Concursul la nivel național pentru ocuparea funcțiilor vacante din administrația publică, ale căror proceduri de organizare ar trebui să fie demarate la final de septembrie 2023 de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), ar trebui să fie precedat de un proiect-pilot, după cum este deja prevăzut în Codul administrativ. Pentru ca acest proiect-pilot să aibă loc sunt necesare o serie de norme pentru organizarea și desfășurarea lui. Citește articolul
Cele două directive europene care au stat la baza prevederilor din Legea 283/2022 - ce a adus schimbări importante Codului muncii și Codului administrativ - au fost transpuse cu întârziere și, se pare că, și cu întârziere se vor adopta și actele subsecvente necesare punerii în aplicare a unora dintre prevederile introduse în cele două coduri. Citește articolul
Profesorii universitari din cadrul facultăților de medicină și farmacie, care lucrează și în spitale, fie ele de stat sau private care au primit, din acest an, o indemnizație suplimentară la drepturile salariale se vor bucura de mai mulți bani pentru concediul de odihnă. Asta deoarece indemnizația de concediu va lua în calcul și noile drepturi bănești. Citește articolul
Perioadele mai mari de o lună în care funcţionarii publici de execuţie au raporturile de serviciu suspendate pentru incapacitate temporară de muncă vor reprezenta, potrivit unui proiect legislativ ce ar putea primi chiar azi votul favorabil al senatorilor, vechime în gradul profesional al funcției publice deținute. Citește articolul
Personalul din instituțiile și autoritățile publice care se ocupă de proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile, inclusiv acorduri de împrumut aprobate de Parlament, dar și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență pot beneficia, de-acum, de creșteri ale salariilor de bază de până la 50%. Ordonanța ce conține măsura a fost oficializată recent. Citește articolul
Un regulament cu noile reguli privind organizarea concursurilor pentru personalul contractual din mai multe sectoare de activitate a apărut pe 8 noiembrie în Monitorul Oficial și stabilește, între altele, un model standard de fișă a postului, dar și obligația de a actualiza corespunzător modelului fișele de post ale contractelor aflate în executare în 30 de zile, adică până pe 8 decembrie. Noul regulament stabilește inclusiv regulile de promovare ale acestor angajați. Citește articolul
În Codul administrativ vor fi incluse, din 11 noiembrie, o serie de prevederi legate de prestarea activității în telemuncă de către funcționarii publici, precum și noi informații care vor trebui transmise acestor lucrători. Deși modificările apar în curând, implementarea noutăților depinde de o serie de acte subsecvente. Citește articolul
Codul administrativ va primi o serie de adăugiri, din 11 noiembrie, prin care va fi introdusă telemunca și pentru funcționarii publici. Deși poate părea că și funcționarilor publici li se vor acorda drepturi similare cu cele ai salariaților din mediul privat, există o serie de diferențe. Citește articolul
Deși angajările la stat sunt suspendate până la finalul anului, au fost stabilite, printr-o lege oficializată luni, o serie de excepții de la această regulă. Astfel, de joi vor putea fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor din serviciile Camerei Deputaților și ale Senatului, precum și în cadrul instituțiilor și autorităților publice pentru personalul care se ocupă exclusiv cu activități în cadrul proiectelor finanțate cu fonduri europene. Citește articolul
Conducătorii instituțiilor și autorităților publice, persoanele care au competență legală de numire sau chiar compartimentul de resurse umane vor risca amenzi cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei dacă nu vor acorda funcționarilor publici un set de informații pe care trebuie să le ofere începând cu a doua parte din luna noiembrie. Citește articolul