, și după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preț, țipa că vrem să-l omorâm... Am ridicat ușa din țâțâni... Când l-am scos afară, era galben ca lămâia și-i clănțănea dinții... Pe urmă s-a bolnăvit la gălbinare - i-a trecut cu cârmâz și cu acrituri... da' numa' cu acrituri, - dulce n-avea voie! De atuncea i-a rămas numele - (cu satisfacție) eu i l-am spus - Mișu Poltronu! De-aia, eu îi spusesem lui Mitică să-l lase-n pace, da', fiindcă ăilalți a vrut, zic și eu: Haide! Ce-o să se-ntâmple? Întâi aprilie - o să râdem de Poltronu, și pe urmă, ce ?
Da, al dracului Mitică!... Săracul!... Să vezi.
Noi mergeam la berărie pe bulevard devale. În seara aia Mitică venise cu Cleopatra, amanta lui - este la mașinele de cusut... A dracului și ea!... Săraca!... Să vezi.
Tocma' după douăspce târziu, a venit și Mișu, și Mitică l-a recomandat Cleopatrii, că pe noi ne recomandase de mult. Pe urmă, râzi! și conversație, și râzi! (face mare haz) Am stat noi așa, să fi fost până pe la două și jumătate trecute... Mișu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cișmegiului, de la care cumpăra țigări de damă - umbla gătit, cu guler nou, cu țilindru, cu un baston de păr nodoros și cu mănuși - și dăduse și cu parfum. Mișu zice:
„Bonsoir, eu mă duc.
- Mai stăi...
- Nu se poate; mâine am treabă de dimineață la canțilerie.”
Și a plecat.
După ce a plecat Mișu, Cleopatra a început să râză: hihihi! (râde ca Cleopatra) zice Mitică:
„Știți voi unde s-a dus Poltronu?
- Unde?
- În Cișmegiu, pe movilă: să fluiere.
- Ei aș!”
Și pe urmă ne-a spus Mitică toată intriga: Mișu primise de la nevasta mitocanului o scrisoare - imitația Cleopatrei - că mitocanul pleacă la Țurloaia după pește pe la trei despre ziuă, și că el, adică Mișu, s-o aștepte negreșit în Cișmegiu pe movilă, și să fluiere pe „Margareta” (fluieră entrata marșului „Margareta) ca să fie ea la sigur că el este - că ea știe că o curteaza de atâta vreme, când cumpără țigări de damă, și are să-i spuie multe, da' să vie negreșit.
Asta era intriga lui domnul Mitică, de râdea mereu și-și făcea semne cu Cleopatra - asta era: ea să meargă pe la trei și jumătate pe movilă, și el, adică Mitică, să se facă mitocanul, să-i ceară cont lui Mișu, și noi să ieșim toți să ne batem joc de întâi aprilie de Poltronu!
Am chemat țal! am plătit... Cleopatra s-a îmbrăcat cu mantaua impermeabilă de mătase crem cu glugă - foarte frumoasă manta! ... și Cleopatra nu-i urâtă... cu gluga... e brunetă - și numai treizeci și cinci de franci - chilipir, da' era de ocazie: i-a făcut hatâr negustorul - o cunoaște - de la mașini.
Când am ieșit de la berărie, bătea patru fără un sfert la Eforie... Am intrat în Cișmegiu. Ploua mărunțel; era pustiu în grădină și întuneric... Am tras cu urechea - n-am auzit nimic. Am mers drept pân aleea mare și ne-am făcut planul: Mitică și Cleopatra să pornească din dosul bufetului, și noi să ne ascundem la pândă sub movilă la grotă.
Tragem iar cu urechea - nimic.
„Să știi, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cișmegiul pustiu.”
Mitică zice: „Atuncea n-am făcut nimic!" Da' Cleopatra: „Aș! nu se poate!... A venit!”
Și până să n-apuce să zică, auzim: (fluieră partea întâia a marșului „Margareta”, fals și tremurat)
„Ai auzit? zice Cleopatra. Haide!”
Ne lasă pe noi și pleacă ușor spre movilă, noi în partea ailantă și Mitică după ea la distanță - acum auzeam bine: (continuă fluierul mai hotărât) Cleopatra se suie-ncetinel pe potecă și noi ne pitulăm după bolovanii de jos...
... Am auzit fluierul (continuă fluierul și mai hotărît și deodată se oprește brusc) încetând și un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă niște pupături și șoptituri; da' nu puteam înțelege nimic de vâjâiala havuzului din lac... Am stat așa câteva minute și deodată auzim pe Mitică prefăcut:
„Cu nevastă-mea, mizerabile! te-am mâncat!”
Apoi un răcnet, o pocnitură, o bufneală de trup căzând, toate într-o clipă, și țipetele Cleopatrii:
„Săriți! l-a omorât!... Mitică!... Mitică!...”
De-a bușile peste bolovani, ne-am jupuit genunchii, am fost la moment sus... Mitică lungit pe spate horcăia adânc, Cleopatra lupta să-i ridice capul greu, Mișu sta țapăn în picioare.
Ce fusese asta ? (scoate o batistă chic și se șterge emoționat)
Cleopatra îl luase în brațe pe Mișu; îi făcea declarații de amor; Mitică a strigat de la spatele lui Mișu; Mișu s-a desprins de Cleopatra, s-a întors în loc și, când a dat Mitică să pornească spre el, a ridicat bastonul de vârf cu măciulia nodoroasă-n sus, și l-a plesnit pe Mitică drept în frunte cu sete... Auzi putere la Poltronul!... (își face cruce) de frică!...
Am alergat în toate parțile; nici un sergent în grădină... Am dat fuga-n bulevard, am găsit o birje, pe urmă și un sergent - nu vrea la început să vie dobitocul, zicea că e păcăleală de întâi aprilie, parcă nouă de păcăleală ne ardea!
L-am ridicat pe Mitică încetinel... Nu mai horcăia așa tare... începuse să se lumineze bine și ploua mereu... Mantaua Cleopatrii era plină de sânge... Obrazul lui Mitică negru ca postavul și umflat... I-am lăsat la Colțea pe amândoi și noi am mers la poliție.
El a murit pe seară - așa a spus doctorul; (zâmbind sceptic) eu zic că era mort chiar când am ajuns la spital: când l-am luat să-l coborâm din birje, a mai horcăit o dată tare și pe urmă s-a plecat scurt cu bărbia-n piept, parcă i-a trosnit junghetura... (face mișcarea.) Atuncea, când s-a aplecat, i-am văzut creierii amestecați cu păr și sânge cu spumă (grimasă)
Ce-am pățit...
A doua zi ne-a dus de la poliție să ne confrunte cu mortul... Venise și mă-sa lui Mitică - o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal! parcă era nebună, se mușca de mâini, se trăgea de păr... Ne-a ocărât, ne-a blestemat... ba pe Cleopatra a și scuipat-o (bocindu-se ca bătrâna) „Mitică! frumosul maichii! Mitică!" (schimbând tonul și mutra și dând din umeri) Ei, asta mi-e necaz mie... Mitică și frumos! Poftim!
După aia, ține-te tămbălău trei luni de zile pe la Văcărești, pe la instrucție, pe la jurați... Pe Mișu l-a achitat... Da' ce ne-a făcut la toți procurorul! Pe urmă (foarte mâhnit) ne-a dat afară de la minister cu raport motivat - că suntem scandalagii. Halal de întâi aprilie!... Eu îi spusesem lui Mitică... (pleacă fluierând cu brio „Margareto, îngeraș iubit )

