Aş dori să vă cer părerea în legătură cu legalitatea unei proceduri de împărţire a moştenirii

Asta nu îmi vine sa cred, cu casatoria de 5 minute. Daca îmi permiteti, raluk207, sunteti avocat de profesie?
Ca nu exista casatorie cu bunurile puse la comun si casatorie cu bunurile separate în 1940, asta am înteles.

Dar poate sotia unui sot care a murit ca erou în al Doilea Razboi Mondial sa devina proprietara peste pamânturile acestui sot si instanta sa îi dea ca mostenire o parte egala cu cea pe care o are fiecare din cei doi copiii ai ei facuti cu acest sot? Cu ce drept? Logica si morala ma fac sa gândesc ca mama ar fi putut fi lasata sa administreze, cel mult, averea celor doi copii pâna la vârsta majoratului lor, dupa care copiii ar fi putut-o lasa, eventual sa traiasca pâna la moarte pe partea lor, dar eu nu inteleg cum de i-au facut si ei parte egala cu a fiecaruia dintre copii? As fi inteles asta daca ar fi avut vreo 30 de ani de viata comuna, dar asa, dupa numai vreo doi ani? Si e si latura morala a gestului ei... Adica sotul îti este omorât în razboi de austro-ungari, iar tu te recasatoresti taman cu un barbat care are nume de origine maghiara... Faci copiii cu el, dupa care ti-l aduci pe el si pe copiii facuti cu el taman pa pamânturile primului barbat... Iar pe copiii facuti cu primul barbat ti-i trimiti departe în lume sa îsi câstige existenta... Justitia e justitie, am înteles asta, dar nimeni nu ia în considerara rasucirea asta a ei si dimensiunea morala a gestului ei? Ce a facut ea, mi se pare o lipsa totala de respect, o batjocura a memoriei primului ei sot, adica a bunicului meu bun. Instanta nu a tinut cont de asta? E Hamlet de William Shakespeare în toata regula. E cam acelasi lucru cu ce face în prezent Adriana Bahmuteanu care, chipurile, ar vrea doar sa administreze averea copiilor ei facuti cu Silviu Prigoana pâna la majoratul lor, desi e clar ca ar vrea si ea o parte din avere, cu toate ca s-a recasatorit, daca îmi amintesc eu bine si desi ea a divortat de Prigoana, înainte de a se recasatori. Sa vedem, ei justitia îi face parte egala cu a fiecaruia dintre copiii doar pentru ca a fost maritata (ceva mai mult de cinci minute, dar în niciun caz 30 de ani) cu acest barbat? Ea nici nu cere macar sa i se faca parte egala cu a copiilor, ci doar sa administreze averea copiilor ei pâna la majorat.

Cu toate detaliile date de mine despre cazul bunicii, incercati, e clar, sa îmi spuneti ca în anii 90 când s-a facut partajul succesoral, s-a procedat bine când bunica a cerut parte egala cu a fiecaruia dintre cei doi copii si i s-a si dat o parte egala. De ce? Mi se pare absurd... Ca era mama si ca a crescut sase copiii e adevarat, dar patru dintre copii nu au fost facuti cu primul sot.

Spuneti apoi ca a trecut mult de când s-a dat hotarârea judecatoreasca cu partajul in trei parti egale si ma întrebati de ce nu am contestat acum si sugerati ca e prea târziu... E simplu... abia acum apar consecintele acelei hotarâri, dupa 30 de ani... pand apar neintelegeri de tot felul între tatal meu si fratii sai vitregi... ce se vor perpetua si în generatia urmatoare.... pentru ca istoria tinde sa se repete la intervale regulate. Iar eu, as dori sa pot contesta aceasta hotarâre judecatoreasca cu partajul în trei parti egale pentru ca ar rezolva niste lucruri daca tata si fratele lui ar fi considerati unicii mostenitori ai bunicului.

