Patrick_ a scris:
Eu cred că ar fi mai bine totuși să pui mâna pe o carte de procedură civilă și probabil că te vei lămuri, cel puțin cu noțiunile elementare.
As imbratisa cu bratele deschise o recomandare de titlu... si chiar o sa o studiez cu atentie.
In alta ordine de idei, am omis sa precizez ca prin incheierile respective s-au admis, respectiv respins exceptii!
De aceea, suspectez ca daca atac tratarea exceptiei, atunci apelul devine admisibil, fiindca nu se refera la fond:
Art. 476
Efectul devolutiv al apelului
(3) Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanţă şi respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea dosarului la instanţa competentă.
Astfel, atunci când prin apel nu se solicită judecata în fond sau rejudecarea, ci doar anularea hotărârii primei instanţe şi respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea dosarului la instanţa competentă, apelul este lipsit de caracter devolutiv.
Norma are în vedere ipoteza unui apel motivat, întrucât în termenii normei apelantul „nu solicită judecata în fond sau rejudecarea", astfel că prin criticile formulate acesta invocă o excepţie de ordine publică (care ar putea fi susţinută pentru prima dată prin motivele de apel) sau reiterează o excepţie procesuală respinsă de prima instanţă (care poate fi şi de ordine privată); ca atare, dacă instanţa de apel va constata că aceasta este întemeiată, va admite apelul, va dispune anularea hotărârii primei instanţe şi va da eficienţă excepţiei, în sensul respingerii ori anulării cererii de chemare în judecată pe calea acestei excepţii sau trimiterii dosarului la instanţa competentă.
Soluţia apelată în aceste condiţii poate să fie atât o hotărâre prin care s-a dat o rezolvare pe fond raportului juridic litigios, caz în care apelantul nu cere rejudecarea, cât şi o hotărâre pronunţată pe cale de excepţie, situaţie în care, în ipoteza acestui apel nedevolutiv, apelantul nu cere judecata pe fond.
Indiferent de conţinutul hotărârii apelate, prin acest apel se valorifică o excepţie procesuală care poate conduce la anularea hotărârii atacate, ceea ce este posibil chiar în cazul în care soluţia primei instanţe este pronunţată prin admiterea unei alte excepţii, prin apel invocându-se o excepţie prioritară în ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale sau criticându-se respingerea unei asemenea excepţii de prima instanţă [fie prin hotărârea de dezînvestire, fie printr-o încheiere interlocutorie pronunţată în cursul judecăţii, întrucât obiect al apelului pot fi şi încheierile premergătoare - art. 466 alin. (4)].
Părţile însă vor trebui să facă uz cu circumspecţie de posibilitatea exercitării unui asemenea apel, pentru că, în cazul în care instanţa de apel constată caracterul neîntemeiat al excepţiei susţinute prin motivele de apel, confirmând soluţia primei instanţe, apelantul nu mai are posibilitatea de a formula şi alte critici, ulterior, împotriva aceleiaşi soluţii, printr-un alt apel, dată fiind unicitatea căii de atac şi termenii în care este ea reglementată - art. 460 alin. (1) NCPC.
în plus, dacă s-a declarat acest apel nedevolutiv, după constatarea caracterului nefondat al criticilor dezvoltate de apelant, instanţa de apel nu va putea recurge la aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2), întrucât nu a fost învestită cu un apel nemotivat, ci cu un apel motivat în considerarea unei excepţii procesuale; pe de altă parte, şi topografia normelor conduce la concluzia neaplicării art. 476 alin. (2), noma din alin. (3) derogând de la cea anterioară.
Nici promovarea unui recurs nu este un remediu adecvat în acest caz, deoarece, în ipoteza în care decizia instanţei de apel este susceptibilă de recurs, criticile invocate prin motivele de casare nu vor putea viza decât aspecte de nelegalitate, ceea ce, în general, reaprecierea asupra unei excepţii procesuale nu permite.