avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 542 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Protecţia consumatorului, ... Clauză abuzivă în contractul cu Electrica S.A., ...
Discuție deschisă în Protecţia consumatorului, garanţii şi probleme asociate produselor şi serviciilor

Clauză abuzivă în contractul cu Electrica S.A., care nu concordă cu legislaţia din domeniul Energiei Electrice.

Am găsit o clauză abuzivă în contractul cu Electrica S.A., care nu concordă cu legislaţia din domeniul Energiei Electrice, dar încalcă şi Legea 193/2000, fapt care poate fi investigat de A.N.P.C., pentru că legile s-au înăsprit pentru aceşti monopolişti, dar şi pentru băncile care pun comisioane abuzive.
Acum să fiu mai concret: o bătrână de peste 82 de ani bolnavă de minim 11 boli a fost debranşată de şefii Electrica S.A. pentru că nu şi-a plătit la timp o factură de 40 lei, achitată, culmea, în aceeaşi cu debranşarea, care a fost făcută în lipsă, pe ascuns.
Să zicem că ar fi totul legal până acum, dar legile din domeniul Energiei spun clar că în cazul în care orice client a plătit FACTURA, furnizorul (Electrica) e obligat să anunţe Operatorul de Reţea în maxim 4 ore (!?) pentru a reconecta la sursa cu energie electrică clientul debranşat pentru neplata la timp a acelei facturi de o valoare banală pentru care a fost deposedată de curent electric de nişte hoţi încă din 02.09.2015 şi nici acum nu vor să-i re-branşeze contorul la sursa de curent electric (cumva bătrâna fugea din ţară şi nu mai plătea vreodată cei 40 lei ... sau e vreo criminală, s-o chinuie prin lipsa curentului electric tocmai acum, în plină iarnă ?).
Marea problemă e că Electrica, pentru a reconecta bătrâna de 82 ani grav bolnavă se prevalează (consider un şantaj) de acea taxă de Debranşare - Rebranşare în valoare de 220 lei, sumă nejustificată d.p.d.v. contabil (or veni cu Limuzina şi nu ştim noi ?), cu toate că nu mai are datorii restante încă din ziua debranşării.
Şefii de la Electrica S.A. se bazează în procesul intentat lor pe faptul că în Contractul-Cadru al Electrica S.A. ar fi un articol găsit în Anexa 2 la contract:
Art.7. Întreruperea alimentării cu energie electrică. 7.1. Operatorul de distribuţie deconectează un loc de consum al utilizatorului după transmiterea unui preaviz, în următoarele cazuri:
c) neplata contravalorii serviciului de distribuţie în termen de 50 de zile de la data scadenţei facturii, în situaţia în care utilizatorul este client final casnic, RELUAREA ALIMENTĂRII FĂCÂNDU-SE ÎN TERMEN DE CEL MULT 2 ZILE LUCRĂTOARE DE LA ACHITAREA FACTURII, A PENALITĂŢILOR DATORATE ŞI A CHELTUIELILOR OCAZIONATE DE DECONECTAREA/RECONECTAREA LOCULUI DE CONSUM...