Rog pe cineva care are studii juridice de pe acest forum sa îmi clarifice aceasta chestiune: ce lege din România spune ca sotia are dreptul la o parte egala din mostenirea sotului defunct cu cea a fiecaruia dintre copiii sai? In contextul în care mariajul dureaza foarte putin si în contextul în care sotia se recasatoreste... Nu se iau în calcul si alte detalii de context, cum ar fi latura morala a gestului sau, în cazul bunicai, faptul ca ea, casatorindu-se cu un barbat cu nume unguresc si cu origini unguresti si mai mult decât atât, mutându-se cu el pe pamânturile primului sot, îi necinsteste memoria? Exista o lege care spune ca în cazul în care sotul decedeaza (în razboi, în cazul acesta) sotia trebuie sa aiba din mostenire o parte egala cu a fiecaruia dintre copii?

Eu daca as fi fost judecator as fi considerat ca ea ar fi avut cl mult drept sa administreze mostenirea celor doi copii facuti cu primul sot pâna la majorat si drept de mostnire sa aiba din averea primului sot. In anii 90, cei doi copii erau deja adulti majori, deci i-as fi dat prin succesiune cel mult dreptul de a ramâne cât timp este in viata pe una din partile celor doi copii, în niciun caz nu i-as fi facut ei parte egala cu a copiilor. Faptul ca si-a cedat ulterior partea unuia dintre copiii facuti cu celalalt barbat dovedeste înca o data ca ea, ca mama, si-a tratat inechitabil copiii facuti cu doi barbati diferiti, privilegiindu-i pe cei nascuti cu al doilea barbat. Ea s-a gândit tot timpul întaî la copiii facuti cu al doilea barbat si la fericirea lor. De aceea si-a si instrainat ulterior partea unui copil facut cu al doilea barbat, si nu s-a gândit sa le faca întai o oferta copiilor facuti cu primul barbat. S-a folosit practic de primul mariaj ca sa îsi aranjeze situatia celui de-al doilea mariaj (ei si copiilor facuti cu al doilea barbat).

E o suita de acte imorale pe care le-a facut bunica mea deci: întai ca s-a recasatorit cu un barbat cu nume unguresc si cu vadite origini unguresti atata vreme cât sotul ei a fost ucis în razboi de catre un unguri, apoi a vrut si i s-a acordat parte dreapta din mostenirea primului ei sot egala cu a fiecaruia dintre cei doi copii ai sai, desi s-ar fi putut multumi sa le administreze averea pâna la majorat (daca i-ar fi pasat cu adevarat de ei) si sa ceara drepturi pentru ea dupa al doilea barbat. in al treilea rând, si-a adus al doilea sot si copiii pe care i-a facut cu el tocmai pe pe pamânturile primului barbat. In al patrulea rând, isi cedeaza partea ei unui copil facut cu al doilea barbat fara sa le faca o oferta întai celor doi copii facuti cu primul barbat. Asa ar fi fost moral. E de stiut ca acolo unde sunt copii facuti cu un parinte diferit exista conflicte si neîntelegeri si ar fi putut sa faca tot posibilul sa nu îi amestece. Scuzati-ma, s-a aplicat atunci aici transant legea puterii, dar fara pic de moralitate. S-a tinut cont poate de faptul ca a fost femeie cu copii si ca maternitatea îi da toate drepturile, dar nu s-a tinut cont de faptul ca bunica, prin actiunile ei, si-a tratat inechitabil copiii facuti cu doi barbati diferiti favorizându-i pe cei facuti cu al doilea sot, ba mai mult, a încercat sa îi capatuiasca pe seama averii copiilor facuti cu primul sot caruia, prin a doua sa casatorie , i-a necinstit memoria...

