Cum trebuie sa procedez legal când la mormântul părinților mei am constatat o intervenție necunoscută care afectează mormântul, mai precis, piatra funerara a fost deplasată de persoane necunoscute spre locul gropii unde s-a lăsat pământul, degradând astfel piatra funerara ( prin lansarea într-o parte și ulterior dărâmarea acesteia) și locul de veci.
Se încadrează la profanare?
Cum trebuie procedat? Fiindcă administrația cimitirului de stat nu răspunde în astfel de situații.
Sesizati in scris, cu nr. de inregistrare/ data administratia cimitirelor si primaria de care apartine aceasta.
Aveti idee daca deplasarea s-a facut cu intentie sau a avut loc o alunerare/ scufundare de teren. pot fi izvoare de apa in zona sau pamantul nu a fost tasat corespunzator la data executiei gropii.
A fost spart și înlăturat tot cimentul de susținere a plăcii funerare, dimprejur, favorizandu-se alunecarea in zona gropii, netasată corespunzător. Prin urmare mă gândesc că a fost cu intentie. Se practică crearea unor astfel de situații pentru ca lucrătorii cimitirului sa vina imediat cu oferta unei reparatii contra cost, ilegale zic eu.
Va referiți la o sesizare către Administrația Cimitirelor de pe Vitan Bârzești, cimitirul de stat fiind în sectorul 4, Bucuresti.