loanabelciu a scris:
La ce se refera in mare puterea consfinţită de art.1174 şi art.1176 C.civ. ?
Art.1174 C.civ. prevede “ Actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părţi despre drepturile si obligaţiile ce constată, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când
menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect. Dar menţionările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovadă”, iar
art. 1176 C.civ. dispune ca „Actul sub semnătură privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor ”.
Din aceste dispoziţii rezultă că actul sub semnătură privată care îndeplineşte toate formalităţile cerute de lege are aceeaşi forţă probantă ca şi cel autentic, dacă este corect întocmit. Adică actul sub semnătură privată care îndeplineşte toate formalităţile cerute de lege face dovada deplină a raportului consemnat .
Aşa cum se aprecia în doctrină , înscrisul sub semnătură privată îşi trage puterea din semnătura părţilor. Însă, până când semnătura nu este recunoscută voluntar sau nu este verificată în justiţie, nu se poate şti dacă ea aparţine sau nu în realitate celui care figurează în înscris ca semnatar . Din acest punct de vedere există o importantă deosebire între cele două categorii de înscrisuri (autentic şi sub semnătură privată), deoarece înscrisul autentic se bucură de prezumţia de autenticitate, iar partea care-i contestă autenticitatea trebuie să dovedească falsitatea înscrisului prin procedura înscrierii în fals.
Astfel cum se arată într-o hotărâre a instanţei supreme, înscrisul sub semnătură privată „nu constituie probă, în cazul în care nu este recunoscut de partea căreia i se opune” sau dacă nu este verificat de instanţă pe calea verificării de scripte ori a expertizei grafologice.