Daca este un avocat sau un judecator pe acest forum, va rog sa îmi raspundeti deci: o femeie are dreptul la mostenire dupa un sot (decedat în razboi, în cazul acesta) în mod neconditionat, fie si dupa un mariaj scurt (nu de ''5 minute'', cum s-a precizat aici, dar de vreo 2 ani, numai) si poate sa i se acorde în contextul acesta parte egala din mostenire cu cea a fiecaruia dintre copiii sai?

Multumesc.

V-as ruga de asemenea sa îmi mai spuneti daca pot sa contest chiar si acum, dupa 30 de ani, sentinta judecatoreasca (care este o succesiune) prin care sa contest faptul ca bunicai i s-a facut parte egala cu a tatalui si a fratelui sau din mostnirea bunicului? Care ar fi procedura de contestare?

Pe scurt, nu puteti.
Ca paranteza, nu are relevanta ca bunica a ales sa stea cu noul sot si copiii lor pe averea care era si a ei.
Faceti partaj, va da sulta si vedeti-va de viata, nu va mai amărâți.
Pe viitor, va rog sa fiți mai succint daca vreti raspunsuri ca nu sta nimeni sa citească atat, mai ales ca e irelevant pt speță.
Faceti aiurea paralela între băimăreanul si bunica , bunica ii era nevasta la data decesului sotului, băimăreanul, nu.
Nu stiu cum a primit bunica drepturi egale, dar prin lege avea dreptul sa misteneasca 1/4 din averea sotului.
Mergeti cu actele la un avocat si va clarifică exact

Stimate @Fanel34 , dvs. aveti impresia ca judecatorii dau sentinte dupa cum considera ? analizeaza ei toata situatia si detaliile de context , si hotarasc dupa cum li se pare ca e moral ? Nu , stimate , nicidecum , ei nu pot face altceva , decat sa aplice legea . Buna - proasta , e lege si nu-i tocmeala . In cazul bunicii , nu puteau sa spuna “ na si tie , na si tie , tie nu-ti dau , ca te-ai recasatorit “ … Ori , legea prevede ca sotul supravietuitor are dreptul sa-si mosteneasca sotul decedat . Si punct . Nu vorbeste deloc de cat de lunga ar trebui sa fie casnicia . Daca un ofiter de stare civila a apucat sa spuna “ va declar casatoriti “ , din acea clipa s-au dobandit drepturile de mostenire . Daca cumva ( desi e putin probabil ) aveti sentinta din acel proces , cititi-o , judecatorii isi motiveaza hotararea . Asa puteti afla de ce au judecat asa ,si nu altminterea . E posibil sa nu stiti dvs. toate amanuntele - ca nu ati fost de fata - , dupa cum nu prea stiti istorie : in timpul razboiului , granita cu Romania NU era catre Moldova , era la marginea Clujului , pe dealul Feleacului . De exemplu , poate ca o parte din acel pamant l-a primit bunica in calitate de vaduva de razboi , nu era a sotului sau si nu a intrat in succesiunea acestuia . Si tot pentru ca nu ati trait atunci , si nu stiti cum era viata , vi se pare moral ( ca tot va framanta moralitatea ) sa va permiteti sa o judecati pe bunica ??? A ramas sarmana , vaduva , cu doi copii maruntei , care trebuiau crescuti , care trebuiau sa fie hraniti zilnic , in acele vremuri de crancena saracie. Degeaba exista pamantul , daca nu era muncit , nu aveau ce manca . Si a facut cum era mai bine pentru ea si copiii ei , le-a adus in casa un barbat , care a acceptat sa o ia cu doi copii , care sa puna paine pe masa . Si i-a facut oameni . Daca erau majori atunci , in anii ‘90 , puteau sa conteste ce a hotarat instanta . Daca au ales sa nu o faca , probabil au avut motive , si asa au considerat ca e drept . Sau , poate din respect pentru mama lor . Indiferent de motiv , un lucru judecat asa ramane , nu te poti adresa instantei de cate ori ti se pare ca nu a iesit bine pentru tine , decat in termenele ( scurte ) prevazute de lege . Si , odata stabilite partile ce se cuvin fiecaruia , a putut sa faca fix ce vroia cu proprietatea ei , fara sa ceara acceptul nimanui . Dupa mai bine de 30 ani , s-ar prescrie si o crima , nu doar o imparteala de pamanturi . De curiozitate , e vorba de mosii de sute de hectare ? ca altminteri e chiar de neinteles ca puteti intina memoria bunicii ( ca presupun ca nu mai e in viata ) si sa dezgropati mortii . Daca e avere mare , nu ma mai mir , pare ca nu mai exista nimic sfant pe lume , nici macar legatura de sange …