Aşa o fi, dar acest articol 7.1 din contract încalcă legislaţia din domeniul Energiei Electrice, dar încalcă şi Legea 193/2000 privitoare la clauzele abuzive din contractele cu profesioniştii precum Electrica S.A. !
Citez din Ordinul A.N.R.E. nr.64/2014:
✤✤✤ Întreruperea alimentării cu energie electrică pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de clientul final.
☛ Art. 59. (4) Pentru neachitarea de către clientul final a facturilor emise de furnizor, conform prevederilor contractului de furnizare, se procedează după cum urmează: c) DACĂ CLIENTUL FINAL PLĂTEŞTE DUPĂ EXPIRAREA TERMENULUI DIN PREAVIZ, FURNIZORUL E OBLIGAT SĂ COMUNICE ACEASTA O.R. CEL MAI TÂRZIU ÎN ZIUA LUCRĂTOARE URMĂTOARE ZILEI ÎN CARE PLATA FACTURII SE CONSIDERĂ CONFIRMATĂ, potrivit Art. 85;
☛ Art. 62. RELUAREA ALIMENTĂRII CU ENERGIE ELECTRICĂ a locului de consum al clientului final după întreruperea acesteia SE FACE LA TERMENUL PREVĂZUT ÎN STANDARDUL DE PERFORMANŢĂ pentru serviciul de distribuţie.
☛ Art. 117. (IMPORTANT !) (1) Calitatea serviciilor aferente alimentării cu energie electrică este analizată având în vedere următoarele aspecte: continuitatea alimentării, calitatea tensiunii şi calitatea comercială a serviciului.
(2) Continuitatea alimentării se referă la duratele şi frecvenţa întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.
(4) Calitatea comercială a serviciului se referă la modul în care prestatorul serviciului răspunde unor necesităţi ale clientului final legate de serviciul respectiv, cum ar fi: TIMPUL ÎN CARE RĂSPUNDE LA CONTESTAŢII PRIVIND FACTURAREA SAU LA ALTE PETIŢII, TIMPUL ÎN CARE RECONECTEAZĂ LOCUL DE CONSUM DUPĂ PLATA DATORIILOR RESTANTE, (...) timpul mediu de aşteptare la ghişeul prestatorului, etc. NOTĂ: Aliniatul (4) e încălcat clar !
☛ Art. 122. Clientul Final are dreptul să primească despăgubiri de la furnizor dacă O.R. îi întrerupe alimentarea cu energie electrică la solicitarea nejustificată a furnizorului.
☛ Art. 8. (1) Furnizorii de ultimă instanţă (F.U.I.) precum Electrica S.A. au obligaţia să asigure furnizarea energiei electrice: a) în regim de serviciu universal: (iv) clienţilor casnici care îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţie pentru serviciul universal şi care au rămas fără furnizor de energie electrică din motive neimputabile lor; (3) ÎN CAZUL CLIENŢILOR DECONECTAŢI PENTRU NEPLATĂ, menţionaţi la alin.(1), F.U.I. ARE OBLIGAŢIA DE A PRESTA SERVICIUL DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE NUMAI DUPĂ CE ACEŞTIA FAC DOVADA ACHITĂRII LA ZI, CĂTRE FOSTUL FURNIZOR, A DEBITELOR AFERENTE CONSUMULUI DE ENERGIE ELECTRICĂ REALIZAT PÂNĂ LA DATA DECONECTĂRII. NOTĂ: Legea spune clar: plata debitelor aferente consumului de energie electrică = facturi - nu e condiţionată plata altor taxe ! Electrica n-a informat clientul că fiind F.U.I., trebuiau să re-branşeze contorul în maxim 2 zile !
Art. 88. (1) F.U.I. are obligaţia de a pune la dispoziţia clienţilor finali care au dreptul de a beneficia de serviciul universal puncte de contact pentru informarea cu privire la contractele-cadru de furnizare a energiei electrice aprobate de A.N.R.E. pentru F.U.I., la drepturile lor, la legislaţia în vigoare şi la căile de soluţionare a litigiilor. NOTĂ: Electrica S.A., fiind F.U.I. n-a respectat această obligaţie de informare a clientului (vulnerabil în special) despre drepturile lui, pentru ca Furnizorul să nu comită abuzuri.
✪ Legea nr. 123/2012 defineşte serviciul universal ca fiind „serviciul de furnizare a energiei electrice GARANTAT CLIENŢILOR CASNICI, la un nivel de calitate şi la preţuri rezonabile, transparente, uşor comparabile şi nediscriminatorii”.

