Stimată doamnă, vă ancorați într-un dialog superfluu și vexatoriu!
Doamna utilizator are nevoie de toate temiurile de drept cu înrâurire în speță; nu e nevoie să repetați de trei ori niște temeiuri arhicunoscute!
Cele bune!
Stimate domn, ati indicat un temei de drept gresit si nu vreti sa aceptati acest fapt, raspunzand in acest mod.
Intrebarea era daca se poate divorta in Romania? Raspunsul corect nu se afla nicidecum la articolul indicat de dvs.
Daca si-ar fi intemeiat cererea de chemare in judecata in ceea ce priveste competenta pe articolul indicat de dvs. instanta ce ar fi trebuit sa faca ?, de buna seama sa o respinga, daca nu ar fi existat obligatia judecatorului sa stabileasca corect competenta si desigur daca competenta era cea a instantelor romane.
Raspunsul nu mi-l dati mie, ci celui care a intrebat si cu argumente juridice, eu nu am intrat in dialog cu dvs., fie el "superfluu" sau "vexatoriu", incercam sa explic anumite notiuni juridice care unora le sunt de folos.
Nu stiu cat de arhicunoscute sunt acele articole, avand in vedere faptul ca, competenta in cazul divortului nu se stabileste in functie de domiciliul minorului, cum in mod gresit ati indicat.
In ceea ce priveste posibilitatea "fortificarii" unei idei, folositi in mod gresit atat cuvintele, cat si anumite notiuni, intrucat nici la modul figurat acest cuvant nu poate fi folosit in acest mod.
Sintagma “cu atât mai mult cu cât” surprinde o completare, competența este dictată de ultimul domicilu comun al soților, ca regulă, aducem în discuție chestiuni elementare fără sens, n-a spus nimeni că domiciliul minorului conduce la stabilirea instanței competente să soluționeze cauza.
Mă refeream la împrejurarea că, în circumstanțiere, în conformitate cu art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente in materie de răspundere părintească atunci când copilul are o legătura strânsa cu acest stat membru, in special datorită faptului ca unul dintre titularii răspunderii părinteşti isi are reşedinţa obişnuită aici împreună cu minorul.
Iar prin cerere urmează să se solicite și stabilirea locuinței minorului la mamă, autoritatea părintească să fie exercitată în comun, pensie de întreținere, deci era o pură completare.
Iar termenul de care m-am prevalat este esențialmente corect; vă rog să vă abțineți de la corijări iluzorii.
Cu stimă!
Despre ce "corijari iluzorii" vorbiti? Daca v-ati simtit corijat va priveste.
Dar daca v-ati angajat intr-un dialog cu mine, sfatuindu-ma ce si cat sa postez, in conditiile in care raspunsul dvs. nu are legatura cu intrebarea, conditii in care este gresit, va spun ca nici art. 2597 Cod civil nu are legatura cu speta, intrucat se refera la legea aplicabila divortului in cazul in care exista un acord intre soti cu privire la acest fapt.
Temeiul corect de drept in acest caz este art. 2600 din Codul civil, in conditiile in care nu s-a specificat nimic despre un acord al partilor in acest sens si in conditiile in care nu se exista un astfel de acord.
Faptul ca minorul locuieste cu unul din parinti nu are legatura cu stabilirea instantei competente in cazul unui proces de divort, asa cum afirmati.
Art. 12 alin. 3 din Regulamentul 2201/2001, se refera la o prorogare de competenta si nu are, de asemenea, absolut nici o legatura cu modul de stabilire a competentei instantei in cazul unui divort cu element de extraneitate.