avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 581 soluții astăzi
Acasă Subiect: consumatori
Subiect: consumatori
ACCES PREMIUM

Opinie Reglementarea în premieră a litigiilor colective în România – de la mitul american, la echilibrul european

Reff si Asociatii în Aspecte juridice
9 Ianuarie 2024 | 0 | 650 | Timp de citire: 6 min.

România a adoptat, la finalul anului trecut, legislația privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (Legea nr. 414/2023) prin transpunerea Directivei Uniunii Europene 2020/1828, care are potențialul de a schimba paradigma derulării litigiilor dintre consumatori şi companii. În esenţă, noua reglementare permite posibilitatea ca un număr foarte mare (teoretic, nelimitat) de consumatori să formuleze în același litigiu, în mod colectiv şi coordonat, pretenții identice sau similare față de aceeaşi companie. Acest tip de litigii este inspirat de celebrul model american al acţiunilor colective, astfel că poate genera îngrijorare cu privire la impactul pe care noua reglementare l-ar putea avea asupra companiilor active în comerţul către consumatori (B2C). Însă, prin comparație cu modelul american, UE a optat pentru un model care să pună în echilibru încurajarea gestionării colective, în instanţă, a intereselor consumatorilor cu protejarea companiilor faţă de demersuri judiciare abuzive. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Interviu Ce pot face cumpărătorii în cazul insolvenței dezvoltatorului imobiliar și sfaturi utile pentru achiziția de noi locuințe

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
29 Decembrie 2023 | 0 | 3383 | Timp de citire: 10 min.

Achiziționarea unei locuințe este, probabil, cea mai importantă tranzacție pe care o persoană obișnuită o face în decursul vieții. Însă ce se întâmplă când dezvoltatorul imobiliar al viitorului cămin se confruntă cu insolvența? Aceasta este întrebarea care stă la baza interviului nostru de astăzi, în care vom explora complexitatea legislației și consecințele insolvenței dezvoltatorilor imobiliari asupra cumpărătorilor care au investit într-o proprietate. Discutăm cu un specialist în domeniu - Ovidiu Miheț, Avocat și Practician în insolvență. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Legea privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, oficializată

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
21 Decembrie 2023 | 2 | 5587 | Timp de citire: 3 min.

Legea ce are ca scop descurajarea practicilor ilegale și reducerea prejudiciilor aduse consumatorilor a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Noua lege, care trebuia să transpună în legislația națională o directivă europeană referitoare la drepturile consumatorilor până în decembrie 2022, urmărește consolidarea mecanismelor de protecție a intereselor colective ale consumatorilor, nu doar la nivel individual, atât în privința opririi unor practici ilegale, cât și pentru obținerea de despăgubiri ori diverse remedii. Comisia Europeană (CE) a avertizat deja România că se află în întârziere cu transpunerea directivei. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Oficial: Din iunie, toți comercianții vor trebui să accepte plățile cu cardul. Plata salariilor în numerar NU se interzice, până la urmă

Alexandru Boiciuc în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
20 Decembrie 2023 | 35 | 74945 | Timp de citire: 2 min.

Până la urmă, plata salariilor în numerar nu se interzice, legea inițiată în acest sens fiind oficializată într-o formă care prevede doar posibilitatea plății salariilor prin cont bancar. În același timp, documentul prevede în continuare obligația comercianților de a accepta cel puțin o modalitate de plată fără numerar. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Marcajul SGR: ce știm despre sigla care diferențiază ambalajele care pot fi returnate în schimbul garanției de 50 de bani

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
17 Decembrie 2023 | 3 | 10836 | Timp de citire: 2 min.

Ambalajele care fac parte din Sistemul de garanție-returnare (SGR) vor lua treptat locul celor actuale, odată cu epuizarea vechilor stocuri ale acestora din urmă. Clienții și comercianții trebuie să fie atenți la faptul că numai ambalajele care au sigla SGR pot fi integrate în acest sistem, fiind purtătoare de garanție. Citește articolul

ACCES GRATUIT

SGR, din perspectiva consumatorilor: ce înseamnă acest sistem pentru cumpărătorul obișnuit

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
1 Decembrie 2023 | 3 | 2729 | Timp de citire: 2 min.

