Situația creată de conflictul din Ucraina a generat o creștere a numărului de militari ai forțelor armate ale Statelor Unite ale Americii (SUA), respectiv ai Alianței Nord-Atlantice (NATO) în România. Sub aspect comercial, această situație se reflectă prin intensificarea colaborării acestora cu societățile românești, cu scopul asigurării aprovizionării cu produsele și serviciile necesare. Cu toate acestea, puțini comercianți cunosc facilitățile fiscale de care pot beneficia în cazul în care colaborează cu forțele militare ale SUA. Citește articolul
Autoritățile au operaționalizat recent noul mecanism prin care operatorii economici pot cere amânarea ratelor la credite pentru până la nouă luni, dacă sunt afectați de criza actuală generată de războiul dus de Rusia în Ucraina. Astfel, solicitările se pot transmite creditorilor până pe 28 august 2022, iar de facilitate pot beneficia atât persoanele juridice, cât și PFA-urile, întreprinderile individuale (II) sau familiale (IF) și profesioniștii. Citește articolul
Impunerea restricțiilor la import asupra intrării de mărfuri în Uniunea Europeană (de exemplu, originare din Belarus, Rusia, Iran, Ucraina) pe parcursul anului 2022 a condus la nevoia unei verificări mult mai atente a dovezilor de origine nepreferențială emise de furnizorii străini. Citește articolul
După cum s-a stabilit în iunie, persoanele cu vârsta de până la 40 de ani pot primi comprimate cu iodură de potasiu, ce vor putea fi utilizate în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații. Pentru a intra în posesia pastilelor, cei interesați trebuie să meargă la medicul de familie, pentru a primi o prescripție medicală, în baza căreia vor putea ridica pastilele cu iod de la una dintre cele aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara în care se găsesc. Administrarea pastilelor cu iod se va face doar în cazul unui incident nuclear și doar după un anunț al autorităților în acest sens.
Citește articolulO bună parte din mărfurile de origine rusă sunt supuse în prezent diverselor restricții, intrarea lor pe piața din Uniunea Europeană fiind interzisă. Cu toate acestea, există și excepții. Mai precis, mărfuri care pot fi importate în continuare, chiar dacă au origine nepreferențială rusă (de exemplu, semifabricate/materii prime pentru industria siderurgică). Atât restricțiile, cât și excepțiile aplicabile diverselor mărfuri pot fi identificate de către importatori prin consultarea bazei de date TARIC, pornind de la codul tarifar din Nomenclatura Combinată. Citește articolul
România, alături de alte 17 state din Uniunea Europeană, vor putea aplica scutiri ale taxei pe valoarea adăugată (TVA) și de import pentru mărfurile introduse în țară și care urmează să fie utilizate pentru ajutarea sau în beneficiul refugiaților din Ucraina, potrivit unei decizii a Uniunii Europene, care a fost oficializată marți. Citește articolul
Cei ce au dificultăți financiare în această perioadă, în care prețurile au crescut foarte mult, inclusiv la alimente și utilități, în contextul războiului din Ucraina, vor putea curând să amâne cu până la nouă luni plata ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de bănci și instituții financiare nebancare (IFN) până la finalul lunii aprilie, potrivit unei ordonanțe oficializate aseară. De această măsură urmează să beneficieze persoanele fizice, cele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, profesiile liberale, dar și firmele. Chiar dacă ordonanță a intrat deja în vigoare, pentru ca măsura să se poată aplica efectiv, autoritățile trebuie să vină, până la jumătatea lunii viitoare, și cu norme în acest sens. Citește articolul
Transportatorii rutieri de mărfuri și persoane care vor să ceară un ajutor de stat de până la 400.000 de euro, pentru combustibilul folosit în activitatea lor economică, pot să se înregistreze în platforma online a Autorității Rutiere Române (ARR) începând cu data de 27 iunie 2022, aceasta fiind activă deja. Înregistrarea în platformă este necesară pentru a putea depune apoi cererile de ajutor de stat, iar aceasta se poate face și dincolo de data de 1 iulie 2022, așa cum ne-a confirmat ARR. Citește articolul
Persoanele cu vârsta de până la 40 de ani vor primi, în curând, comprimate cu iodură de potasiu, distribuția lor urmând a se face gratuit prin intermediul farmaciilor comunitare, în baza unei prescripții medicale, potrivit unui ordin oficializat joi. Pastilele cu iod vor fi distribuite în scop preventiv, administrarea lor urmând a se face doar în cazul unui incident nuclear și doar la indicațiile autorităților. Inițial, ministerul a propus ca distribuția pastilelor cu iod să se facă prin intermediul medicilor de familie, dar cei mai mulți dintre aceștia, respectiv aproape 90% dintre ei, nu au fost de acord, așa că autoritățile au venit acum cu o altă variantă. Citește articolul
Persoanele juridice ale căror fonduri sau resurse au fost înghețate pe fondul conflictului armat din Ucraina și care au fost astfel afectate economic semnificativ vor putea să obțină deblocarea fondurilor și resurselor cu o singură condiție: să accepte supravegherea statului, printr-un terț care va monitoriza și va avea acces la toate ședințele și documentele firmei și pe care va trebui să-l plătească cu cel puțin 10.000 de lei brut, conform unei recente ordonanțe de urgență. Citește articolul