Plata într-un cont comun a contribuțiilor și impozitului pe venit sau profit se face, de la 1 iulie 2018, conform regulilor publicate recent în Monitorul Oficial. În contul unic deschis la Trezorerie pe codul de identificare fiscală al contribuabililor se vor plăti impozite și contribuții sociale potrivit listei întocmite de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). De exemplu, în contul unic, firmele vor plăti impozitul pe profit, impozitul specific, micro, impozitele pe salarii, contribuțiile sociale datorate de salariați, impozitul pe dividende și contribuțiile sociale datorate de cei care obțin venituri din proprietate intelectuală. Citește articolul
În cazul amenzilor contravenționale achitate la organul fiscal local, debitorii vor efectua plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată către unitățile Trezoreriei Statului unde are deschis cont organul fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe. Așa prevede un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial și care urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2018. Citește articolul
Printre multitudinea de măsuri de reducere a birocraţiei, cuprinse într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, se regăsesc mai multe prevederi cu impact asupra şoferilor și proprietarilor de autoturisme. Astfel, schimbările vizează susţinerea examenului auto, procedura de înmatriculare a mașinilor sau plata amenzilor de circulaţie. Citește articolul
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat, prin intermediul unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, o nouă listă a impozitelor, contribuţiilor şi altor sume de bani pe care contribuabilii le datorează statului şi pe care aceştia trebuie să le plătească în contul unic. Citește articolul
Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 2281/2014 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.294/2007 privind impozitele, contributiile si alte sume reprezentand creante fiscale, care se platesc de contribuabili intr-un cont unic a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 560, din 29 iulie 2014. Citește articolul
Contribuabilii vor trebui sa plateasca in contul unic un nou impozit, dupa ce un act normativ in acest sens a intrat astazi in vigoare. Acelasi impozit a fost inclus la inceputul lunii iulie si in formularul 100. Citește articolul
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a modificat contul unic, in care contribuabilii trebuie sa plateasca impozitul pe venituri si pe profit, precum si alte obligatii fiscale, se precizeaza intr-un ordin care a intrat astazi in vigoare. Potrivit documentului, noul cont va fi utilizat incepand cu obligatiile fiscale corespunzatoare lunii ianuarie. Citește articolul
Lista creantelor fiscale care se achita de contribuabili in contul unic a fost modificata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, printr-un ordin publicat miercuri. Autoritatile au eliminat din lista o categorie de obligatii fiscale datorate bugetului de stat, desi aceasta se platea in contul de mai putin de sase luni. Citește articolul
Agentia Nationala de Administrare Fiscala a modificat recent reglementarile fiscale si a stabilit ca doua categorii de impozite nu se mai achita de contribuabili in contul unic 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic, in curs de distribuire". Citește articolul
Va prezentam astazi lista completa a impozitelor, contributiilor si a celorlalte creante fiscale care se platesc de catre contribuabili in contul unic 20.47.01.01. Citește articolul