Copiii și tinerii din România cu vârsta de până la 18 ani și, în anumite cazuri, chiar și mai mari au dreptul de a primi lunar o sumă de bani din partea statului, care o oferă acestora ca o formă de ocrotire. Valoarea alocației nu a fost modificată în 2017, astfel că anul acesta ea se va acorda la același nivel. Citește articolul
Angajatorii sunt obligați să păstreze la locul de muncă copii ale contractelor individuale de muncă pentru salariații care prestează activitate în respectivele locuri, potrivit unui act normativ care a intrat azi în vigoare. Altfel, aceștia pot primi amenzi de câte 10.000 de lei. Citește articolul
Dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţa şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României este stabilit de Constituţie şi este unul din drepturile fundamentale. Cu toate acestea, libertatea religioasă se dobândeşte la o anumită vârstă. Citește articolul
Copiii cu vârsta de până la trei ani vor putea să nu mai fie luați în calcul la plata cheltuielilor de întreținere, potrivit unui act normativ recent publicat. În realitate însă, scutirea va fi irelevantă în calculele asociațiilor de proprietari, așa cum ne-au confirmat și specialiști din domeniu, pentru că cheltuielile de la care vor fi scutiți cei mici nu se raportează oricum la numărul de persoane, ci la consumul efectiv. Și chiar dacă s-ar fi cunoscut o schimbare însemnată în calcule, aplicarea scutirii va rămâne la aprecierea asociației și nu va fi nicidecum o obligație, așa cum s-a spus după ce a primit votul în Parlament. Citește articolul
Cine sunt, ce fac si ce invata copiii nostri cand suntem departe de ei? Citește articolul
Carnetul de vaccinari al copiilor a fost actualizat ca urmare a modificarii calendarului national de vaccinare, potrivit unui act normativ publicat marti in Monitorul Oficial. Citește articolul
In momentul de fata, legislatia muncii permite minorilor sa lucreze ca salariati sau ca zilieri, insa numai dupa atingerea unei varste minime si numai daca sunt respectate anumite conditii stricte. Angajatorii si beneficiarii care nu respecta aceste reguli risca atat pedepse cu inchisoarea, cat si amenzi contraventionale. Citește articolul
Parintii ai caror copii urmeaza sa castige bani din reclame, filme, piese de teatru, concerte sau alte activitati asemanatoare trebuie sa anunte acest lucru la serviciul public de asistenta sociala, conform unui act normativ publicat recent. Incepand de astazi, daca parintii nu respecta aceasta obligatie, pot fi sanctionati cu amenzi de pana la 5.000 de lei. Citește articolul
Copiii care presteaza activitati remunerate vor beneficia de o protectie sporita din partea statului, conform unui proiect de HG supus dezbaterii publice de Ministerul Muncii. In acest sens, va fi necesara o autorizatie emisa de Protectia copiilor pentru ca minorii sa participe la activitati remunerate, parintii vor raspunde pentru banii primiti de copiii, iar organizatorii acestor tipuri de activitati vor fi sanctionati pentru nerespectarea unui program de lucru specific varstei. Citește articolul
Desi pretul si zona raman principalele criterii de selectie in achizitia unei locuinte, peste 50% dintre potentialii cumparatori considera ca este foarte important ca locuinta pe care o achizitioneaza sa corespunda nevoilor copiilor, arata un studiu realizat de Be Igloo. Citește articolul