Va multumesc pentru raspuns, desi felul cum vedeti lucrurile nu mi se pare tocmai just sau în orice caz, nu asa vad eu lucrurile si cred ca mai sunt persoane car nu le vad ca mine.

Va rog insa sa nu ma acuzati pe mine ca nu stiu istorie. Nu stiti pâna una alta cu cine aveti de a face si cine sunt in realitate. In timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial, la un moment dat granita dintre Austro-Ungaria si România trecea, la nord-est, la limita dintre judetele Neamt si Harghita, adica chiar prin satul bunicilor mei, prin locul caruia i se spunea de altfel ''Vama'', iar pamânturile bunicului meu se gaseau în partea austro-ungara a satului. Lasati-ma pe mine în pace cu Dealul Feleacului de la Cluj, normal ca nu am trait pe vremea aceea (îmi vine aici sa va întreb: dar dumneavoastra ati trait pe vremea aceea? pentru ca nu sunteti la curent cu granitele fostului Imperiu în cazul acesta; chestiunea aceasta ma preocupa de ani de zile, nu de ieri, sunt documente în arhiva, nu inventate de mine si alte dovezi cu care istoricii din partea locului sunt de acord. va rog deci nu va lansati în acuze de genul ''nu prea stiti istorie'' pentru ca nu stiti cine sunt si ce studii am). Eu am solicitat aici un raspuns la o întrebare la care nu am raspunsul si la care ma gandesc de multa vreme, nu am facut asta sa primesc critici de felul celeia pe care mi-o adresati Dvs. Daca puteti sa îmi dati un raspuns, asa cum ati facut, atunci foarte bine, daca nu, treceti mai departe, dar critici ca cele de mai sus nu îsi au rostul aici si va rog sa nu mi le mai adresati.

Imi veniti apoi cu o alta critica, si anume ca ma framanta problemele de moralitate. Pai justitia si moralitatea nu ar trebui sa mearga mâna în mâna? Eu cred ca da. Ca nu se întâmpla asta în anumit cazuri (poate chiar în multe cazuri) în România sau în alte parti, asta este altceva. Raspunsul pe care mi l-ati dat o fi just, aplicând în mod strict legea, ca doar legea trebuie aplicata asa cum e ea, buna sau rea, cum ziceti, dar daca esti deschis la minte si nu îmbuibat îti poti pune niste întrebari: o fi bunica întruchiparea feminitatii în actiune, a maternitatii, a luptatoarei, dar faptele ei sunt strigatoare la cer. Zvoneste lumea de ani de zile ca cel care l-a omorât în razboi pe bunicul meu bun a fost chiar bunicul meu vitreg, al doilea sot al bunicii. Sunt persoane care spuneau ca însusi bunicul meu vitreg spunea asta mai cu jumatate de gura la unii. Fiind de origine maghiara, autoritatile maghiare din Transilvania l-au sfatuit (si chiar l-au însarcinat) sa îl spioneze pe bunicul meu bun care era etnic român si, în cazul în care avea intentii sa treaca granita in România si sa nu lupte de partea Austro-Ungarilor, sa îl elimine. Si asa a si facut. Multi etnici maghiari au primit însarcinarea de a-i spiona pe etnicii români, mai ales în partile marginase ale Imperiului, la granita cu Moldova sau cu Muntenia, pentru ca riscul de a trece granita era mare. Chiar preotul din sat de pe vremea aceea avea aceasta misiune: sa spioneze si sa vada cine are intentia sa treca granita pentru a nu lupta împotriva moldovenilor si muntenilor, de partea austro-ungarilor. Autoritatile maghiare i-au ordonat bunicului vitreg sa îl elimine pe bunicul meu, si i-au sugerat ca odata treaba facuta, se poate casatori cu sotia lui si sa se mute pe pamânturie lui.
Imi veniti aici cu imaginea neprihanita a bunicii, întruchipare a maternitatii pure, etc. etc. Personal pot sa va spun ca nu am tinut deloc la ea si asta pentru ca nu i-am putut ierta niciodata gestul: cum se poate sa nu îti puna tie nicio problema de constiinta ca sotie si femeie pricât de saraca ai fi fost, sa te recasatoresti cu o persoana cu origini unguresti, dupa ce sotul tau, tatal copiilor tai, a fost ucis în razboi de unguri? Nu s-a gândit ca cei doi copii o vor judeca pâna la urma pentru gestul sau? Si mai ales ca existau persoane care spuneau ca asasinul primului sau sot a fost chiar cel de-al doilea sot?

