Persoanele fizice autorizate (PFA) pot beneficia de microgranturi de 2.000 de euro din partea statului, prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în contextul pandemiei COVID-19, potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG) care este în vigoare din 6 august 2020. Iată ce condiții trebuie să îndeplinească PFA-urile pentru a primi ajutorul financiar. Citește articolul
În ședința din 31 august, Guvernul a aprobat o serie de acte normative ce vor introduce mecanisme de finanțare pentru diverse firme și/sau salariați. Cele mai multe programe de finanțare vizează întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), care au fost puternic afectate din cauza impactului pandemiei. Însă există programe concepute pentru salariați, cum e cel de îmbunătățire a competențelor digitale ale angajaților din IMM-uri. Citește articolul
Pentru a accesa fonduri nerambursabile în 2019, persoanele fizice autorizate (PFA) trebuie să parcurgă o serie de etape înainte de depunerea efectivă a cererii de finanțare. Începând de la înregistrarea afacerii la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) și până la transmiterea proiectului pentru evaluare, antreprenorii vor pregăti planul de afaceri, vor solicita servicii financiare externe și vor justifica sumele solicitate. Citește articolul
Înregistrarea ca persoane fizice autorizate (PFA) a antreprenorilor care doresc să demareze diverse activități economice reprezintă o pondere importantă în numărul total al întreprinderilor active în România. Cu toate acestea, fondurile nerambursabile aflate la dispoziția lor pentru lansarea unei noi afaceri sau pentru dezvoltarea unor afaceri noi nu sunt la fel de numeroase precum cele pe care societățile comerciale le pot accesa. Iată ce trebuie să facă un PFA pentru a accesa fonduri europene sau naționale în 2019. Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA), alături de alte categorii de solicitanți eligibili, pot cere un sprijin financiar pentru achiziționarea unor mașini electrice sau hibride noi prin intermediul programului Rabla Plus. Cei care îndeplinesc criteriile solicitate pot înainta cererile lor, însoțite de documente justificative, până pe 7 decembrie 2018, după ce termenul-limită de înscriere a fost amânat cu câteva zile. Citește articolul
După o amânare de câteva zile, programul de Comerț și Servicii 2018 a fost lansat astăzi la ora 10.00, antreprenorii având posibilitatea de a solicita un ajutor financiar nerambursabil de până la 250.000 de lei. Banii se vor acorda doar societăților cu cel puțin un an calendaristic care își planifică investiții pentru dezvoltarea activităților de comerț sau de prestare a serviciilor de piață. Sesiunea din acest an a programului va fi deschisă timp de zece zile lucrătoare de la demararea înscrierii în program, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere. Citește articolul
După ce au fost întocmite, cererile de finanțare trebuie depuse, alături de celelalte documente solicitate, doar în perioada în care sesiunile de primire a proiectelor sunt active, respectând toate cerințele menționate în ghidul solicitantului. Citește articolul
Accesarea fondurilor nerambursabile, fie că sunt plătite din surse europene sau naționale, este posibilă doar dacă solicitantul îndeplinește toate condițiile menționate în ghidul solicitantului. Printre cele mai importante cerințe, finanțatorul verifică și forma de organizare a solicitantului, astfel că persoanele fizice nu pot obține fonduri nerambursabile. Citește articolul
Implementarea unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile necesită și un aport propriu din partea beneficiarului, chiar și în situația în care ajutorul financiar nerambursabil acoperă 100% din valoarea investiției. Acest lucru se întâmplă pentru că ajutorul financiar se raportează doar la valoarea eligibilă a proiectului, iar orice investiție generează și costuri neeligibile. Citește articolul
Ajutorul financiar nerambursabil se acordă beneficiarilor de fonduri europene sau naționale pentru respectarea contractului de finanțare și implementarea corectă a planului de afaceri. Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc faptul că prin intermediul unui proiect aprobat nu se decontează cheltuielile totale efectuate de către beneficiar, ci doar acele cheltuieli eligibile, conform listei stabilite în ghidul solicitantului. Prin urmare, orice proiect va genera și costuri neeligibile pe care antreprenorul va fi obligat să le suporte din surse proprii, chiar și atunci când ajutorul financiar nerambursabil este în proporție de 100%. Citește articolul