avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 393 soluții astăzi
Acasă Subiect: asigurare de sanatate
Subiect: asigurare de sanatate
ACCES GRATUIT

Schimbări apărute din acest an în domeniul sănătății: prag mai mare pentru medicamente compensate și asistență la medicul de familie pentru neasigurați

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
4 Ianuarie 2023 | 2 | 6860 | Timp de citire: 2 min.

Pe lângă alte domenii în care au apărut, la începutul acestui an, mai multe schimbări, și în domeniul sănătății există noutăți ce se aplică din 2023. Aici putem aminti, printre altele, creșterea pragului maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate și aplicarea unei măsuri apărute în vara lui 2022, respectiv posibilitatea ca persoanele neasigurate să beneficieze de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE E oficial: Persoanele neasigurate vor beneficia de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie din ianuarie 2023

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
22 Decembrie 2022 | 8 | 20440 | Timp de citire: 3 min.

Actuala lege a sănătății a fost modificată semnificativ, potrivit unei ordonanțe apărute la sfârșit de august. Una dintre cele mai importante schimbări stabilite atunci vizează modificarea pachetului minimal de servicii care se acordă persoanelor neasigurate, care va fi completat cu serviciile medicale acordate de medicii de familie. Practic, și cei neasigurați vor putea beneficia de asistenţa medicală primară în cabinetele medicilor de familie. Măsura se va aplica, potrivit unei hotărâri publicate miercuri în Monitorul oficial, începând din următoarea lună celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pentru 2023. Ținând cont că Legea bugetului e deja în vigoare, termenul de la care și persoanele neasigurate vor beneficia de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie va fi 1 ianuarie 2023. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Persoanele neasigurate vor beneficia, din 2 decembrie, de testare pentru hepatită sau HIV și vor avea ulterior acces la tratamentul specific

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
29 Noiembrie 2022 | 0 | 2822 | Timp de citire: 2 min.

Printr-o lege apărută azi, legislația sănătății din prezent va fi modificată, începând de vineri, astfel încât persoanele neasigurate să beneficieze de aceleași servicii ca și persoanele asigurate când vine vorba despre testarea pentru detecția virusului hepatitic B sau C ori a HIV, beneficiind ulterior și de acces la terapiile specifice. Această modificare apare după ce, în vară, s-a stabilit ca persoanele neasigurate să beneficieze de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Perioada în care studenții au dreptul la servicii medicale la stat, extinsă

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
11 Noiembrie 2022 | 1 | 11723 | Timp de citire: 2 min.

În general, persoanele asigurate fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), respectiv minorii, tinerii de până la 26 de ani, dacă sunt elevi, soțul, soția și părinții fără venituri proprii, dacă se află în întreținerea unui asigurat, femeile însărcinate și lăuzele, printre altele, mai beneficiază de calitatea de asigurat încă o lună de la momentul în care nu se mai încadrează în aceste categorii de asigurați. De la această regulă a fost introdusă, printr-o  ordonanță oficializată joi, o excepție. Mai exact, excepția îi vizează pe studenți, care beneficiază de statutul de asigurat încă trei luni din momentul în care nu se mai încadrează în categoria persoanelor asigurate fără plata CASS. Citește articolul

ACCES GRATUIT

ASF: Ce trebuie să avem în vedere atunci când încheiem o poliță de asigurare, pentru a nu pierde banii plătiți

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
17 Aprilie 2022 | 0 | 2342 | Timp de citire: 2 min.

Deoarece, în ultima perioadă, s-a descoperit că mai multe firme sunt active pe piața de asigurări de la noi, cu toate că nu sunt autorizate pentru a încheia polițe de asigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut recent o serie de recomandări, astfel încât cei ce încheie o asigurare să nu piardă banii plătiți. Una dintre recomandările făcute, în acest sens, de către ASF este de a verifica, înainte de încheierea unei polițe, dacă firma de asigurări se află pe lista societăților autorizate să emită polițe de asigurare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Consultațiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 se acordă chiar și celor neasigurați

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
2 Noiembrie 2021 | 2 | 3820 | Timp de citire: 2 min.

Toate persoanele care au simptome sau au fost diagnosticate cu COVID-19 beneficiază de consultații medicale de specialitate, indiferent dacă sunt sau nu asigurate la sănătate, potrivit unor precizări de luni ale directorului general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Proiect respins definitiv: Angajații să-și poată plăti lunar o asigurare voluntară de sănătate din impozit

Alexandru Boiciuc în Taxe și impozite
Redactor-șef, avocatnet.ro
8 Iunie 2021 | 0 | 31015 | Timp de citire: 2 min.

Angajații nu vor putea să-și acopere lunar, parțial sau chiar integral, o asigurare voluntară de sănătate din impozitul pe salariu, deoarece proiectul de act normativ ce prevedea asta a fost respins definitiv azi de deputați. În prezent, acest lucru nu este permis de legislația în vigoare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Reminder Pachetele medicale actuale mai sunt valabile doar luna asta. Din iulie ar trebui să avem noi pachete

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
7 Iunie 2021 | 5 | 58203 | Timp de citire: 3 min.

Valabilitatea actualelor pachete de servicii medicale la stat, cuprinse în contractul-cadru pentru anii 2018 - 2019, se aplică numai până la data de 30 iunie 2021, după mai multe amânări stabilite de autorități. Contractul-cadru cu pachetele de servicii medicale acordate în perioada 2021 - 2022 ar trebui să se aplice începând cu prima zi a lunii iulie 2021, dar numai dacă Guvernul va veni cu o hotărâre în acest sens. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Starea de alertă

Reminder De la 1 iulie, folosirea cardurilor de sănătate redevine obligatorie

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
26 Iunie 2020 | 2 | 11364 | Timp de citire: 1 min.

De la 1 iulie, persoanele care au nevoie de internări sau analize vor fi obligate să aibă la ele cardurile de sănătate. Această schimbare vine în contextul în care autoritățile stabiliseră în mai ca până la finalul lunii iunie să nu se mai utlizeze cardurile de sănătate. În același timp, unele consultaţii medicale încă se pot face de la distanță, dar până la data de 30 septembrie 2020. Aceste măsuri sunt cuprinse într-o ordonanță de urgență a Guvernului, publicată joi în Monitorul Oficial. Citește articolul

ACCES GRATUIT
România online

Adeverința de salariat și alte acte necesare în relația cu CNAS se pot transmite și primi de-acum online

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
10 Aprilie 2020 | 0 | 3571 | Timp de citire: 2 min.

Ca în cazul majorității instituțiilor publice, cei interesați pot trimite și solicita Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), începând de joi, documente prin mijloace electronice, potrivit unui act normativ oficializat recent. Această măsură a fost luată, ca și în cazul celorlalte instituții, pentru a limita interacțiunea umană directă, mai ales în contexul extinderii epidemiei de coronavirus din țara noastră. Citește articolul