În contextul în care guvernele caută soluții pentru a preveni și combate efectele pandemiei de COVID-19, discuțiile au ajuns în zona relațiilor de muncă, fiind din ce în ce mai des invocate limitări ale accesului la muncă sau chiar posibile concedieri. Înainte de a trage orice concluzie, trebuie să amintim că cetățenii, salariați sau nu, au dreptul de a alege în privința oricărui act medical, iar consimțământul fiecărei persoane rămâne un element esențial. Altfel spus, fiecare cetățean are dreptul de a alege dacă se vaccinează sau nu. Citește articolul
Verificarea securizată a certificatului digital al UE privind COVID-19 reprezintă un element-cheie oferit de acest document, aspect cu atât mai important în contextul călătoriei cu avionul. Deși fiecare stat membru decide asupra propriului mod de verificare, o abordare coordonată între state ar putea să fie mult mai sigură și ar putea să evite totodată blocajele, reducând astfel eventualele ore de aglomerare și de așteptare în aeroporturi, în special în orele de vârf. De aceea, verificarea online, făcută în prealabil, la momentul check-in-ului online, înainte ca pasagerii să ajungă efectiv la aeroport, sau verificarea printr-o aplicație dedicată și un serviciu web dezvoltat în acest sens ar putea fi o soluție utilă, așa cum recomandă Comisia Europeană (CE) într-o comunicare recentă. Citește articolul
Acum că e oficială reglementarea ce permite salariaților, elevilor, studenților și cadrelor militare să poată beneficia de o zi liberă pentru fiecare doză de vaccin împotriva COVID-19 administrată, trebuie știut că ziua liberă nu se acordă retroactiv și nici celor vaccinați prin angajatori. Citește articolul
Conform regulilor actuale ale stării de alertă, există afaceri care pot funcționa numai dacă clienții sunt vaccinați complet (adică au trecut zece zile de când au primit doza unică sau ambele doze de vaccin anticoronavirus). În cazul în care firmele nu verifică clienții la intrare, acestea riscă amendarea cu până la 10.000 de lei. În contextul recentelor măsuri luate de Guvern pentru starea de alertă, autoritățile au subliniat că firmele sunt obligate să facă aceste verificări la intrare și că cetățenii vigilenți ar trebui să raporteze neregulile. Citește articolul
Angajații care aleg să se vaccineze vor beneficia, la cerere, de o zi liberă plătită în ziua în care li se administrează fiecare dintre dozele de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unei legi publicate luni în Monitorul Oficial. Potrivit acesteia, inclusiv elevii, studenții și cadrele militare în activitate urmează să fie scutiți de prezență în ziua în care le este administrată o doză de vaccin împotriva COVID-19. Citește articolul
Românii şi cetăţenii europeni care intră pe teritoriul ţării noastre din state aflate în lista galbenă sau roşie din cauza numărului de îmbolnăviri cu virusul SARS-COV-2 vor scăpa de carantina de 14 zile dacă vor prezenta la frontieră certificatul verde european privind COVID-19, disponibil de la începutul acestei luni. Până la data de 12 august, la frontieră vor fi acceptate şi adeverinţele clasice de vaccinare sau vindecare pentru cei care nu au încă certificatul verde pentru a beneficia de excepţia de la măsura carantinei. Citește articolul
Certificatul verde privind COVID-19, ce va permite cetăţenilor UE să demonstreze, când călătoresc în spațiul comunitar, că sunt vaccinaţi anticoronavirus, că au un test cu rezultat negativ sau că s-au vindecat de boală, va fi implementat oficial de la 1 iulie 2021. Asta după ce regulamentul european care prevede introducerea certificatului verde a fost publicat azi în Jurnalul Oficial al UE. Documentul va ajuta cetățenii UE să se deplaseze cu ușurință dintr-un stat în altul, fiind emis peste tot în exact același format și fiind acceptat la intrarea în orice țară din Uniune. Citește articolul
Revenirea la birou a salariaţilor aduce în discuţie o nouă chestiune cu care se vor confrunta angajatorii: reducerea riscurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul angajaţilor nevaccinaţi. Cum vaccinarea anti-COVID-19 nu este obligatorie şi nici angajatorul nu poate impune acest lucru salariaţilor, se pune întrebarea dacă este legală sau nu testarea COVID-19 realizată periodic drept soluţie pentru împiedicarea îmbolnăvirilor la birou. Citește articolul
Masca de protecţie la birou rămâne obligatorie, chiar dacă autorităţile au anunţat că, de la 1 iunie, cu ocazia relaxării măsurilor de protecţie, ea nu va mai fi necesară în spaţiile închise în care se află maximum cinci salariaţi şi toţi sunt vaccinaţi împotriva COVID-19, deoarece actul normativ care trebuia să prevadă această excepţie nu a fost oficializat. Aceasta este a doua oară când se anunţă eliminarea măştii pentru cei vaccinaţi, însă obligaţia rămâne în vigoare. Citește articolul
Medicii de familie vor primi o sumă unică de 40 de lei pentru fiecare vaccinare completă în cabinetul propriu, indiferent dacă este făcută unui pacient de pe listele proprii sau nu, potrivit unei OUG oficializate recent. Inițial, medicii de familie urmau să fie plătiți pentru inoculare progresiv, în funcție de câte persoane de pe lista proprie de pacienți urmau să vaccineze. În plus, o altă ordonanță recentă a stabilit că inclusiv medicii rezidenți sunt plătiți pentru activitatea în centrele de vaccinare. Citește articolul