avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 504 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Salariat care întârzie frecvent
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Salariat care întârzie frecvent

Bună ziua!
Avem o speță căreia nu i-am găsit un răspuns foarte clar: un salariat încadrat cu normă întreagă de 8 ore/zi obișnuiește frecvent să absenteze și să își desfășoare activitatea pentru 2-3 ore/zi.
În Regulamentul Intern al societății este prevăzut faptul că angajații care absentează vor fi pontați în ziua respectivă cu numărul de ore efectiv lucrate.
Prevederea acestea contravine Codului Muncii și ar putea exista probleme în cazul unui control al ITM? Aș vrea să menționez că angajatul își recunoaște aceste absențe parțiale, este de acord cu pontarea sub norma de 8 ore în astfel de situații și, chiar în condițiile în care acesta își desfășoară activitatea într-un program haotic, este absolut indispensabil societății.
Tot ceea ce ne dorim este ca plata acestuia să fie coroborată cu activitatea efectivă, aspect cu care și angajatul este de acord.
Este neapărată nevoie, să apelăm la soluțiile standard ale Codului Muncii (avertisment scris, reținere 5%-10% din salariu, concediere) cât nici una dintre părți nu își dorește acest lucru și ar susține-o și în fața unui reprezentant ITM?
Cel mai recent răspuns: Contabilul Bun SRL , Contabil 07:19, 20 Iulie 2022
Ma amuza opiniile expuse aici! Subiectul a fost facut celebru de celebrul academician Grigore MOISIL. Prin anii '50, comunistii, dupa modelul sovietic, au introdus in invatamantul universitar(!!!) pontajul, numarul minim de ore lucrate, stiti la ce ma refer. Intr-o adunare la care participa alaturi de Gheorghe Vrănceanu, Dan Barbilian, Miron Nicolescu, un politruc cu clase cat trenul le explica cum e cu norma, cu numarul de ore lucrate.... MOISIL l-a intrebat cum vor fi platiti, pt. munca cu capul sau pt. munca cu fundul. Daca va fi platit pt. cap, atunci nu timpul pe care si-l petrece la universitate e criteriul. Dar daca e platit pt. fund, atunci e ok, poate sta pe scaun 8 ore fara sa faca nimic.
Ultima modificare: Miercuri, 20 Iulie 2022
DlGoe, utilizator
Cu tot respectul, subiectul a fost postat în secțiunea "Dreptul muncii". Ultimele răspunsuri se abat de la părerea profesională și implică multă emoție. Nu, angajatul nu își îndeplinește în orele efectiv lucrate sarcini cât pentru o normă întreagă. Nu vorbim de o eficiență crescută. Vorbim strict de niște abilități profesionale mai greu de găsit pe piața muncii. Astfel că angajatorul este dispus la concesii.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Contract determinat 6 ore pe zi ionut_negoita89 ionut_negoita89 Buna ziua, am si eu o nelamurire ,daca m-am angajat la 6 ore am aceleasi drepturi ca cel angajat cu 8 ore sau se considera munca part-time la 6 ore? 4 ore ... (vezi toată discuția)
Concediu odihna cim part-time legal_1968 legal_1968 Buna seara, Va rog sa ma ajutati cu o clarificare. Am un CIM de 8 ore si un CIM part-time, doar program de week-end, sambata si duminica 7-15.30.In CIM ... (vezi toată discuția)
Cim cu 1 zi/pe luna francescafira francescafira care sunt conditiile si posibilitatile (de a face pontaj , contributii salariale ..) CIM cu 1 zi pe luna ? (vezi toată discuția)