**

1 Aprilie este un monolog scris de Ion Luca Caragiale și publicat pentru prima oară în Adevărul din 5 aprilie 1896, sub pseudonimul Luca.

A fost rostit întâi de Petre Liciu (de la Teatrul Național din București) sub titlul Monolog, pe scena Teatrului Național din Iași, într-un spectacol din aprilie 1908 închinat românilor bucovineni care vizitau România. Tot atunci s-a prezentat și Conul Leonida față cu reacțiunea. La 29 ianuarie 1912, în cadrul Festivalului Caragiale, piesa a fost reluată la Teatrul Comedia în interpretarea actorului Ion Manolescu.

În volum a apărut pentru prima dată în ediția Minerva, din 1908, a Operelor lui I. L. Caragiale, la sfârșitul tomului Teatru.
Parol doner

Sfat... Ileana, ce de-o vreme
S-a-nălțat spălătoreasă,
Stă la vorbă cu Dumitru
Ce-a ajuns fecior în casă.

„Mă Dumitre, ian ascultă,
Mă gândesc întotdeauna
Ce-i „parol doner” aceea
Ce și-o spun boierii-ntr-una?”

„De, Ileano, e o vorbă
Nici de bine, nici de hulă,
Cum ar fi la noi, de pildă...
Cum să zic...? Astă căciulă!”
100 de ani si o luna de la moartea lui Caragiale
Aprecieri critice
C.Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, 1956, E.S.P.L.A.