In contextul asta ma puteti pe mine acuza ca îmi pun false probleme de moralitate? Cazul asta mi se pare atât de elovcent încat ar putea duce chiar la modificarea legii privind dreptul automat la mostenire pe care sotia îl are dupa disparitia sotului.

Nu, nu mi se pare deloc moral ce a facut, si nu mi se pare normal faptul ca a primit mostenire o parte egala cu a copiilor. Nu cred ca bunica a fost oglinda neprihanita a maternitatii, a femeii ce se lupta sa îsi creasca copiii în contextul razboiului, asa cum se pare ca o vedeti Dvs. Si nici nu doresc sa dezbat cu Dvs. acest aspect, caci u v-am adrsat o alta întrebare. Asa cum nu mi se pare moral ca o femeie ca Elena Udrea, în ziua de azi, sa se foloseasca de maternitate ca sa scape de închisoare pentru faptele penale pe care le-a facut. Asa cum nu mi se pare normal ca un sot / sotie sa se foloseasca de un mariaj scurt de 4-5 ani cu cineva doar pentru a putea obtine dreptul de sedere în tara patenerului / partenerului. Si tot asa nu mi se pare normal ca o crima sa fie prescrisa dupa 30 de ani, ca sa revin la exemplul Dvs., pentru ca o crima ramâne o crima si daca se dovedeste si dupa 50 de ani ar trebui sa se tina cont de asta, sa se caute eventualii autori daca mai sunt în viata, sa se vada cum a influentat evenimentele, sa se traga niste concluzii. Daca nu se face asta, este ca si cum s-ar încuraja crimele sa fie cât mai perfecte, pentru ca daca nu sunt dovedite la timp, bravo criminalilor ca au scapat.
Si ce daca nu s-a contestat succesiunea imediat dupa ce a avut ea loc, în anii 90? Nu s-a contestat pentru ca cei pe care aceasta procedura îi privea nu îsi dadeau seama atunci cum va influenta acest act evolutia lor, a familiillor lor si a urmasilor lor. Nu vad de ce nu s-ar putea contesta si acum. E o lege care sa impiedice acest lucru?

