Nu mai vreau sa il primesc in casa

Cu tot respectul doamna (si aici ma refer la proasta satului... suna foarte urat), dar am cazuri de parinti despartiti la mine in familie si in toate cazurile mama a fost cea care nu vrea sa aiba copilul o relatie normala cu tatal sau. Acum, una dintre mame are grave probleme cu copilul si se mira ca vezi Doamne, oare de ce nu vrea tatal sa o ajute, acelasi tata caruia i s-a acordat program de vizita si care nu a fost lasat sa-si vada copilul inca din timpul procesului de divort, din cauza... sentimentelor de antipatie ale mamei, care avea nevoie doar de cineva sa-i plateasca facultatea si a gasit si pe cine (nici macar o jumatate de ora nu l-a lasat sa-si vada copilul). In cel de-al doilea caz, mama, desi nu spune nimic ca tatal vine in fiecare zi sa-si vada copilul, adica sa ne intelegem: nu spune nu veni, dar in schimb la orice idee are tatal, acea idee e proasta, ca numai idei ciudate are, ca el nu-si asuma responsabilitatea, ca e un prost, lucruri pe care copilul le repeta si spune ca el, copilul, le-a inventat. Dar in acelasi timp, tatalui nu i se spune cand are serbari copilul, cand are nevoie de haine, cand trebuie platit ceva la gradinita, cand are nevoie de bani pentru medicamente, daca isi doreste vreo jucarie noua, nu accepta niciun fel de sfat din partea tatalui care de altfel este extrem de inteligent si stie despre ce vorbeste, mama face totul pentru ca lumea sa-i spuna ca e o martira si sa aiba de ce se plange, ca altfel nu ar mai avea niciun motiv. Si o cunosc indeaproape pe mama, dar este de admirat aici tatal ca nu riposteaza.
Nu zic ca asa se intampla in toate cazurile si nici nu ma indoiesc ca nu este cazul dumneavoastra, dar sunt sigura ca puteti dovedi ce fel de comportament are tatal. Intre timp, nu mai stati pe forumuri ca va rapesc o mare parte din timp si acel timp trebuie petrecut avand grija de educatia copilului dumneavoastra. Stiu ca suna rautacios, si chiar este, dar in acelasi timp este si foarte realist.
Si repet: cand se plangea tatal ca nu este lasat sa-si vada copilul intr-o alta postare de pe forum de ce nu ati sarit oare sa-i spuneti ca e un betiv care uita sa mearga sa-si vada copilul? Ca in rest va vad la toate subiectele de acest tip...

Poate ca nu cunoaste situatia dansului. Si daca aceste legaturi cu fostul functioneaza in parametrii normali in cazul unora,nu se aplica tuturor...
De ce stam sau citim pe genul asta de forum? Poate,daca nu am fi hartuite,tarate prin zeci de procese,chemate pe la Politie,am cauta ceva mai vesel,si am posta pe forumuri legate de....gatit...
De placere nu cautam sfaturi pe acest site,asta-i sigur. Si in nici un caz nu alegem noi sa se creeze un adevarat razboi intre noi,ca parinti.
Este vinovata mama ca-si anunta copilul de venirea tatalui a doua zi..... Este uimitor. Ce facem in cazul in care organizam petrecerea pt ziua copilului,anuntam fostul sa vina,acesta spune ca este pe drum(locuieste in alta localitate),insotit de bunicii paterni,si ne trezim ca s-a facut seara,copiii intreaba cand pot manca tortul,sunam acel tata care de.....are drepturi de exercitare a autoritatii parintesti,si suntem anuntate sec : "stii ceva,nu am plecat de acasa,nu eram pe drum,si...nu vin"
Tot noi,ca mame,dezamagim copilul?
Dar faptul ca ii promite copilului ca vine la serbare,(si sunt destule serbari in 4 ani de gradinita,credeti-ma),si niciodata nu ajunge,tot vina noastra este?
Prima zi de scoala...identic...
Atunci,de ce sfarsim noi prin a fi vinovate?
Si,in ciuda comportamentelor lor ca parinti,isi cer drepturile in gura mare,si se pare ca sicanarea mamelor devine scopul vietii lor.
Nu toate cazurile sunt la fel,deci nu toti trebuiesc judecati la fel.
Dar in momentul in care copilul refuza sa stea cu tatal,deoarece este violent,deoarece bea de stinge (si nu exagerez cu nimic cand spun asta), copilul este tarat in Tribunal,pt audiere,este tarat prin psihologii alesi de avocatul tatalui, tatal ameninta "fosta" cu moartea,dar tot el are nesimtirea sa o cheme in Instanta pt "custodie" comuna,iar judecatorul decide ca.....asta este legea,si el este un bun parinte....banuiesc ca si acest aspect este perfect normal.... Ca de,daca unii se inteleg si isi fac datoria de parinti,este aplicabil in toate cazurile.....

Aveti perfecta dreptate doamna, dar nu vedeti? daca ai alt punct de vedere, daca nu accepti ca in fapt tu esti cea vinovata, ca nu esti suficient de evoluata si de altruista pentru a intelege, ca ceea ce e bun intr-un caz nu e de fapt bun in toate, esti acuzata ca nu-ti iubesti suficient copilul, ca nu-i intelegi interesul, ca esti geloasa, rea, denaturata, ca te razbuni etc. Orice explicatie e de preferat variantei ca ai putea avea dreptate. Varianta ca macar o mama, una singura, dintre cele care se plang aici cat le e de greu, ar avea dreptate, e exclusa a priori!
Eu am crescut cu tata vitreg. Pe atunci nu exista N.C.C nici mediatori, nici plan parental. Tatal meu vitreg este un tata cum poate nu sunt multi tati buni (naturali). Am o sora, vitrega, tare greu mi-e sa-i numesc asa pe ambii. O singura mare problema am avut, copil fiind, niste ani buni. De ce pe mama, tata si sora vitrega ii chema intr-un fel si pe mine altfel. Credeam ca nu sunt chiar a lor, ca nu sunt la fel cu sora mea, ca ea e mai iubita...in sfarsit tot soiul de ganduri de copil. Cand venea tata sa ma ia nu era nici bine, nici rau, dar in general ma simteam rusinata as zice, pentru ca nu eram la fel ca ceilalti copii. E cea mai mare problema pentru un copil, cand simte ca la el e altfel. La scoala ma intrebau copiii care e de fapt tatal meu si sincer...mult timp nu am stiut ce sa raspund. Niciunul dintre parintii mei nu l-a vorbit urat pe celalalt, fapt pe care astazi il apreciez, dar tatal meu natural niciodata nu a tarat-o pe mama prin procese si cu siguranta ca amandoi or fi avut motive sau ar fi putut gasi! De la tatal meu bun am invatat un respect extrem de elegant al barbatului fata de mama copilului lui. Pe tatal meu vitreg il iubesc pentru cata dragoste si grija m-a facut sa simt. Mama...........e mama si o iubesc cum cred eu ca doar mama poate fi iubita. Tot ce stiu e ca tata nu a urlat niciodata ce drepturi ar avea (si cu certitudine mama nu o fi fost fara greseala), ci, ca orice parinte NORMAL, a inteles ca un copil nu e un izvor de drepturi, ci cea mai dulce si grea "povara" si grija...pe viata!