Alte articole de lege încălcate de Electrica !
➫➫➫ Ordinul A.N.R.E. nr.118/2015 - aprobare Standard de Performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice.
* RELUAREA FURNIZĂRII DUPĂ ÎNTRERUPEREA PENTRU NEPLATĂ. NOTĂ: Electrica încalcă grav acest Ordin !
Art. 9. (1) În cazul locurilor de consum deconectate de la reţeaua de alimentare cu energie electrică de către O.R., la cererea Furnizorului, pentru neplata contravalorii facturii emise în baza contractului de furnizare a energiei electrice, FURNIZORUL ARE OBLIGAŢIA SĂ COMUNICE O.R. SOLICITAREA DE RECONECTARE A LOCULUI DE CONSUM, DUPĂ CONFIRMAREA ÎNDEPLINIRII DE CĂTRE C.F. A OBLIGAŢIILOR DE PLATĂ CĂTRE FURNIZOR. NOTĂ: ... de plată a facturilor, cum spun şi alte articole de legi !
(2) Transmiterea de către furnizor a confirmării îndeplinirii obligaţiilor de plată de către C.F. deconectat pentru neplata facturii precizate la alin. (1) se face printr-un procedeu convenit cu O.R., care să asigure verificarea respectării de către furnizor a termenului de transmitere stabilit la alin. (3), lit. a). NOTĂ: facturile sunt plătite, dar curentul lipseşte şi acum !
(3) Indicatorii de performanţă generali sunt: a) numărul de locuri de consum transmise O.R. pentru RECONECTARE DUPĂ PLATA CONTRAVALORII FACTURII AFERENTE ACTIVITĂŢII DE FURNIZARE, pentru care furnizorul a comunicat O.R. solicitarea de reconectare ÎN MAXIM 4 ORE de la confirmarea îndeplinirii de către C.F. a obligaţiilor de plată; b)..
(4) Indicatorul de performanţă garantat e timpul de comunicare către O.R. a solicitării de reluare a furnizării, definit ca numărul de ore dintre momentul în care furnizorul înregistrează confirmarea îndeplinirii obligaţiilor de plată ale C.F. deconectat şi momentul în care furnizorul comunică O.R. solicitarea de reconectare la reţea a locului de consum respectiv. ACEST TERMEN NU TREBUIE SĂ DEPĂŞEASCĂ 4 ORE ! NOTĂ: Electrica încalcă grav art. 9 !
≼ ARTICOL BOMBĂ ≽ ! ☛ (5) DACĂ FURNIZORUL DEPĂŞEŞTE TERMENUL PREVĂZUT LA ALIN. (3), PLĂTEŞTE C.F. O COMPENSAŢIE DE 100 LEI, LA CARE SE ADAUGĂ 50 LEI DUPĂ FIECARE INTERVAL DE 24 ORE DE ÎNTÂRZIERE PESTE ACEST TERMEN.
(6) Indicatorii statistici sunt: a) numărul de locuri de consum deconectate pentru neplata contravalorii facturii prevăzute la alin.(1); b) numărul de compensaţii plătite C.F. în cazul nerealizării nivelului garantat al indicatorului de performanţă;
c) numărul de încălcări ale timpului de comunicare către OR a solicitării C.F. de reluare a furnizării energiei electrice.
Art. 22. Pentru orice indicator de performanţă general, A.N.R.E. poate stabili, printr-o reglementare, un nivel minim de calitate, denumit nivel general, care reprezintă nivelul de calitate a activităţii furnizorului pe care C.F. se pot aştepta să-l primească. Pentru nerealizarea unui nivel general, A.N.R.E. poate lua măsuri de sancţionare a furnizorului.
* Prin Standardul de Performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice s-a stabilit OBLIGAŢIA operatorilor de distribuţie de a oferi consumatorilor vulnerabili cu probleme de sănătate, facilităţile: număr telefon de urgenţă, înregistrarea ca instalaţie care necesită atenţie specială din motive umanitare şi ... EVITAREA DECONECTĂRII !
☛ Ce scrie pe orice factură G.D.F. Suez: „În cazul neachitării FACTURILOR, G.D.F. Suez poate întrerupe furnizarea gazelor naturale (...) Reluarea furnizării gazelor se va face în maxim 24 de ore, dacă: achitaţi obligaţiile de plată scadente şi faceţi dovada plăţii debitului. Reconectarea va fi efectuată de către reprezentanţii operatorului de sistem.”
Alin.(3): În maxim 24 de ore de la data la care suma reprezentând OBLIGAŢIILE DE PLATĂ SCADENTE e plătită la casieria furnizorului, sau de la momentul la care consumatorul face dovada plăţii, FURNIZORUL E OBLIGAT SĂ REIA FURNIZAREA.
NOTĂ: DE CE ELECTRICA NU RESPECTĂ ACEASTĂ OBLIGAŢIE DE RECONECTARE ÎN MAXIM 48 DE ORE DUPĂ ACHITARE ? „Obligaţiile de plată scadente” înseamnă facturile neplătite ce au fost motivul debranşării - dar erau plătite !

