avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 610 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Raspuns judecatorie contraventie
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Raspuns judecatorie contraventie

Buna seara, in primul rand imi cer scuze daca n-am postat unde trebuia.
Pe scurt: In luna Mai (2021), mi-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioada de 30 zile fiindca nu am acordat prioritate unui vehicul dupa spusele agentului constatator (in realitate nefiind nici un vehicul in apropriere). Am depus o contestatie in acest sens, am fost prezent la o sedinta si a mai urmat inca una la care nu m-am prezentat. Astazi a fost sedinta si tot astazi am verificat pe portal just sa vad in ce stadiu se afla sau la ce concluzie s-a ajuns.
Asta e ce am gasit :
Tip solutie: Admite in parte plângerea
Solutia pe scurt: Admite în parte plângerea contraventională formulată de către petentul NUMELE MEU în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Politie Judeteana. Anulează în parte procesul verbal de contraventie seria ***** încheiat în data de 02.06.2021, în sensul că înlătură sanctiunea amenzii contraventionale în cuantum de 580 lei si a punctelor de penalizare în număr de 4, aplicate în baza contraventiei prevăzute de art.101 alin.1 pct.3 din OUG nr.195/2002. Mentine în rest dispozitiile procesului verbal de contraventie seria ***** încheiat în data de 02.06.2021. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, urmând ca cererea să fie depusă la Judecătoria Iaşi.
Document: Hotarâre ***** 21.10.2021

Intrebarea mea e: Am castig de cauza? Permisul ramane la mine cu dreptul de conducere? Nu mi-e clar, am cautat respectiva lege dar la cat ma pricep eu, nu are legatura cu neacordarea de prioritate.
Mentionez ca pe langa neacordare am mai avut si alte contraventii (centura+nerespectarea indicatorului)
Multumesc !
Ultima modificare: Joi, 21 Octombrie 2021
Alex280594, utilizator
Cel mai recent răspuns: S.C PGH Enterprise Telecom S.R.L , Consultant de business 00:04, 26 Octombrie 2021
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Trebuie sa predati permisul in termen 15 zile pana la ramanarea definitiva a hotararii judecatoresti sau termenul agregat de instanta sau faceti APEL. (de asemenea, daca hotararea ramane defintiva si nu predati permisul, se va majora retinerea permisului cu inca 30 zile pe langa termenul initial )

De asemenea, referitor la predarea permisului de conducere, va scrie pe spatele procesului verbal de contraventie. Cititi-l in integritate .

Referitor la cauza dv., instanta a mentinut si anulat doar pt ce inspectoratul de politie nu a putut sa prezinte dovezi certe.

Alex280594 a scris:

Si daca eu as fi vinovat ca n-am acordat prioritate, de ce mi-ar anula sanctiunea amenzii si a punctelor? Ori sunt vinovat ori nu? Si practic daca este asa, eu acum trebuie sa merg sa dau permisul? Nu trebuia sa imi fie adusa la cunostinta si chestia asta? Ciudat.

Ultima modificare: Sâmbătă, 23 Octombrie 2021
S.C PGH Enterprise Telecom S.R.L, Consultant de business
Termenul de predare a permisului nu e de 15 zile, ci de maxim 30 de zile. Articolul 118 din OUG 195 /2002 e cel care detaliază. Am pus deja link la ultima versiune a ordonanței, actualizata.
Am mers la politie sa predau permisul si au spus ca pana nu vin cu hotararea definitiva primita acasa, nu il pot preda. Hotararea definitiva fiind dupa cele 30 zile in care pot face apel?
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Da, in acest termen puteti declara apel si in acest caz, nu mai trebuie sa procedati la predarea permisului de conducere .

Alex280594 a scris:

Am mers la politie sa predau permisul si au spus ca pana nu vin cu hotararea definitiva primita acasa, nu il pot preda. Hotararea definitiva fiind dupa cele 30 zile in care pot face apel?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Suspendare permis de conducere LauraDorel LauraDorel Am contestat un proces verbal in instanta, proces verbal prin care, pentru contraventia prevazuta de art 41, alin 1 din OUG 195/2002 (vehiculele trebuie sa ... (vezi toată discuția)
Contestatie pv politia rutiera - o fapta din cele doua nu exista tescoandreas tescoandreas Buna ziua, Am fost oprit de un echipaj de la Politia Rutiera in aceasta seara. Am fost sanctionat contraventional cu Amenda contraventionala pentru ca am ... (vezi toată discuția)
Anulare proces verbal Vladu79 Vladu79 Buna ziua, am avut un apel pentru anularea procesului verbal prin care mi a fost suspendat permisul de conducere. Nu inteleg daca trebuie sa predau permisul ... (vezi toată discuția)