Am şi eu o întrebare, ce măsuri, din punct de vedere juridic, se pot lua împotriva persoanelor ce vând lucrări de licenţă ce nu le aparţin?
Lucrurile stau în felul următor, am intrat şi eu, ca majoritatea pe un program DC, lăsând astfel altor persoane ocazia de a descărca fişiere din calculatorul meu, doar că unul din acele fişiere era chiar lucrarea mea de licenţă, pe care acum văd cu stupoare că anumite persoane o vând fără ruşine. Presupun că e practic imposibil să dovedesc că aceea e lucrarea mea, însă chiar nu există nicio măsură ce se poate lua împotriva acestor persoane? Totuşi e evident că acele lucrări nu le aparţin, unii am văzut că nici măcar nu se deranjează să scoată numele autorului de drept, sau al îndrumătorului. Până la urmă trecând peste faptul că vând ceea ce nu le aparţine, obţin venituri pe care indubitabil nu le declară, mă îndoiesc că emit facturi şi tot aşa. Deci în concluzie, ce se poate face împotriva acestor şarlatani?
Daca ati dove3di ca este lucrarea dv. de licenta ati putea invoca prevederile legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor celelalte aspecte legate de taxe si impozite sunt de competenta administratiei financiare
Este o moda,din pacate.
Eu am fost nevoita sa merg la examene in sesiunea din iarna pentru simplu fapt ca o colega a "muncit" :lucrarea de licenta,aceeasi tema cu a mea,la acelasi profesor.
N-am inteles niciodata de ce a gasit tocmai pe tema mea(a preferat sa aiba"costuri",am aflat ca nu de la profesor...)
Daca ati fi sustinut deja examenul,era usor sa demonstrati.
Succes va doresc.
Aceste venituri nici nu pot fi declarate.Vanzarea aceasta chiar nu are cadru legal,dar daca se tolereaza...
În primul rând vă mulţumesc pentru răspunsurile oferite.
Am fost la poliţie, în naivitatea mea crezând că voi putea rezolva problema, însă reacţia a fost asemănătoare cu aceea din momentul în care m-am dus să reclam furtul unui mobil. Pur şi simplu' mi s-a spus că ei nu au ce să facă, pentru că eu nu am cum să dovedesc că lucrarea îmi aparţine, poate eu am luat lucrarea de la acea persoană şi vin să reclam. Nu se poate dovedi care este adevăratul autor, poate că niciunul din noi nu este autorul, deci ei nu au ce să facă.
Eu nu am "stofă" de victimă, şi nu accept acestă "modă", nu este corect, deci trebuie remediat. Doar pentru că mulţi fură nu consider că ar trebui tolerată hoţia, trebuiesc luate măsuri ferme, pentru ca aceşti şarlatani să nu îşi mai bată joc de munca noastră. Până la urmă acele lucrări reprezintă munca noastră în toţi acei ani de facultate, reprezintă ce am învăţat, nu este corect nici ca unii să ne vândă munca fără acordul nostru, nici ca alţii să promoveze un examen pe munca altcuiva.
Chiar nu există nicio măsură clară ce se poate lua împotriva acestora?
Până la urmă cam toţi vând aceleaşi lucrări, e clar că dacă 50 vând aceaşi lucrare, cel puţin 49 din ei nu sunt autorii, deci vând ilegal. Plus că am văzut pe câteva site-uri posibilitatea de a sesiza deţinătorul site-ului în cazu' în care una din lucrări îţi aparţine, deci e evident că acele persoane vând lucrări a căror autori nu îi cunosc. Deci dacă autorul nu este cunoscut, nu pot avea acordul acelei persoane, şi e clar că nu ai sunt autorii, deci cu ce drept vând?
Oricum ar fi,aceasta este o vanzare ilegala.
Se presupune ca urmez o facultate pentru a invata,nu pentru a obtine o diploma nemeritata.
Si daca lucrarea de licenta se cumpara,ce urmeaza?
Ii cumpar pe altii,altii ma cumpara pe mine...si viata este minunata.
Mult succes va doresc!