Bună seara. Va rog mult ma puteti ajuta cu urmatoarele.
În urmă cu ceva timp, eu și fiica mea (în vârstă de 8 ani la momentul accidentului) am fost victimele unui accident de circulație, soldat cu răni și pagube materiale. Am fost rănită la coloană și a trebuit să fiu în concediu medical, iar fiica mea a avut dureri la mișcarea gâtului și dupa accident am suferit amandoua de anxietate, ea neputând să-și facă temele și plangand si facand isterie multe saptamani dupa accident cand trebuie să calatorească cu mașina. Societatea de asigurări care se ocupă de caz nu dorește să ne plătească nici jumătate din sumele pierdute în urma acestui accident (pt. tratamentul medial, salariul pierdut și durerea și suferința). Iar pentru reparația mașinii nu oferă detalii și nu vor să plătească cât ar trebui, deși accidentul este 100% din vina lor, ceea ce nu neagă. Cazul a ajuns în judecatorie- materie: civila, eu fiind reclamanta.
Recent am primit o Comunicare adresa de la judecatorie pe numele fiicei mele - eu ca reprezentant. Aceasta comunicare e astfel:
''In legdturi cu dosarul avand datele de identificare de mai sus, in calitate de RECLAMANT, va comunicem
cd ln termen de 30 zile de la primirea prezentei comuniceri, sub sanctiunea decederii din dreptul de a
mai depune probe 9i de invoca exceptiil, aveti obligatia de a depune intempinarea. Depuneli
documentele solicitate gi inscrisurile doveditoare intr-un exemplar pentru instante 9i cate un exemplar
pentru fiecare parte, cf. art. 150 NCPC
Conform art. 205 alin. (2) din Legea 13412010 privind Codul de procedura civile, intampinarea trebuie se
cuprinde:
a) numele gi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau regedinta paratului ori, pentru persoanele
juridice, denumirea gi sediul, precum gi, dupe caz, codul unic de inregistrare sau codul de identificare
fisca15, numdrul de inmatriculare in registrul come(ului ori de inscriere in registrul persoanelor juridice 9i
contul bancar, dace reclamantul nu le-a mentionat in cererea de chemare in judecata. Dispozitiile art. 148
alin. (1) teza a ll-a sunt aplicabile in mod corespunzitor. Daci paretul locuie$te in streinetate, va areta 9i
domiciliul ales in Romania, unde urmeazi sA i se faci toate comunicdrile privind procesul;
b) excepliile procesuale pe care paratule invoce fate de cererea reclamantului;
c) raspunsul la toate pretentiile gi motivele de fapt 9i de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apari impotriva fiecerui capet din cerere, dispozitiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile in
mod corespunzator;
e) semnitura.
1) in afara celor de ordine publice, daci legea nu prevede altfe
As fi foarte recunoascatoare daca ma puteti ajuta , ce trebuie sa fac acum,
Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns.
De asemenea, cred că este o eroare deoarece citația este datată 10.11.2023, iar pe site-ul instanței reiese că:
Data inregistrarii 09.11.2023
Data ultimei modificari: 10.11.2023
Sectie: Sectie unica
Materie: Civil
Obiect: cerere de valoare redusă
Stadiu procesual: Fond
As putea oare sa sun la judecatorie sa intreb daca trebuie sa fac ceva in legatura cu aceasta citatie?
Multumesc mult.