Văzând neconcordanţă între Contract şi legile din domeniul Energiei Electrice, există dreptul reclamantului de a cere respectarea art. 1 din Legea 193/2000 (mulţi nu folosesc acest articol pentru reclamaţii), care spune că dacă există dubii sau neconcordanţe între clauzele unui contract şi legislaţia din domeniu, clauzele vor fi interpretate favorabil pentru consumatori - deci, e clar abuzivă acea clauză cu şantajul celor de la Electrica de a nu rebranşa clientul care a achitat facturile la zi decât dacă plăteşte forţat şi acele aberante taxe de Debranşare-Rebranşare:
Art. 1. - (1) Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
(2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
(3) Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

CE ZICEŢI, SUNT ŞANSE CA ELECTRICA S.A. SĂ PIARDĂ PROCESUL AJUNS ACUM LA "APEL", VĂZÂND ACESTE ABUZURI ŞI ILEGALITĂŢI, PENTRU CĂ AU DEBRANŞAT ÎN MOD CRIMINAL, DE APROAPE 5 LUNI, O BĂTRÂNĂ DE 82 DE ANI ?
N-am timp acum, dar pot continua Topicul cu multe ilegalităţi ale celor de la Electrica.
Cel mai recent răspuns: allinne_av , utilizator 18:34, 29 Octombrie 2019
Da.
Puteţi să detaliaţi puţin afirmaţia dvs. ?
La ce vă referiţi când spuneţi că am avea câştig de cauză - la faptul că am găsit cel puţin o clauză abuzivă, încălcând mai multe paragrafe din Legea 193/2000 (chiar din startul legii, la art.1, dar şi alte articole evidente), sau la încălcarea gravă a legilor din domeniul Energiei Electrice şi a Gazelor, care spun extrem de clar că dacă un client deja debranşat şi-a plătit facturile, Electrica S.A. era obligată să anunţe Operatorul de Reţea în maxim 4 ore, pentru a-l reconecta în maxim 48 de ore la sursa de curent, astfel, încălcând cel puţin Art.9, alin.(1) din Ordinul A.N.R.E. nr.118/2015, dar şi Ordinul A.N.R.E. nr.64/2014, Art.59, alin.(4) litera c), unde textele legilor sunt aşa de clare, încât nu înţeleg continuarea abuzurilor celor de la Electrica S.A. (incompetenţa şi necunoaşterea legilor din propriul domeniu e gravă ...), care refuză o amărâtă de rebranşare a unei bătrâne bolnave, de parcă ar face-o împotriva unei criminale !
Ce ziceţi, avem şanse să cerem - ori A.N.R.E., ori în Instanţă -, aplicarea acestui Articol 9, alin. 3 şi 5 din Ordinul A.N.R.E. nr.118/2015, care e extrem de clar (se referă la faptul că pentru reconectarea la curentul electric a clientului, doar Facturile trebuiau plătite, nu şi acele aberante taxe de debranşare-rebranşare de 220 lei, care sunt abuziv băgate în Contract - fără negociere directă -, această clauză încălcând mai multe articole din diverse legi, inclusiv d.p.d.v. contabil):
Art.9, Alin.(3). Indicatorii de performanţă generali sunt: a) numărul de locuri de consum transmise O.R. pentru RECONECTARE DUPĂ PLATA CONTRAVALORII FACTURII AFERENTE ACTIVITĂŢII DE FURNIZARE, pentru care furnizorul a comunicat O.R. solicitarea de reconectare ÎN MAXIM 4 ORE de la confirmarea îndeplinirii de către C.F. a obligaţiilor de plată;
☛☛☛ Alin.(5). DACĂ FURNIZORUL DEPĂŞEŞTE TERMENUL PREVĂZUT LA ALIN. (3), PLĂTEŞTE C.F. O COMPENSAŢIE DE 100 LEI, LA CARE SE ADAUGĂ 50 LEI DUPĂ FIECARE INTERVAL DE 24 ORE DE ÎNTÂRZIERE PESTE ACEST TERMEN.

