Inclusiv profesioniștii pot cere deja să le fie reduse facturile la energie în timpul sezonului rece, așa cum reiese dintr-o schemă de ajutor dată recent de autorități. Conform normelor procedurale ale schemei, ce au fost oficializate sâmbătă, vizate sunt zeci de categorii de profesioniști - de la contabili, consultanți fiscali, executori, avocați și notari până la medici, dentiști, fizicieni, asistenți sociali și psihologi. Toți aceștia pot depune cererile pentru a le fi micșorate facturile începând cu consumul pe noiembrie 2021. Citește articolul
Firmele, PFA-urile și profesioniștii pot beneficia în sezonul rece de facturi mai mici la energie (gaze naturale și electricitate), conform unei legi recente. Pentru a accesa facilitatea începând cu luna noiembrie 2021, Ministerul Energiei a oficializat sâmbătă regulile procedurale și modelele actelor necesare, astfel că solicitările deja pot fi depuse la furnizori. Citește articolul
Contabilii, consultanții fiscali, auditorii financiari și evaluatorii autorizați fac parte dintre specialiștii care pot identifica, în funcție de anumite indicii, care dintre clienții lor prezintă un risc ridicat de spălare a banilor, potrivit unui ghid publicat recent de către Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB). Aceștia sunt, potrivit legii, entități raportoare și sunt obligați să raporteze anumite tranzacții către ONPCSB, în funcție de situația pe care o întâlnesc în practică. Citește articolul
În contextul actual al epidemiei de coronavirus, contabilii ar trebui să știe că anumite operațiuni necesare pentru închiderea exercițiului financiar aferent anului curent ar putea fi îngreunate. Am vorbit despre aceste aspecte cu Roxana Ene, expert contabil și managing partner la Accountable. Citește articolul
Examenul de admitere la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil sau de contabil autorizat se va organiza în zilele de 1 și 3 octombrie 2021, potrivit informațiilor publicate recent de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Pe de altă parte, examenul de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent va avea loc pe 6 noiembrie 2021, în sistem online, după cum apare într-o hotărâre a Camerei Consultanților Fiscali (CCF) publicată miercuri în Monitorul Oficial. Citește articolul
La 1 septembrie începe a doua sesiune parlamentară ordinară din acest an, iar multe dintre proiectele legislative ce nu au trecut încă de Parlament, fiind „moștenite” din precedentele sesiuni legislative, ar putea să primească votul decisiv în următoarele luni și să devină legi. Printre acestea se numără mai multe proiecte importante pentru mediul de afaceri, în special în domeniul fiscal-financiar. Citește articolul
În prezent, firmele de contabilitate trebuie să fie deținute și administrate (majoritar) de către contabili pentru a putea funcționa legal. În acest context, Consiliul Concurenței (CC) a făcut un studiu (publicat miercuri) din care reiese că aceste restricții legale afectează concurența de pe piață și, prin urmare, propune modificarea legislației. Răspunsul Corpului Experților Contabili și al Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a fost prompt: reprezentanții contabililor spun că sunt împotriva propunerii CC, considerând că nu vorbim de o concurență afectată de restricțiile legale. Citește articolul
Activitatea unei firme este, desigur, concentrată pe organizarea activității într-un așa fel încât să conducă la minimizarea cheltuielilor și la maximizarea veniturilor și, implicit, a profitului. Practic, acesta este scopul ultim al oricărei afaceri și telul pentru care mulți oameni decid să intre în antreprenoriat. Citește articolul
Registrele contabile pe care contribuabilii ar trebui să le aibă în mod obligatoriu diferă în funcție de modul în care se ține contabilitatea, în partidă simplă sau în partidă dublă, potrivit unui ghid al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Mai exact, cei care țin contabilitatea în partidă simplă trebuie să aibă Registrul-jurnal de încasări și plăți și Registrul-inventar, în timp ce contribuabilii care își țin contabilitatea în partidă dublă au obligația de a întocmi Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare. Citește articolul
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România. Accesul în profesiile de expert contabil și contabil autorizat se face pe bază de examen de admitere și presupune efectuarea unui stagiu de până la trei ani în cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), precum și susținerea unui examen de aptitudini. Cu ocazia Zilei Naționale a Contabilului, care se sărbătorește pe 13 iulie, vă reamintim principalele informații pe care trebuie să le știe orice persoană care dorește să acceseze această profesie. Citește articolul