[…]
In Scrisoarea pierduta, Cetateanul turmentat si Pristanda fac posibila toata tragi-comedia politica pe care o joaca Trahanache, Dandanache, Catavencu. Cetateanul turmentat, persoana simbolica, dupa cum am zis, prin ignoranta lui, prin lipsa de simt politic; Pristanda prin faptul ca e instrumentul acestui politicianism, si e instrument pentru ca are “noua copii… unsprezece suflete…”

Asa e continutul, asa e satira politico-sociala din Scrisoarea pierduta. E oare adevarata aceasta satira, e oare viata noastra asa de pacatoasa, nu e oare o exageratie mare aici? Desigur ca toata viata noastra politico-sociala nu e asa cum ne e zugravita in Scrisoarea pierduta; desigur ca avem si oameni cinstiti, si alegatori cari nu sunt nici ignoranti, nici betivi, alminterelea ar trebui sa desperam de soarta si viitorul tarei… Dar toate acestea nu dau nici un cuvant in contra satirei lui Caragiale; pentru ca el nu ne-a zugravit toata viata, ci o parte a vietei, o parte caraghioasa si urita. Si ca astfel de viata, astfel de anomalii exista, ba unele cari intrec pe cele din Scrisoarea pierduta, cine ar indrazni sa nege? Si o data aceste anomalii existind, cine oare ar putea sa nege dreptul lui Caragiale, de a le ridiculiza, de a le biciui, de a le expune la risul si dispretul public? Ba nu numai ca are dreptul, ci are chiar mare merit, un merit imens ca a facut asa; si nu numai merit de artist; ci si merit cetatenesc, merit de a-si fi facut datoria.”


De la Ion Luca Caragiale citire:

La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decat in alte parti ale lumii.
Neamul acesta nu e vreun stricat, e numai nefacut inca.
Inca nu crede in dreptate.
Inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda.
Inca nu stie de cine sa asculte - fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni.
Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta.
(din scrisorea lui Caragiale catre Vlahuta)

Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.

Celebru e unul care incepe sa traiasca dupa ce a murit.

Zi-le oameni si da-le pace!

Cap ai, minte ce-ti mai trebuie?

Nimic nu e mai frumos decat adevarul, nici mai adevarat decat frumosul.

Lumea asta seamana cu un vast balci.

Trebuie sa marturisim, cu toata parerea de rau, ca in administratie… uneori se fura prea des.
- Mofturi!

Norocul e prea putin si lumea prea multa.

Un om nu trebuie sa incerce decat ce poate.

- Ce mai scriu gazetele, nene?
- Mofturi!

Treaba statului, domnule, el ce grija are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui sa se-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme.

Pentru fapta rasplata si napasta pentru napasta.

Odă copilului - lui Amor sau Eros

Umbli hoinărind p-in lume
ca un orb, la ochi legat,
ªi de câtă vreme-acuma
pe la mine n-ai mai dat!
Prăpădeşti tu de pomană
preţioasele săgeţi,
Să te-alegi cu hulă numa
de l-atâţi ingraţi poeţi...
Te-am vorbit eu rău vreodată?
vinovat cu ce ţi-am fost,
De mă horopseşti uitării,
tu, copil frumos şi prost?
A! De-ai şti cum mângâiu încă
urmele unde-ai rănit!
Cu ce dor mi-aduc aminte
cât atunci am pătimit!
Vino, crudule, cu pieptul
gata desvelit te-aştept;
Nu cu una, dă cu două!
săgetează drept în piept!
ªi pe maică-ta zeiţa,
jur că n-am să te hulesc:
Mai omoară-mă o dată,
să mai simt că iar trăiesc!
(Ion Luca Caragiale)

Convorbiri Critice, nr. 14-17, an 1, Iulie-Sept. 1907
Sursa [ link extern ] )

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cel mai bun actor roman? ContSters176126 ContSters176126 de Toma Caragiu va mai aduceti aminte?de Birlic?etc.,etc, nu stiu daca e potrivit cel mai ,cea mai!multi au fost sau sant buni. (vezi toată discuția)
Teatrul romanesc de altadata...  Gabriela Monica Ionescu Gabriela Monica Ionescu Haideti sa incercam impreuna sa ne aducem aminte de cele mai frumoase secvente din teatrul romanesc, de marii titani ai scenei noaste artistice. Eu imi aduc ... (vezi toată discuția)
Cum il salvam pe pristanda? Adalbert Gabriel Gazdovici Adalbert Gabriel Gazdovici Toata lumea il stie pe Ghita. Care Ghita? Ei ... cum \"care Ghita?\" Ce, va faceti ca nu-l stiti? Pristanda! Ghita Pristanda, jandarmul orasului. Vedeti ca-l ... (vezi toată discuția)