Oare avocatii si judecatorii aplica legea cu sfintenie, ca e buna sau ca e rea, fara sa-si puna niste probleme de context? Spuneti ca si le pun, dar din raspunsurile pe care mi le dati Dvs., nu cred ca si le pun sau nu tin cont de ele. Asta reiese din raspunsurile p care mi le-ati sugerat.
Tinand cont de gestul ei, nu cred ca ar fi meritat decât cel mult dreptul de a administra averea tatalui si unchiului meu pâna la majoratul lor, si apoi eventual dreptul de a ramâne cat timp est în viata pe pâmânturile lor, dar fara a avea vreun drept de proprietate. Drept de proprietate ar fi meritat eventual dupa cel de-al doilea sot. Sau ca vaduva de razboi, ar fi putut beneficia de niste avantaje (sa primeasca un lot de pâmânt, dar din vatra satului, nu din pamânturile p care primul sot le avea înainte de prima casatorie, o despagubire financiara, o pensie, scutirea de la plata unor impozite, o gratuitate de un abonament radio-tv, niste bilete de transport gratuite, etc.).

Sa dai dreptul unui sot sa îl mosteneasca pe celalalt, în caz ca partenerul dispare, fara sa impui un numar de ani mai lung de viata cumuna (30, de exemplu), mi se pare sa incurajezi casatoriile formale si acte criminale.

Un sot poate sa îl mosteneasca pe celalalt dupa ca s-au casatorit ''cinci minute'', mi-a sugerat cineva mai sus... O fi adevarat poate, daca ziceti Dvs. (eu nu sunt om al legii, nu stiu), daca se aplica legea à la lettre. Dar ce aberatie... Dvs. va dati seama?

Când sunt aberatii de felul asta nu exista un organ legiuitor care da niste legi asa încât niste situatii stupide sau regretabile sa nu se întâmple?

Ma acuzati aici ca nu stiu istorie, dar îmi veniti cu un exemplu total eronat referitor la granita Austro-Ungariei cu celelalte provincii românesti din al Doilea Razboi Mondial... Dar nu vedeti niste chestii stupide care se întâmpla când aplici legea mot à mot, decontextualizata, doar ca e lege si trebuie aplicata, asa cum o femeie de serviciu stie ca ea trebuie sa dea cu mopul pe jos si nu o intereseaza ce e în stânga si în dreapta pentru ca asta trebuie sa faca si daca face asa nu greseste si gata. Nimeni nu vine cu niste masuri care sa corecteze niste legi, niste ambiguitati în România asa încat niste situatii stupide sa nu se mai întâmple? Eu stiu ca mai toata istoria Statelor Unite asa a avut loc: printr-o multime de procese judiciare care au devenit celebre, cu impact social, plecand de la care magistratii au dat niste legi ce au facut ca societatea sa avanseze.

O fi legal ceea ce mi-ati spus în mesajele precedente, pentru cine aplica legea à la lettre si e dominat de porniri irationale (de genul: ''bunicii trebuie sa îi fie iertat gestul pentru ca avea copiii de crescut si era razboi si foamete si îi era iertat sa faca pactul si cu diavolul pentru a supravietui''), dar nu e moral. ChK, nu stiu cine sunteti, ati fost foarte avântat.a când mi-ati scris textul de mai sus, as zice sa sunteti un feminist / o feminista convis.a. Bunica si-a favorizat copiii facuti cu al doilea barbat si a vrut sa si-i capatuiasca pe seama celor facuti cu primul barbat, si a necinstit memoria de erou a primului sau barbat martir... Nu pareti deloc dispusi sa vedeti lucrurile în felul acesta.

Va multumesc pentru comentarii si raspunsuri. Nu vedem lucrurile la fel. Eu as dori sa ma adresez unui avocat pentru a vedea daca succesiunea poate fi atacata în acest moment, date fiind implicatiile pe care le are asupra descendentilor.

Inca ceva: când o problema este mai complicata, nu o poti expune în trei fraze ca si cum ai taia lemn din trei lovituri. Nu exista o limita de cuvinte aici si este bine ca nu exista. in felul acesta o problema se poate scrie cu detalii, asa cum este ea, iar cine doreste cu adevarat sa ajute pe acest site, îsi face timp si o citeste de la un capat la altul.

O seara frumoasa!