avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 502 soluții astăzi
Acasă Subiect: fonduri europene
Subiect: fonduri europene
ACCES PREMIUM

UPDATE Tinerii din toată ţara vor putea obţine până la 30.000 de euro pentru a lansa o afacere, prin intermediul firmelor care îi vor pregăti

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
15 Decembrie 2016 | 0 | 26331 | Timp de citire: 5 min.

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională vor putea obţine un ajutor financiar de până la 30.000 de euro, prin intermediul a două scheme de finanţare cărora le sunt alocate peste 400 de milioane de euro şi care au fost lansate recent, în dezbatere publică, de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Totuşi, banii nu vor ajunge direct la beneficiari, ci prin intermediul angajatorilor, adică acele firme care îi vor consilia şi pregăti pe tineri prin cursuri de formare profesională şi stagii de ucenicie şi care vor primi, spre exemplu, subvenţii lunare pentru fiecare tânăr încadrat.  Citește articolul

ACCES GRATUIT

Reminder Românii din străinătate mai pot cere doar azi până la 40.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere în ţară

Eduard Popescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
29 Noiembrie 2016 | 9 | 20151 | Timp de citire: 5 min.

Românii din străinătate care doresc să valorifice cunoştinţele antreprenoriale şi/sau profesionale dobândite peste hotare prin deschiderea unei afaceri în ţară pot obţine un ajutor financiar de până la 40.000 de euro, prin intermediul unor organizaţii şi instituţii care derulează proiecte şi administrează cele 30 de milioane de euro alocate din schema de finanţare. De altfel, sesiunea de depunere a proiectelor se încheie în această după-amiază, la ora 16:00. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder Întreprinderile sociale mai au câteva ore în care pot cere un ajutor financiar de până la 100.000 de euro

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
14 Noiembrie 2016 | 0 | 12839 | Timp de citire: 5 min.

Întreprinderile sociale de pe teritoriul ţării, cu excepţia celor din regiunea Bucureşti-Ilfov, pot obţine un sprijin financiar cuprins între 40.000 şi 100.000 de euro, prin intermediul unei linii de finanţare lansate de către Ministerul Fondurilor Europene (MFE) şi aprobate printr-un act normativ apărut în Monitorul Oficial. De altfel, depunerea proiectelor se mai poate face doar azi, până la ora 16.00.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

Autorităţile solicită mai puţine documente persoanelor care accesează fonduri europene

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
30 Septembrie 2016 | 0 | 3436 | Timp de citire: 2 min.

Simplificarea relaţiilor dintre contribuabili şi autorităţi se va resimţi de-acum şi la nivelul firmelor care solicită fonduri europene, în sensul că acestora nu le mai sunt solicitate copii legalizate, iar cazierul judiciar este înlocuit de o declaraţie pe propria răspundere. Măsurile fac parte dintr-un act normativ publicat recent de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Citește articolul

ACCES GRATUIT

Soluții de finanțare pentru un start-up: Ajutorul de minimis, fondurile europene, atragerea de asociați și investitorii individuali

Accountable în Start-up
15 Septembrie 2016 | 0 | 5981 | Timp de citire: 6 min.

Lipsa finanțării este una dintre cele mai mari bariere în calea antreprenoriatului în România, în special pentru start-up-uri. Alte bariere majore sunt birocrația, taxele mari și legislația schimbătoare. În cele ce urmează analizăm patru forme de finanțare disponibile pentru întreprinzători și le acordăm calificative în funcție de accesibilitatea lor pentru start-up-uri. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Oficial: Antreprenorii care vor să lanseze o afacere în mediul urban pot cere până la 40.000 de euro

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
15 Septembrie 2016 | 2 | 58404 | Timp de citire: 6 min.

Persoanele fizice care intenţionează să demareze o afacere în mediul urban pot obţine un ajutor financiar de până la 40.000 de euro, prin intermediul unei linii de finanţare dedicate dezvoltării antreprenoriatului şi înfiinţării de noi întreprinderi în toate zonele ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Mai exact, ajutorul va fi acordat prin intermediul Programului „România Start-Up Plus”, o schemă de finanţare căreia îi sunt alocate anul acesta 105 milioane de euro şi care a fost oficializată miercuri printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. Citește articolul

ACCES PREMIUM

IMM-urile vor putea obţine până la un milion de euro pentru a se putea dezvolta

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
27 Iulie 2016 | 1 | 9004 | Timp de citire: 6 min.

Firmele mici şi mijlocii din mediul urban, precum şi cele din mediul rural încadrate ca întreprinderi mijlocii vor putea obţine un ajutor financiar cuprins între 200.000 şi un milion de euro, cu condiţia să desfăşoare activităţi non-agricole. Noile prevederi sunt cuprinse într-o schemă de finanţare publicată spre consultare publică de către Ministerul Fondurilor Europene (MFE), acesta fiind de altfel unul dintre cele şapte programe cofinanţate din fonduri europene.   Citește articolul

ACCES PREMIUM

Producătorii de vin vor putea primi bani de la stat pentru a-şi dezvolta afacerile

Ivanca Petre în Finanțări
22 Aprilie 2016 | 0 | 1156 | Timp de citire: 2 min.

Producătorii de vin care formează grupuri sau cooperative vor putea primi de la stat sume de până la un milion de euro pentru a construi crame noi, se arată într-un act normativ care se aplică de astăzi. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Carbon Solutions

Sprijin financiar european pentru IMM-urile ce contractează servicii de consultanță

Carbon Solutions Global în Știri & Revista presei
9 Aprilie 2016 | 0 | 1107 | Timp de citire: 3 min.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) oferă IMM-urilor acces la servicii de consultanță pentru a le ajuta în dezvoltarea afacerilor și creșterea competitivității. Programul SBS (Small Business Support) pune în contact companiile mijlocii, mici şi micro, organizate sub formă de societăți cu răspundere limitată, cu firme de consultanță acreditate și oferă asistență în procesul de dezvoltare al proiectelor, precum și finanțarea cu până la 75% a serviciilor de consultanță contractate. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Carbon Solutions

Analiză: Fondurile europene şi emisiile de carbon

Carbon Solutions Global în Știri & Revista presei
5 Aprilie 2016 | 0 | 890 | Timp de citire: 2 min.

În ultimii ani, Uniunea Europeană a dovedit, prin programele de alocare de fonduri, că limitarea schimbărilor climatice are o importanță majoră. În acest sens, ea este dispusă să acorde cel puțin 20% din bugetul pentru perioada 2014-2020 către adaptarea la aceste schimbări și, mai important, stoparea lor definitivă. Concret, acești 20% înseamnă în jur de 180 de miliarde de euro. Citește articolul