Sistemul de garanție-returnare (SGR) a debutat pe 30 noiembrie și implică câteva noutăți în ceea ce privește parcursul comercial al ambalajelor nereutilizabile. Principalii actori afectați de noile prevederi sunt comercianții, dar și consumatorii trebuie să știe care sunt noutățile și implicațiile SGR. Concret, pentru aceștia, noul sistem înseamnă că anumite produse se vor "scumpi" cu 50 de bani la cumpărare. Această diferență va fi recuperată la predarea ambalajului respectiv la un centru de colectare special destinat. Pe scurt, sucurile, berea, cidrul, apa plată și cea minerală vor fi mai scumpe cu 50 de bani pentru cei care nu returnează recipientele respective, dar cine alege să o facă nu va suporta această diferență de preț, pentru că o va recupera de la orice punct de colectare a ambalajelor SGR din țară. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Voluntar ANPC, o nouă aplicație online, prin care oricine poate sesiza abuzurile comercianților, fără a fi direct implicat într-o relație B2C

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
29 Noiembrie 2023 | 7 | 2821 | Timp de citire: 1 min.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a introdus un nou serviciu online, denumit "Voluntar ANPC", permițând cetățenilor să sesizeze nereguli săvârșite de comercianți în legătură cu alte persoane. Aplicația este accesibilă pe pagina de internet a instituției și urmărește extinderea rețelei de observatori a acesteia. Utilizatorii trebuie să furnizeze probe pentru a-și susține sesizările, chiar dacă nu sunt implicați direct într-o relație business to consumer, și pentru ca acestea să fie luate în considerare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE CSALB: Numărul proceselor dintre consumatori și bănci scade, iar cel al împăcărilor crește. Cum funcționează concilierea cu băncile

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
19 Octombrie 2023 | 1 | 3821 | Timp de citire: 3 min.

Numărul proceselor dintre consumatori și bănci este la cel mai scăzut nivel din 2015, respectiv din anul înființării Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), potrivit unui comunicat de miercuri al acestuia. Totodată, în ultimii doi ani, durata medie de soluționare a unei înțelegeri amiabile între consumatori și bănci a fost de aproximativ 30 de zile în cadrul CSALB. În plus, potrivit centrului, situațiile în care se șterg sume mari din datoria consumatorilor sunt tot mai dese. De pildă, după cum anunța CSALB în primăvară, peste 445.000 de lei au fost șterși din soldul creditului unui consumator de către o bancă, care a acceptat soluția propusă de centru în cadrul unei proceduri de conciliere. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Proiect de lege

Încurajarea unei persoane să consume droguri va fi pedepsită mai aspru, iar vehiculele cu care sunt transportate stupefiante vor fi confiscate

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
10 Octombrie 2023 | 1 | 896 | Timp de citire: 2 min.

O nouă propunere de modificare a legislației din domeniul traficului și consumului de droguri apare într-un proiect de lege pus recent în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Printre modificările propuse de MAI se numără majorarea limitelor pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul îndemnului la consumul ilicit de droguri de risc ori de mare risc și introducerea obligației de confiscare a vehiculelor în cazul traficului de droguri, mecanism juridic menit să contribuie la reducerea mobilității traficanților. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Propunere de modificare a legislației privind traficul și consumul de droguri: Evaluarea consumatorului să se facă cât mai repede și apar noi circumstanțe agravante

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
26 Septembrie 2023 | 0 | 846 | Timp de citire: 2 min.

Mai multe acte normative din domeniul combaterii traficului și consumului ilicit de droguri ori alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive vor fi modificate, după cum apare într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat. Printre altele, procesul de evaluare a unui consumator de droguri se va desfășura mai rapid, astfel încât să se vadă efectele substanțelor consumate asupra sa, și vor apărea mai multe circumstanțe agravante în legătură cu operațiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Citește articolul