Am nevoie de o solutie cu privire la o problema cu un angajator .
Am fost angajata la o firma unde am lucrat 6 luni , dupa ce am fost acceptata mi s-a spus ca salariu nu va fi tot pe cartea de munca , ca contractul este pe perioada determinata , dupa incheierea contractului pe perioada determinata de 3 luni domnii mi-au mai facut 3 acte aditionale a cate 2 luni fiecare, de care nici nu am habar ca au si fost inregistrate la ITM intrucat si contractul si actele aditionale le-am primit fara vreun numar de inregistrare si semnatura de la ITM .Prin urmare mi-am dat demisia urmand sa eliberez postul in a 10 zi din luna. Partea de salariu in mana, la negru , intrucat nu aveam nici un document ca primesc acesti bani , trebuiau platiti pe data de 15 iar cei inscrisi pe cartea de munca pe 30. Vreau sa precizez ca in cele 6 luni , niciodata nu au respecata termenul de plata al salariului, nici macar pe cel incadrat pe cartea de munca. Prin urmare nu mi-au dat banii pe 15 pentru cele 10 zile in care am figurat ca angajata a lor .Am trimis nenumarate mailuri la personal de la care am primit raspuns ca mi se vor da dar nu se stie cand, am devenit foarte insistenta pana nu mi s-a mai raspuns.
Spune-ti ce imi recomandati sa fac si daca este vreo masura legala prin care imi pot recupera banii.
Multumesc si astept un raspuns profesionist si exact.
Pai neavand nici o dovada ca jumatate din salariu era platit la negru , cum poate dovedi ca exista aceasta conventie si ca a si respectat-o ? Eu nu am decat mailurile scrise in care le cer efectuarea platii , durata pentru care am trebuie sa-mi plateasca.
Tocmai de aceea v-am spus ca dovedirea muncii la negru prestate va fi dificila in instanta, dar pentru dvs. nu pentru angajator, deoarece nu are niciun interes sa recunoasca asa ceva.
O intrebare retorica, de ce ati acceptat asa ceva ? ... plata la negru ... din pacate pentru dvs daca se descopera ca ati fost platit la negru , puteti fi sanctionat si dvs.
Da corect, stiu asta si mi-am asumat-o din cauza faptului ca am gresit plecand dintr-un loc si mizand pe seriozitatea , profesionalismul si corectitudinea aparenta a unor oameni care fac afaceri in Romania si care incalca legea intr-un mod abuziv din multe puncte de vedere.
Este o lectie si un nivel de oameni pe care il voi evita de acum inainte. De ce am acceptat eu ? Dar cum accepta in continuare inca 40 de oameni ? Si care nu au siguranta ca vor mai fi platiti...este trist!
Nu de fiecare data ceea ce spun unii angajatori corespunde cu realitatea .. fiecare persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze, dar nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.