De-acum sunt cam 5 luni ... faceţi calculul compensaţiilor pe care ar trebui să le dea Electrica S.A., dar şi daunele ulterioare, morale şi materiale !
Eu zic că acel articol 5, concomitent cu art. 3 la care face referire, e destul de clar - "RECONECTAREA SE FACE DUPĂ PLATA CONTRAVALORII FACTURII AFERENTE ACTIVITĂŢII DE FURNIZARE."
Sper să se facă public acest caz grav de abuz, mai rar întâlnit ! Să ţii o bătrână de 82 ani, bolnavă de minim 11 boli depistate oficial de medici, fără curent electric timp de 5 luni, exact în plină iarnă geroasă, pentru că vrei tu, Electrica, nişte bani nemeritaţi, e deja considerată tentativă de crimă !
DACĂ-I BAL, BAL SĂ FIE !
Apropo, dacă studiaţi Noul Cod Penal, cei de la Electrica pot fi acuzaţi, pe lângă "clasicul" ABUZ ÎN SERVICIU (Art. 297), şi de ŞANTAJ (Art. 207) - e un şantaj evident faptul că şefii Electrica au condiţionat rebranşarea clientei la sursa de curent electric de plata unei sume care nici măcar nu respecta clar legislaţia actuală -, dar şi de FURT (Art. 228) !
Ştiu că o să ziceţi că aberez în legătură cu Furtul, dar vă rog să citiţi textele aliniatelor din Art. 228 ale Noului Cod Penal, care se referă şi la furtul de Energie Electrică (e considerat "bun mobil", ca şi Înscrisurile):
Art. 228. FURTUL. (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte ... (NOTĂ: Angajaţii Electrica S.A. au făcut Debranşarea în lipsa bătrânei, deci fără consimţământul ei, mai grav fiind faptul că aceasta plecase de dimineaţă să plătească acea factură restantă, ceea ce a şi făcut !)
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii, acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi Înscrisurile, ENERGIA ELECTRICĂ, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică !

Dacă observaţi că am scris ceva eronat sau neconform cu legislaţia, vă rog să mă atenţionaţi, să corectez şi poate să-mi însuşesc eroarea, dacă ea există !
Vreau să dezbatem acest subiect, care e de-o mare importanţă pentru orice consumator, abuzurile relatate fiind nu numai ale celor din domeniul Energiei Electrice şi a Gazelor Naturale !
Ultima modificare: Miercuri, 27 Ianuarie 2016
zxc1, utilizator
dar ce parerea aveti despre inserarea unei clauze abuzive in contractul de furnizare a energiei electrice, in sensul ca " in caz de denuntare anticipata a contractului, Clientul achita 50 % din pretul energiei active neconsumate???,

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Dacă sunt neclarităţi într-un proces, ce au prioritate, articolele de legi sau articolele dintr-un contract ? zxc1 zxc1 ÎNTREBAREA MEA ESTE: [b]În cazul unui proces, ce are întâietate în judecarea unei speţe - contractul cu firme de tipul Electrica S.A., sau legile şi ... (vezi toată discuția)
Ce pot face dacă am făcut apel şi între timp o mare parte din speţă s-a rezolvat ? zxc1 zxc1 [b]Întrebarea mea principală este:[/b] [i]Dacă s-a făcut APEL împotriva anulării unei Cereri de Ordonanţă Preşedinţială (şi dacă această ... (vezi toată discuția)
Taxa deconectare/reconectare energie electrica Luena Luena Buna seara Ma confrunt cu următoarea problema: am fost debransata de la energia electrică fara o notificare sau preaviz, in prealabil. Acum, trebuie sa ... (vezi toată discuția)